”În calitate de reprezentant al cetăţenilor judeţului, îi felicit pe toţi cei care au obţinut aceste rezultate minunate, la învăţătură sau sport. Îi felicit şi pe cei care au contribuit la aceste rezultate, părinţi, profesori şi antrenori. Sunt mândru că în Bistriţa-Năsăud s-au obţinut astfel de rezultate. M-aş bucura foarte mult ca rezultatele bune să continue şi l-aş da ca exemplu pe Rareş Buhai, care n-a ratat nicio astfel de festivitate, cel puţin de când am preluat eu conducerea Consiliului Judeţean. M-am bucurat foarte mult când am aflat că acest copil minunat este cel mai medaliat olimpic din istorie. Lucrul acesta i se datorează lui, părinţilor şi domnului profesor Gălăţan. Din acest an îi premiem şi pe cei care obţin rezultate extraordinare la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, pentru că este foarte multă muncă în spatele unor medii de 10 sau peste 9,90. Prin astfel de rezultate, imaginea judeţului este promovată în cel mai fericit mod”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.
La festivitate au mai fost prezenţi vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, subprefectul Ovidiu Frenţ, inspectorul şcolar general Camelia Tabără, directorii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi CSM Bistriţa, Constantin Florian respectiv Adrian Moldovan.
Au fost premiaţi următorii:
1. Rareş Buhai – elev Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa – medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică din Taiwan – 7.500 lei
2. Constantin Gălăţan – profesor Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa, îndrumătorul lui Rareş Buhai – 5.000 lei
3. Maria Neştiut – media 9,96 la Bacalaureat (Colegiul Naţional ”George Coşbuc” Năsăud) – 2.500 lei
4. Alexandra Turcu – media 9,96 la Bacalaureat (Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa) – 2.500 lei
5. Andreea Ganea – media 9,91 la Bacalaureat (Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu” Bistriţa) – 1.500 lei
6. Cezara Zegrean – media 9,88 la Bacalaureat (Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu” Bistriţa) – 1.000 lei
7. Oana Oltean – media 10 la Evaluarea Naţională (Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa) – 2.500 lei
8. Anastasia Marc – media 9,95 la Evaluarea Naţională (Colegiul Naţional ”Petru Rareş” Beclean) – 1.500 lei
9. Andreea Moldovan – media 9,90 la Evaluarea Naţională (Şcoala Gimnazială ”Tiberiu Morariu” Salva) – 1.000 lei
10. Bianca Căienar – media 9,90 la Evaluarea Naţională (Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa) – 1.000 lei
11. Lucian Sigmirean – media 9,90 la Evaluarea Naţională (Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa) – 1.000 lei
12. Adriana Lacatiş (haltere, CSM Bistriţa) – un loc 3 la CE juniori III – 5.000 lei
13. Monica Csengeri (haltere, CSM Bistriţa) – un loc 1 şi două locuri 2 la CE juniori – 5.000 lei
14. Adrian Chivu (antrenor haltere, CSM Bistriţa) – 3.000 lei
15. Andreea Clapa (tenis de masă, CSM Bistriţa) – un loc 3 la CE de juniori şi cadeţi echipe – 5.000 lei
16. Arina Sîngeorzan (tenis de masă, CSM Bistriţa) – un loc 3 la CE de juniori şi cadeţi echipe – 5.000 lei
17. Tania Plăian (tenis de masă, CSM Bistriţa) – un loc 1 pe echipe la CE de juniori II – 5.000 lei
18. Marian Filipaş (antrenor tenis de masă, CSM Bistriţa) – 3.000 lei.
Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook!
Adaugă comentariu