(VIDEO) PNL Bistrița-Năsăud a organizat o conferință de presă la care au participat președintele organizației județene, Ioan Turc, alături de o serie de candidați la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Ioan Turc, primarul Bistriței:
”Îi îndemn pe bistrițeni să meargă la vot, îi asigur că secțiile de votare sunt locuri sigure. S-a făcut dezinfecție, totul este conform normelor în vigoare, nimeni nu își riscă sănătatea prin participarea la vot. Îi îndemn pe bistrițeni și pe conjudețenii noștri să voteze candidații PNL, sunt oameni care merită votul lor prin profesionalismul de care dau dovadă, prin CV-ul pe care fiecare îl are, prin buna credință și prin faptul că fac parte dintr-o formațiune politică modernă, orientată spre dezvoltarea României și a comunităților locale. Îmi doresc ca după aceste alegeri să lucrez cu Robert Sighiartău, cu Diana Morar, cu Florin Urîte, cu Ovidiu Florean, vreau ca obiectivele de dezvoltare ale județului Bistrița-Năsăud, ale municipiului Bistrița să poată fi duse la îndeplinire printr-un efort comun administrație publică locală și Guvern, prin intermediul parlamentarilor noștri, să existe deschiderea de care avem atât de multă nevoie pentru realizarea obiectivelor. Îi rog pe bistrițeni să nu stea acasă în 6 decembrie. Este esențial ca dreptul la vot să fie valorificat, este esențial ca după aceste alegeri să avem un guvern stabil bazat pe o majoritate confortabilă în Parlament pentru că această țară, acest județ, acest oraș au nevoie de dezvoltare, iar singura forță capabilă să ofere dezvoltare pentru comunitatea bistrițeană este PNL”.
Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiției, candidat la Camera Deputaților:
”Adresez mulțumiri concetățenilor noștri pentru modul în care au primit și au înțeles mesajele noastre. Rugămintea mea pentru bistrițeni este ca duminică să iasă la vot, să aleagă în cunoștință de cazuă oameni profesioniști care să-i reprezinte în Parlament, care să ducă interesele bistrițenilor la nivel național pentru ca acestea să fie promovate și să terminăm odată cu parazitarea Parlamentului de către tot felul de personaje triste, care au dat majoritățile din anii precedenți și care nu au reușit să facă altceva decât să ducă țara noastră un pas în spate. Îndemn pe toată lumea să iasă la vot și să voteze candidații PNL, oameni onești, care au demonstrat că au o carieră solidă în spate și experiență profesională”.
Deputatul Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, care deschide lista la Camera Deputaților:
”Le mulțumim tuturor bistrițenilor care ne-au ascultat, care au fost alături de noi. În 6 decembrie trebuie să scăpăm de PSD, trebuie să trimitem în opoziție acest partid, ca să se reformeze, iar PNL să continue ce a început în acest an: dezvoltarea României. Guvernul PNL acordă o mare atenție județului Bistrița-Năsăud și, după cum ați văzut, avem câteva obiective de investiții extrem de importante, fie că vorbim de drumul expres Bistrița – Dej – Cluj-Napoca, fie că vorbim de Autostrada Nordului. Sunt obiective pe care PNL le susține și care au sursă de finanțare din acei 80 de miliarde de euro pe care președintele Klaus Iohannis împreună cu Guvernul Orban i-a adus pentru România. Votul din 6 decembrie este despre dezvoltarea României. Ne dorim ca Bistrița să devină un loc cald, plăcut, un loc în care se câștigă bine, în care veniturile medii sunt foarte bune, să nu mai fim în coada clasamentului ci să avem investitori care plătesc bine, să avem locuri de muncă bine plătite. Îi îndemn pe bistrițeni să iasă la vot, este ultimul vot despre acest ciclu electoral, după care vom avea patru ani de pauză în alegeri. De aceea, este extrem de important ca în 6 decembrie să dăm PNL o majoritate în Parlament, pentru a putea implementa reformele de care are nevoie România”.
(Comandat de: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – PNL Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud | Realizat de Timp Online SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200025)
Comentarii recente