Recomandări Social

Caravana prin care elevii romi sunt încurajaţi să citească a ajuns la şcoala din Budacu de Jos (FOTO)

Zicala „Ai carte, ai parte” este valabilă pentru toată lumea, inclusiv pentru copiii de etnie romă din Bistriţa-Năsăud. Prin şcolile din cele 12 localităţi din judeţ unde trăiesc multe persoane din această etnie trece zilele acestea preşedintele Partidei Romilor Pro Europa, Emil Neia Lăcătuş, împreună cu bibliobusul Bibliotecii Judeţene, iar copiii sunt invitaţi să împrumute cărţi.

Ca să-i stimuleze să citească, organizatorii campaniei au organizat şi un concurs cu premii atractive.

Caravana proiectului „Încurajarea lecturii în comunitățile şi şcolile cu pondere mare de elevi romi” a ajuns, astăzi, la Şcoala din Budacu de Jos. În curtea unităţii a oprit bibliobusul bibliotecii, plin cu cărţi. Primii au urcat în bibliobus cei mai mici dintre şcolari, nerăbdători să vadă cum arată la interior biblioteca mobilă. Fascinaţi de cărţile cu poveşti, frumos ilustrate, copiii au promis că le vor citi şi că vor scrie eseuri frumoase cu care să participe la concursul organizat de Partida Romilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud, organizaţie condusă de consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş.

„Ideea acestui proiect am prezentat-o conducerii centrale a Partidei Romilor Pro Europa, iar preşedintele Nicolae Păun a fost încântat fiindcă, aşa cum se ştie, noi promovăm educaţia. Cu ajutorul Bibliotecii Judeţene, am adus cărţi în bibliobus. Toţi elevii romi, începând de la clasa a II-a până la clasa a VIII-a îşi vor putea alege cărţi pe care să le citească. Timp de două săptămâni, împreună cu profesorii de română vor putea alege tema unui eseu cu care să participe la concursul pe care îl organizăm noi şi care va avea finala în 12 decembrie a.c. la Biblioteca Judeţeană. Din cele 10-12 comunităţi, vor intra în finlă primii 5 copii din fiecare comună. Un juriu din care va face parte şi inspectorul de minorităţi, un reprezentant al Bibliotecii, profesori va stabili clasamentul, iar primii clasaţi vor primi premii în bani – 400 de lei, 300 de lei, cât vom stabili. Ceilalţi vor primi cadouri şi pe toţi îi vom invita la o masă la restaurant. E felul în care vrem să-i stimulăm să citească, să înveţe, să-şi croiască un viitor”, a spus consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş.

Directoarea Şcolii Gimnaziale Budacu de Jos, Gabriela Soroiu, a spus că în şcoala pe care o conduce învaţă 50 de copii de etnie romă.

„Copiii sunt interesaţi de lectură. Avem şi copii buni dintre cei buni, unii chiar au intrat la licee foarte bune, cum e cel militar, la şcoala de poliţie. Există interes pentru lectură”, a spus ea.

În zilele următoare, bibliobusul bibliotecii va ajunge şi în alte comunităţi cu număr mare de romi.: Budacu de Sus, Dumitriţa, Lechinţa, Viile Tecii, Petru Rareş, Rodna, Năsăud, etc.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.