Ioan Negreanu e inginer de profesie şi are o firmă de construcţii. E membru PRM de şase ani. Nu are nicio funcţie în partid. A mai facut parte doar din Frontul Democrat de la Timişoara, dar, dezamăgit de politică, nu s-a mai înscris în altă formaţiune. E fost revoluţionar, dar fără certificat.
Ce v-a determinat să acceptaţi o astfel de provocare?
Ideea e veche, de acum patru ani. Atunci am avut o contribuţie în campania electorală. Am menţinut unele idei de atunci, le voi spune când trebuie şi am zis că, cel mai bine, datorită faptului că unele din ele îmi aparţin este să le susţin eu în ideea că un primar – e cazul după 20 şi ceva de ani – trebuie să fie prima slugă a cetăţeanului. La ora actuală, în legislaţia românească, avem „baron de primărie”, „conte de finanţe”, toţi sunt şefi în faţa cetăţeanului în loc să-l slujească. E cazul să se găsească cineva care să-l slujească. Eu am acceptat solicitarea domnilor din conducerea PRM pentru că, în aceşti 22 de ani de la Revoluţie, eu mi-am mai pus în slujba comunităţii activitatea. Am înfiinţat Urbana pe vremea când aveam câte o revoluţie în fiecare săptămână cu 800 de rromi angajaţi. Şi am făcut ordine şi curăţenie, lucru care acum, având ochiul format, constat că oraşul a cam decăzut. Cred că sunt capabil să ajung servitorul numărul unu al cetăţenilor din Bistriţa şi să fac ceva pentru ei în încercarea de a le crea o bunăstare cât putem pe plan local pentru că foarte multe chestii din plan central nu ne vor lăsa, dar putem să mergem pe ideea „dacă nu putem să le dăm, să nu le cerem”.
Mandatul domnului Ovidiu Creţu v-a dezamăgit?
Da, SF. Cu domnul Creţu am avut onoarea să fiu coleg la IUT, am lucrat şi la IUT. Sunt unele chestii utile, dar nu neapărat necesare la ora actuală şi, cel puţin proiectul acela cu …. Wonderland mi se pare o utopie. Să vă spun şi de ce. Eu am asistat în judeţul Bistriţa şi la tendinţa cu Dracula Land şi aşa mai departe. Mi-au căzut în mână şi nişte studii de fezabilitate şi, la afluxul de turişti, care e undeva zero virgulă faţă de alte zone ale ţării şi, la orientarea turismului în ultimii ani, sunt bani aruncaţi în vânt.
Înţeleg că, dacă veţi ajunge primar nu veţi continua Wonderland.
Nu. Nu intenţionez să afirm chestia asta, dar nu Wonderland în Bistriţa la modul cum e acum al lui domnul Creţu. Dacă e, la alte dimensiuni, altceva.
Dar pârtia de schi o veţi face dacă veţi ajunge primar?
Pentru a stimula turismul sigur că se pot face alte obiective. Bistriţa ca potenţial turistic poate concura şi cu Valea Prahovei.
Dar veţi face pârtia aceea pentru care se ia un împrumut de 20 de milioane de lei?
Nu spun că aş face-o, spun că trebuie să văd documentaţia, rentabilitatea.
Credeţi cu adevărat că aveţi şanse să deveniţi primar al Bistriţei?
Da, eu voi câştiga Primăria Bistriţa.
V-aţi testat gradul de simpatie?
Noi nu mergem pe simpatie, mergem pe lucruri concrete pe care le vom propune cetăţeanului. Noi nu vom da bla, bla, bla. L-am văzut, zilele trecute, pe domnul primar citind din nişte dosare ca pe vremea lui Marina. Noi vom administra bunul public al comunităţii.
Interviu realizat de Cristiana Sabău
AUDIO Ioan Negreanu PRM
[audio:https://timponline.ro/wp-content/uploads/2012/03/Ioan-Negreanu-PRM.mp3|autostart=no|titles=Ioan Negreanu – Candidat PRM Primaria Bistrita]
Adaugă comentariu