”Am mers alături de mai mulţi colegi din administraţia judeţeană la întâlniri cu cetăţenii comunelor Coşbuc şi Telciu. Am fost în mijlocul lor, am discutat de problemele pe care le întâmpină zi de zi, şi împreună, acolo unde este posibil, am identificat soluţii prin care ele pot fi rezolvate. Am oferit informaţii privind modul de acordare a subvenţiilor agricole, accesarea fondurilor europene în domeniul agricol, informaţii legate de pensii, dar şi detalii despre problemele de interes local şi judeţean. Vom continua aceste întâlniri cu cetăţenii”, a scris Radu Moldovan pe Facebook.
La adunările comunale de la Coşbuc şi Telciu au mers, alături de şeful CJ, deputatul PSD Daniel Suciu, senatorul PNL Ioan Deneş, subprefectul Ovidiu Frenţ, administratorul public Florin Moldovan, directorii APIA, OJPDRP, DADR şi Casei Judeţene de Pensii, Florin Căpraru, Sorin Roşu Mareş, Nuţu Tabără respectiv Ioan Fechete, directorul adjunct al DSVSA Anton Varga, Daniel Pop – ITRSV, primarul din Lechinţa, Romeo Florian, preşedinte al Asociaţiei Comunelor din România – filiala Bistriţa-Năsăud.
În precedentele două weekend-uri, ”caravana” a ajuns la Lunca Ilvei, Ilva Mare, Măgura Ilvei, Târlişua, Spermezeu şi Căianu Mic.
AICI mai multe fotografii.
Cand naiba veti incepe platile pe Masura 141, aferente anului 2013? Stitri sa faceti deplasari electorale, si tot felul de intruniri de ,,batut apa in piua”, dar de amaratul de taran va doare undeva, in afara de ziua in care va milogiti dupa votul lui ! Rusine sa va fie, intregului esicher politic pentru ceea ce faceti !
LIPSESTE ….SOBORUL CARE SA BINECUVANTEZE POTENTATII ZILEI !
AMIN…!