SC Business Park Bistrița Sud SRL prognozează pentru acest an venituri totale din taxa de administrare a Parcului Industrial Bistrița Sud de 189.101 lei. Administratorul societății, Iulius Dumitru, preconizează că primii rezidenți se vor instala în Parcul Industrial începând cu luna martie, fiind semnate primele contracte de administrare și prestări servicii conexe pentru 18.783 mp.
Sunt negocieri cu două companii multinaționale pentru concesionarea a 55.889 mp începând cu luna iunie.
În conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare, taxa de administrare este de 1 euro/mp/an. Venituri preconizate: 18.783 mp x 4,5 lei/mp/lună x 9 luni/12 luni = 63.393 lei în luna aprilie. 55.889 mp x 4,5 lei/mp/lună x 6 luni/12 luni = 125.708 lei în luna iunie.
În ianuarie, SC Business Park Bistrița Sud SRL a concesionat primele loturi de teren, în urma licitației publice desfășurate în perioada 11 decembrie 2015 – 8 ianuarie 2016. Suprafața totală de teren concesionată este de 18.783 mp, iar valoarea totală a investițiilor ce urmează a fi realizate este de 6.060.000 euro. Numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create este de 198, se arată într-un comunicat. Domeniile de activitate în care activează primii rezidenți ai Parcului Industrial sunt următoarele: fabricarea de structuri metalice, fabricarea componentelor de comunicații, procesare lapte și produse lactate, fabricarea elementelor de tâmplărie pentru construcții autonome energetic, injecții mase plastice.
În incinta Parcului Industrial va funcționa și un incubator de afaceri dotat cu o hală de microproducție.
Firmele interesate să desfăşoare activităţi în Parcul Industrial Bistriţa Sud sunt invitate să participe la o a doua licitaţie deschisă, organizată de SC Business Park Bistrița Sud SRL, în vederea cesionării unor parcele cu destinația construcția de hale/clădiri pentru activități de producție și/sau servicii.
Durata maximă a cesiunii dreptului de folosință asupra parcelelor (unităților) este de 49 de ani, începând de la data semnării contractului de administrare și de prestări servicii conexe. Depunerea ofertelor se va face până în 11 martie, ultima zi de depunere a ofertelor, la Societatea Business Park Bistrița Sud SRL, cu sediul în Bistrița, strada N. Titulescu nr. 6. Deschiderea ofertelor va avea loc în prezenţa ofertanţilor şi a Comisiei de evaluare şi selecţie a ofertelor, în data de 11 martie.
Primăria Bistrița a finalizat în septembrie 2015 proiectul ”Parc Industrial Bistriţa Sud”, în valoare totală finală de 25.564.673,68 lei, din care 14.456.019,47 lei finanţare nerambursabilă, iar restul sumei din bugetul local. Ce cuprinde Parcul Industrial: 1.900 m străzi de incintă, 1.116 m drum de acces, 1.900 m pistă pentru ciclişti, 14.286 mp spaţiu verde, 2.160 m reţea distribuţie apă, 1.600 m reţea distribuţie gaze naturale, 1.550 m reţea electrică de joasă tensiune, 5.460 m reţea pentru iluminatul public şi o staţie de epurare independentă. Parcul Industrial din Sărata are o suprafață de circa 30 ha, din care 19,6 ha disponibile pentru agenții economici: 4 loturi pentru industrie mare, 11 loturi de 1.400 mp pentru industrie medie, 23 de loturi de 400 mp pentru industrie mică, 3 loturi de 3.000 mp pentru servicii, 5 loturi pentru logistică, manipularea materialelor și depozite.
Adaugă comentariu