Biroul Român de Metrologie Legală a iniţiat o acţiune de control cu caracter permanent privind asiguarea exactităţii, a uniformităţii măsurilor și legalitatea mijloacelor de măsurare utilizate în piețe agroalimentare, târguri și oboare, pentru măsurări folosite în tranzacţiile comerciale pentru determinarea maselor.
La acţiunile de control de pe raza de competenţă a Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Bistrița-Năsăud participă şi inspectori din alte Servicii Judeţene de Metrologie Legală din structura Direcţiei Regionale de Metrologie Legală Cluj-Napoca, cu sprijinul personalului Laboratorului Regional din cadrul Direcţiei Regionale de Metrologie Legală Cluj-Napoca, autorizat să efectueze verificări metrologice asupra mijloacelor de măsură care fac obiectul controlului, pentru testarea mijloacelor de masurare controlate. Pentru buna desfășurare a controlului se colaborează și cu reprezentanții Poliției Locale.
În perioada 04.10.2017 – 10.10.2017 au fost controlate piețele agroalimentare din Beclean, Năsăud și Bistrița. Au fost controlate 29 mijloace de măsurare. Au fost încheiate 24 procese verbale de control metrologic și 4 procese verbale de constatare a contravențiilor. Pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate amenzi în valoare totală de 10.000 lei, informează Biroul de Metrologie Legală.
Foto: arhivă
Mult mai important cred este ca organele abilitate să verifice originea legumelor si fructelor ptr.ca in proportie de 80% vin din Ungaria,Polonia etc.unde statul într-adevăr subvenționeaza producătorii fiind mult mai ieftine decât ale noastre. Ptr. asta ma bucur ca orice cumpărător, dar când s-a făcut o analiză serioasă la ce contin respectivele produse?chimicale cât la Cernobîl, nu au gust,miros dubios etc.etc.nu e de mirare ca produsele eco lipsesc de pe tarabe. Săracu producător român nu mai poate tine pasul cu concurenta din afară. Ca să devii vânzător in piața ai nevoie de un microbuz si de categoria B+e sau C .Asa că rog pe iubitul stat român asta sa verifice si sectia de oncologie nu o să mai fie asa aglomerată. De ani buni in piata Decebal sunt aceiași”producători” care nu au văzut o sapă in viata lor dar ne otrăvesc cot la cot cu statul român cu functionari incompetenti platiti din banii nostrii. Asta e problema reală nu ocaua lui Cuza!