Actualitate

Caprele negre din Parcul Național Munții Rodnei, numărate. ”Este un semnal cert”

Specialişti din domeniul silvic şi cinegetic au desfășurat o acțiune de estimare a efectivelor de capre negre de pe raza fondurilor cinegetice suprapuse parțial peste Parcul Național Munţii Rodnei.

Evaluarea a fost făcută de reprezentanții fondurilor cinegetice OSC Telciu RA, AC Ursul Brun, ASC Someșul Rodna, OS Alpina Borșa RA, AC Wasser Cerbul Carpatin, DS Suceava, DS Maramureș, împreună cu reprezentanţi ai APNMR, acțiunea fiind coordonată simultan pe toate fondurile cinegetice de reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj. La acţiunea de evaluare au participat reprezentanți ai Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Bistriţa-Năsăud și Maramureș, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistrița-Năsăud, Gărzii Forestiere Suceava, reprezentanţi ai ocoalelor silvice private din zonă și voluntari din cadrul ONG-urilor.

Acțiunea s-a desfășurat simultan pe cele 19 trasee stabilite, pentru evitarea înscrierii duble a unor exemplare de capră neagră. Timpul, pe toată durata acţiunii de evaluare a fost favorabil în special pentru observatorii de pe traseele de pe partea sudică, însă pentru traseele de pe partea nordică vizibilitatea la creastă a fost mai puțin bună datorită prezenței ceţii pe perioada de observație.

Pe parcursul acţiunii de estimare, au fost observate 117 exemplare de capră neagră pe cele 19 trasee parcurse. Redăm mai jos dinamica evoluției populației de capră neagră.

Evaluarea efectivelor de capre negre are loc de două ori pe an, la începutul lunii iunie şi la sfârşitul lunii octombrie. Evoluția efectivelor de capră neagră: 2004 – 36/61, 2005 – 43/77, 2006 – 64/109, 2007 – 67/77, 2008 – 111/140, 2009 – 118/137, 2010 – 134/126, 2011 – 119/128, 2012 – 132/159, 2013 – 131/112, 2014 – 111/81, 2015 – 99/119, 2016 – 117/…

”Cifrele indică o dinamică favorabilă a populaţiei existente pe raza fondurilor cinegetice suprapuse parţial peste Parcul Naţional Munţii Rodnei, dar sub nivelul optim stabilit de 222 exemplare de capră neagră. Se observă existenţa unui mare număr de câini la stâne, păşunatul excesiv în golul de munte, cu bovine și cabaline nesupravegheate, fapt ce poate conduce la diminuarea efectivului valoros de capre negre dacă factorii responsabili din zonă nu iau imediat măsurile legale ce se impun în acord cu legislația în domeniu. Starea bună de sănătate a exemplarelor observate este un semnal cert că populaţia dispune de condiţii optime de dezvoltare, fond genetic valoros, habitatul fiindu-i favorabil. De asemenea, sporul natural observat în teren (tineretul fătat în anul curent) este de peste 20% din stocul de reproducție. Este necesară continuarea procesului de estimare a efectivelor populaţiei de capră neagră, pentru a se putea stabili măsuri eficiente de management conservativ cu scopul aducerii efectivelor la nivelul capacitații de suport a habitatului”, a precizat inspectorul șef al Gărzii Forestiere Cluj, Istrate Ștețco.

Parcul Național Munții Rodnei a fost înființat în anul 1972, când zona a fost populată cu peste 700 de exemplare de capră neagră. Costurile repopulării au fost imense, fiecare exemplar necesitând 60.000 lei, resurse echivalente, în vremea aceea, cu prețul unui autovehicul Dacia, sau cu venitul mediu pentru o persoana pe circa 30 de luni. Ultima populare a PNMR cu capre negre s-a făcut în 2005. Atunci au fost aduse 8 capre, câte 4 din Munții Bucegi, respectiv Munții Retezat. Două din caprele aduse din Bucegi au murit însă cel mai probabil din cauza stresului la care au fost supuse, întreaga procedură de prindere și transport durând peste 25 de ore.

Efectivul optim de capre negre stabilit pentru masiv este de 222 exemplare.

Foto: Claudiu Iuşan, Facebook

7 comentarii

  • La un congres meteo agitatie mare ca in ultimul an statistica spune ca vremea a fost nimerita doar in proportie de 40% si trebuie sa se faca ceva ca acest indice incredere in emisiunea meteo sa cresca…..
    se ridica busu si spune……
    propun ca tot ce ne iesa din calcule sa le spunem invers si probalilitatea de a nimeri vremea este de 60%…..
    la numarat de capre negre e aiurea….se poate raporta cat vrea fiecare….

  • In conditiile in care efectivul de capre negre este foarte putin peste 50% din cat ar trebui sa fie,sper ca nu se vor da autorizatii pentru puscarea caprelor negre…chiar daca cei care au „numarat” sunt vanatori inraiti…si mai numara si din 2 in 2 cateodata…
    Ce spuneti domnule Stetco? Nu vreti sa publicati cate autorizatii de vanatoare se vor da,cui si pentru ce? De dragul exercitiului informarii publicului…bineinteles!
    Multumesc anticipat!

    • Nu s-au aprobat cote de recolta in ultimile sezoane de vânătoare. Multumesc.

    • @tapul observator
      Sincer,m-as apuca de vanatoare daca as sti ca o sa te am macar 10 secunde in catare…de la vreo 500 de metri,ca sa nici nu stii ce te-a pocnit! Ca atata meritati voi astia,vanatorii-criminali! Cu arme de mii sau zeci de mii de euro,cu lunete cu night-view,cu ochire laser…atata puteti. Sa ucideti animalele fara sa le dati nici o sansa…
      De fapt,nu ma mira…mici la…()oaie,si cu arme performante…sa fiti si voi…barbati!
      Muierilor!

  • Acordati-mi incredere cand va spun ca incepand cu anul acesta,populatia de capra neagra va fi in crestere maxima,si asta multumita perchezitiilor din zona Rebra Parva care a mai stopat din tavalugul braconierilor…respectivii au ucis exemplare multe din specia Capra Neagra,femela,ied,mascul…se mai poate ajuta la cresterea efectivului „umbland”la jujeul cainilor si oprirea pasunarii in unele zone alpine.Salvati din Romania cat se mai poate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.