Administraţia locală va interveni pe strada Valea Ghinzii cât mai curând posibil ca să pună pietriş, cu toate că soluţia este una temporară şi ineficientă. Viceprimarul Cristian Niculae i-a rugat pe cei care locuiesc în zonă să mai aibă răbdare până anul viitor când strada va intra în modernizare.
„Am văzut ceea ce au reclamat cetăţenii şi pot să le spun că săptămâna viitoare va veni iar grederul pe Valea Ghinzii. Nu am putut muta utilajele până acum fiindcă lucrează pe alte străzi, însă de luni sau marţi se va repara strada”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.
El a menţionat că cel puţin de patru ori s-a pus piatră pe Valea Ghinzii numai anul acesta. „E unul dintre cele mai rele drumuri din oraş pentru că nu are scurgere. Atunci când sunt multe zile cu ploaie se adună apă şi apar acele gropi. După câteva zile de vreme bună, drumul îşi revine la normal, se pune piatră, la următoarele ploi se repetă situaţia. Locuiesc de 12 ani pe Valea Ghinzii, ştiu ce se întâmplă. Sunt unul dintre cei nemulţumiţi de felul în care arată Valea Ghinzii, dar vreau să îi rog pe cetăţeni să aibă răbdare până anul viitor pentru că atunci Valea Ghinzii va intra în reabilitare completă şi modernizare. Se vor face utilităţile şi accesul pentru Complexul Wonderland. Va fi asfalt, trotuare, piste de biciclete, iluminat public. Deja, se lucrează la proiectarea drumului de acces în Wonderland şi sperăm ca din primăvara anului viitor să înceapă lucrările, iar la sfârşitul lui 2018, începutul lui 2019 să avem drumul asfaltat până la Wonderland şi până la Unirea. Şi eu aş fi vrut să fie din 2005 de când m-am mutat acolo, însă, din păcate nu a fost posibil”, a explicat Cristian Niculae.
Reamintim că Municipiul Bistrița primește finanțări de 67,6 milioane lei de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2017-2020, pe trei proiecte: modernizarea clădirii vechi a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, modernizarea Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”, drum de acces și utilități aferente Complexului Wonderland, după cum urmează:
Unde e piatra care s-a pus de 4 ori pe strada ghinzi? S-a evaporat? Numai minciuni. Rusine!
De ce sa fie minciuni? Dansul sta acolo ar fi chiar in interesul lui sa puna piatra sau sa asfalteze. Dupa cum vedeti lucrurile se misca corect si nu cum sa le iasa lor bine asa cum credeti foarte multi dintre voi.
Ma padurare, drumul are o latime de 5-7 m, unde incape trama stradala, trotuar si pista de bicicleta? Numai daca nu aduci ceva teren de la tine de la Cosbuc.
Taran cred ca esti tu din moment ce nu vrei civilizatie. Daca ai avea stdii in domeniu ai vedea altfel lucrurile. Ia si pune mana pe o carte inainte sa dai comenturi tampite pe care nici tu nu le crezi :-))
Domnule,dumneavoastra nu vorbiti de toata str V Ghinzii,ci vorbiti de portiunea care duce inspre casa dvs.Inteleg ca e necesara repararea ei,dar eu va invit in Ghinda,sa vedeti cum oamenii asteapta mult promisa de catre dvs a asfaltarii drumului,de anul trecut nu ati facut nimic acolo desi stiti problema,nici macar piatra nu ati pus,copiii si oamenii merg prin noroaie pana in centru unde se afla statia de autobuz (cca 1,5 km) si pariez ca dupa ce va ninge vom fi nevoiti sa facem din nou anticamera la dvs ca sa deszapeziti drumul.Chiar e nevoie sa strigam la primarie ca sa miscati ceva?
Domnul viceprimar tocmai a raspuns la ce ai scris tu. Ti a dat si un termen pt ce vrei tu sa se miste la primarie. Dar cu totii ne am dori sa dam din degete si sa se faca tot intr o clipa nu?
Daca nu citesti atent draga…nu te trezi vorbind aiureA. Uita-te la planul de proiect pt anul viitor si apoi da-ti cu parerea
Monica, in Bistrita exista doua străzi: una este strada Ghinzii care duce către localitatea Ghinda si este asfaltata complet pana in centrul localității Ghinda, a doua este strada Valea Ghinzii care duce către Aerodrom si pârtia de schi care este fără asfalt si despre ea vorbește domnul viceprimar.
Bravo domnule Nicolae. Om gospodar!
