Actualitate Recomandări

Când se așteaptă autoritățile la vârful epidemiei generate de noul coronavirus

Potrivit ministrului Sănății, Nelu Tătaru, autorităţile române se aşteaptă la un vârf al epidemiei generate de noul coronavirus în a doua jumătate a lunii aprilie. La acel moment, autoritățile se aşteaptă ca în România aproximativ 10.000 de pacienţi să fi fost diagnosticaţi. Se poate discuta şi despre un al doilea vârf al epidemiei.

Noul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, susţine că România se apropie de scenariul patru, în care pacienţii cu simptome uşoare vor fi trataţi acasă, urmând a fi duşi  la spital doar cei cu simptome moderat-severe, care vor fi duşi la secţiile de boli infecţioase şi crei critici, care vor fi trataţi în secţiile ATI. În acest scenariu, în care numărul pacienţilor diagnosticaţi va depăşi 2.000, personalul medical pozitiv la Covid-19, dar asimptomatic va trata pacienţii spitalizaţi, iar spitalele suport, 36 la număr, vor primi şi ele pacienţi infectaţi, în cele 8.000 de paturi pe care aceste spitale le însumează.

Ministrul Sănătăţii spune că autorităţile române se aşteaptă la un vârf al epidemiei de Covid-19 în a doua jumătate a lunii aprilie.

”Suntem în România într-un moment în care preconizăm un vârf al acestei pandemii spre a doua jumătate a lunii aprilie, cu un număr mediu de cazuri în jur de 10.000 dar trebuie să ne gândim că acest număr poate fluctua în funcţie de evoluţia ulterioară şi a respectării anumitor reguli pe care trebuie să ni le impunem. Dacă avem un vârf lin, atunci avem şi o cădere mai lină, cu posibilitatea unui vârf mai mic în toamnă, dar deja suntem imunizaţi ca şi indivizi şi atunci el va fi un vârf foarte mic, având în vedere că poate în şase luni vom avea şi acel vaccin. Dacă avem un vârf foarte ascuţit atunci vom avea şi efecte nefaste cu cazuri critice şi cu destul de multe decese” a afirmat Nelu Tătaru.

Acesta a precizat că va fi extinsă testarea la cei care prezintă simptome respiratorii şi că nu se va face testare „în masă, fără a avea o noimă”. ”Trebuie să înţeleagă toată lumea că aceste testări sau un rezultat negativ nu pot înlocui o izolare, nişte măsuri de precauţie, precum nu pot înlocui nici acea distanţare socială”, a precizat ministrul. 

Nelu Tătaru afirmă că aproximativ 10-20% dintre românii care au venit în ţară ar fi putut fi infectaţi fără a prezenta simptome şi ar fi putut transmite boala. El a spus că în ultima perioadă au intrat în ţară 200.000 de români şi că autorităţile se aşteaptă ca încă pe atât să se întoarcă acasă până la Paşti.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că se pregăteşte o nouă ordonanţă militară cu noi măsuri. 

Media de vârstă a pacienţilor infectaţi în România este de 40-49 de ani, a menţionat el. 

Etichete

8 comentarii

  • INCHIDETI GRANITELE.
    O sa fie multi care vor sa vina acasa de sarbatori. Tot acest val trebuie calmat din timp. Sa stie din timp ca granita este inchisa si sa nu se porneasca la drum si sa stea in vama ca idiotii.

  • Corect! Dar de ce sa-i zicem tzarc, cand toata lumea stie ca e vorba de ghetou sau lagar. Astia din diaspora nu merita nimic, is niste scursuri care au facut tarii numa rau. Niste nespalati si analfabeti.

  • Idiot este chiar tu adrian comentacul minune. Stai dracului in casa cu degetele in nas ca esti dus cu capul.Orice roman are dreptul legitim sa vina acasa cand doreste, si sa plece cand poate.

    • Dreptul acelui român de a se plimba liber ca sa se întoarca acasa, nu trebuie sa încalce dreptul meu de a ma plimba liber.
      Ca parca asta e esenta democratiei, nu?!?
      Ori acum parca este stare de urgenta, asa cum mi-au fost mie limitate niste drepturi la fel se pot limita si drepturile alora care vor repede acasa.
      Sa mai stea pe acolo ca e frumos si bine, nu de asta au plecat acolo?

  • Salvati_l va rog pe imposorul Rabinul. Este foarte atins subiectul de sindromul BALAN. El nu este atinS de covid, il are din nastere . Ma -sa o scos un idiot cum rar se poate intalni:

    • D-na Balan cu gramatica stati cam rau! Dar de la o tută cu sase clase nu poti avea asteptari!

  • Rabinul , tu ce mama lui ma-ta faci ? tu vorbesti normal da ?…ar trebui normal sa se sesizeze niste organe de cercetare la ceea ce scoti din gura.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.