Din momentul în care furnizorii livrează testele pe bază de salivă pentru depistarea Covid-19, acestea vor ajunge în şcoli în cel mult 24 de ore prin intermediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că joia viitoare ar putea fi prima zi de testare.
La sfârşitul săptămânii trecute s-au semnat contractele subsecvente pentru testele de salivă, astfel că la începutul săptămânii viitoare cel târziu acestea vor fi livrate.
Ministrul a afirmat că mizează pe înţelegerea cadrelor didactice de a-şi sprijini elevii în acest proces de recoltare a probelor. “Am mizat foarte mult şi pe înţelegerea colegilor cadre didactice şi sunt convins că marea majoritate chiar dacă sunt foarte mulţi aceia care se opun, cred că majoritatea cadrelor didactice înţeleg să sprijine proprii elevi în acest proces”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
El a menţionat că vor fi testaţi şi elevii vaccinaţi.
Conform procedurii de lucru realizate de Ministerul Sănătății, testele vor fi făcute, în fiecare luni şi joi, de către personal medical sau de cadrele didactice, special desemnate de unitate.
Ministerul Educaţiei a cerut clarificări Ministerului Sănătăţii privind modalitatea de realizare a testării cu teste din salivă în unităţile de învăţământ, solicitând MS să precizeze dacă aceste teste pot fi făcute acasă, sub supravegherea părinţilor, dacă trebuie cerut acordul părinţilor pentru administrarea lor în şcoală şi dacă procedura de testare se aplică şi pentru preşcolari.
Adaugă comentariu