Soluţia, nu constă în a îndrepta cu grederul suprafaţa străzii Valea Ghinzii, ci a face posibilă scurgerea apei de pe ea (prin crearea unor şanţuri corespunzătoare pentru a prelua apa, care să poată fi eliminată de pe suprafaţa carosabilului) şi a face suprafaţa drumului mai ridicată spre mijloc şi a umple gropile produse de umezeala continuă, datorată secţiunii neconforme unui drum normal. Dacă se vor executa cu răspundere faţă de calitatea lucrării „soluţiile temporare”, nu va fi nevoie să se repete aceste lucrări după fiecare ploaie, şi se vor reduce cheltuielile necesare unor intervenţii asemănătoare. Ia încercaţi să acordaţi atenţie calităţii, nu mai interveniţi cu gândul că „ne asigurăm obiectul muncii şi pentru viitor”!!! ca să vă menţineţi argumentarea existenţei în cadrul serviciilor aparţinătoare consiliului local.
De acord cu tine, ca trebuie santuri ptr ca apa sa nu balteasca pe drum dar acele santuri trebuie descărcate undeva. Deocamdată pe Valea Ghinzii nu este nici canalizare si apa din santuri nu are unde sa fie dusa, decât prin curțile oamenilor. Odată cu modernizarea străzii se va face si canalizarea si doar atunci se va rezolva problema.
Doamne ajută la cat mai multe realizari,domnule viceprimar! Stim ca lucrurile nu se pot schimba de azi pe maine si ca intr-adevar se doreste dezvoltarea! Sa va dea Dumnezeu putere,rabdare si intelepciune sa faceti cat mai multe proiecte benefice pentru acest oras!Spor la munca!
Va convine ori nu, lucrurile au inceput sa miste in oras si in judet de cand cu psd-ul la putere. Le puteti zice „ciuma rosie, talhari, hoti…” cum vreti voi. Aveti dreptul acesta prin constitutie. Dar avem cu totii ochi sa vedem. Si vedem multe lucruri bune 🙂
Cred ca traiesti in alt oras, alta lume si nu circuli cu masina prin orasul acesta,s-au miscat niste struti,niste mere si o partie fara sens.Mai treci prin cartiere marginase (vezi Ghinda) sa vezi cum traiesc oamenii acolo si daca s-a miscat ceva,pare totul incremenit ,cu drumuri desfundate ,pline de noroi si fara semnal la telefon in orice retea! mda…PSD-ul….de fapt trebuia scris fara majuscule!
Mai Niculae Cristian, pe strada Compozitorilor cand veti fi in stare sa puneti iluminatul public???? De peste 10 ani asteptam iluminatul public. Strazile din zona asta sunt in bezna si voi ne mintiti de ani de zile. V-am ales sa va faceti treaba si sa fiti in slujba noastra pt ca noi contribuabilii va platim voua salariile. Nu v-am ales sa va faceti voi averi si pensii!!!!!! Nu mai fiti nesimtiti. Daca sunteti incompetenti lasati sa vina altii sa faca treaba.
Dansul e viceprimar de un an jumate, oare cum ar fi putut sa puna iluminatul public in astia 10 ani de care vorbesti tu ? tocmai ca astepti de 10 de ani acest lucru pe care nici un primar nu a fost in stare sa il faca dar cu domnul Niculae se va face si se vor schimba multe in ceea ce p[riveste administrarea orasului si orasul in sine.
Oare strada Drumul Dumitrei Vechi cand o veti asfalta?e horror!!!
Vad ca aici e plin ochi de postaci rosii, Ascaris Lumbricoides (limbrici pe romaneste), pe care-i manca rau in dos si care-i aduc ode si-l preamaresc pe acest politruc rosu care iese tot timpul in fata cu povestioare de doi bani. Dar in 9 ani de cand conduce vatafu Cretu acest oras, unde a fost Niculaie? La vanatoare? Daca are sange in instalatie sa declare public ca vatafu Cretu n-a facut nimic in 9 ani si ca el v-a salva orasul. Pana atunci, lasati-l in biata lui cu caprele si mistretii lui, ca daca-l scuturi bine, nu face nici cat un jab de cuie. Numa gura-i de el.
Dacă ai scrie lucrurile astea în nume propriu, asumat, poate cineva te-ar băga în seamă , așa , pitit după nume false , dă-ne pace !
Muriți cu zile când vedeți ca sint oameni serioși , care chiar își asumă ce fac , care nu se ascund dupa vorbe , cum e viceprimarul !
Ce imi place la comentariile aferente articolelor, cat de repede apar si postacii de serviciu a viceprimarului/ primarului a partidelor in general.
Pentru cei care incearca sa priceapa ceva ( sunt impartiali ), incerc sa le explic cum functioneaza treaba cu postacii. Ideea angajarii unor postaci ( pe bani sau voluntari) este de a folosi principiul dovezii sociale astfel incat cititorii care ar intra pe articolul respectiv, in functie de comentariile postate, sa isi faca o anumita impresie in legatura cu ideile expuse in acel material. Asadar, daca materialul era favorabil lui X ( in cazul nou viceprimarul), atunci postacii comenteaza cu urale de bucurie la adresa conducatorilor iubiti. Daca materialul dezvaluia matrapazlacurile pe care le comitea acesta, postacii aveau grija sa ia la injuraturi autorul articolului, sa scrie tot felul de tampenii despre partidul din care face parte PSD, PNL, USR sau sa contra-argumenteze ideile din material. Un cititor neutru, ajungand in zona de comentarii, ar fi putut sa isi faca o impresie total nefavorabila ideilor expuse catalogandu-le drept minciuni) si sa inceapa sa gandeasca extrem de pozitiv vis-a-vis de fruntasii PSD, PNL sau USR, care, nu-i asa, erau laudati de 30-40 de „cititori”. Dracu’ stia ca „cititorii” sunt doar niste postaci care lasa impresia ca poporul ii iubeste masiv pe cei din PSD, PNL, USR, etc… Cam asta e.
Pentru cei care stiau deja cele scrise mai sus, ignorati comentariul meu.
Domnule viceprimar vorbiti doar despre strada Valea Ghinzii pe care stati dumneavoastra. Dar despre strada Lacului nici macar nu pomeniti. La fel o sa va spunem si noi legat de impozite „Sa aveti rabdare le vom plati”
UNELE lucruri nu se pot intampla intr-o zi / peste zi !!!
atat timp cat este initiativa , vor aparea rezultate !!!
Avem răbdare domnule viceprimar pentru ca știu ca sunteți de cuvânt… Sunt unul dintre cei care locuiesc pe Valea Ghizii și aveți dreptate pietrișul nu este cea mai buna soluție… Așteptăm pana anul viitor când cu siguranță lucrările se vor demara în asa fel încât toată lumea sa fie mulțumită….
Numai promisiuni, stati linistiti oameni, ca se va astfalta strada la anu si la multi ani.
Mai Niculae, ti-ai luat angajamentul ca vei urmarii PERSONAL astfaltarea reparatiilor la straziile din Bistrita care au fost sparte si iar sparte, dar aceste lucrAri s-au executat execrabil.
Pe strada ST.O.Iosif nu ai fost in stare sa astfaltezi tot santul, a ramas o portiune de sant de 3m cu pamint. Ai lasat-o de saminta? Sau ca sa decontezi alte lucrari la suprapret si la anul?
Stada Falezei, lucrare noua, executata fara canalizare, fara iluminat, fara apa, fara gaz, cu trotuar mersul pinguinului… ati racordat-o la strada Zavoaie unde s-a continuat astfalatarea pina la astfaltul existent, DAR surpriza, pe sensul din dreapta ati lasat o portiune de 2 m NEastfaltata.
Ce ma nu va ajuns astfalatul? Trebuia sa furati mai putin!
Pai ba Niculae cum sa astfaltezi tu o strada intreaga cand nici macar niste lucrari minore nu esti instarae sa le urmaresti si sa le executi corect si complet?
Ba, tu ne minti incontinuare! Alta si alta minciuna! Se vede ca esti ucenicul lui Cretu.
Nu zau Miriam de psd, cat sa avem rabdare?au trecut 9 ani de rabdare, 2 ani cu Nicolae C caruia ii faci laude si unde suntem? cu o partie care a papat zeci de miloane, ce crezi ca o sa faca Nicolaie al tau?O sa continuie operele lui Cretu. Nu simpatizez nici cu psd nici pnl nici usl , etc, nivi unul nu e bun de nimic. Promisiuni de campanie, iar noi inotam in noroaie. Turc se fzce de ras intrand in jocul murdar al psd ului, in polemici de 2 lei. Revizuiti va atitudinea domnule Turc altfel nicio sansa.
Mihaela R , nu intro zi dar in 9 ani ce spui?
Sunt convins că administrația orașului, în frunte cu domnul Cristian Nicolae, își dă toată silința pentru rezolvarea problemelor urbei, dar, din păcate pentru locuitorii orașului, lucrurile nu se pot schimba peste noapte pentru că toate proiectele au termen de execuție, iar bugetul e limitat. Iscusința viitorului primar se va vedea în capacitatea lui de a atrage fonduri europene, sponsorizări, sau alt tip de investiții în oraș. Cred că felul în care gestionezi resursele este vital pentru orice comunitate umană. Mult spor și înțelepciune!