Darius Gonczi, broker de asigurări, a declarat pentru Timp Online că şoferii din judeţ, proprietari de maşini, plătesc mai puţin pentru poliţele RCA decât cei din Cluj, spre exemplu.
„La noi, RCA este mai scump în schimb faţă de zona Moldovei, a Maramureşului. Diferenţele sunt din cauza daunalităţii. În Cluj sunt mult mai multe daune. Aşa se explică de ce la noi RCA costă cu 10-20% mai puţin faţă de Cluj. Nu ştiu de ce e mai scump faţă de Moldova. Poate din cauza danelor fiindcă aşa se calculează tariful în funcţie de ce despăgubiri se plătesc, de câte sunt. Până acum, preţurile se puteau schimba zilnic. De anul acesta este o normă nouă de la ASF, iar preţurile se fac o dată pe an şi nu se mai pot modifica”, a explicat Gonczi.
Brokerul a explicat că preţurile sunt cam la fel ca şi anul trecut şi se calculează în funcţie de vârsta proprietarului maşinii. „La noi, poliţa RCA e plătită de proprietar, nu de şofer. S-a făcut mare vâlvă legat de poliţa RCA pentru tineri, dar şi anul trecut au fost scumpe asigurările în cazul lor, nu e ceva neobişnuit”, a adăugat Darius Gonczi.
De exemplu, un şofer sub 30 de ani care deţine un Logan de 1,4 ajunge să plătească o poliţă RCA de 1500 de lei pe an. Dacă proprietarul are peste 30 de ani, plăteşte şi de trei ori mai puţin.
„Ce contează foarte mult este de cât timp e înmatriculată maşina pe proprietar pentru că e sistemul bonus malus. Dacă ai maşina înmatriculată pe tine, ai o reducere mai mare faţă de un şofer de aceeaşi vârstă, cu acelaşi motor, dar care şi-a înmatriculat-o mai târziu. Cele mai scumpe asigurări sunt pentru maşinile cu motor de peste 2000, cu cai putere mulţi, maşini de viteză. În principal, se face calculul ţinând cont de motor şi cai putere. Cel mai scump RCA este plătit de un proprietar tânăr cu maşină cu motor mare. De exemplu, eu am făcut o asigurare pentru care proprietarul maşinii a plătit 4000 de lei pe an. Proprietarul are 23 de ani şi conduce un motor de 1,9, un VW”, a spus Darius Gonczi.
Brokerul a explicat că tarifele mai mari percepute pentru RCA tinerilor au o explicaţie: „Sunt şi bătrâni care conduc rău, dar diferenţa între ei şi tineri este legată deviteză. Tânărul merge cu 150 de km la oră, se dă de două-trei ori peste cap, din cauza lui mor oameni, iar pentru deces se plătesc despăgubiri de sute de mii de euro şi asta ar fi explicaţia pentru tarifele mari. Vârstnicii, în schimb, chiar dacă fac accidente, merg cu viteză mică şi produc doar avarii”, a spus el.
În ultima perioadă însă, tinerii, ca să nu plătească poliţe scumpe, îşi transferă maşina pe părinţi sau bunici. „Ca să treacă autoturismul de pe unul pe altul, taxa e de vreo 250 de lei. La un calcul simplu, un tânăr care are un autoturism trebuie să plătească un RCA de 2000 de lei pe an. Dacă îşi transferă maşina pe tată, mamă sau unchi, are plătit un RCA de 500-600 de lei şi automat câştigă o mie de lei. Chiar şi asiguratorii îndeamnă la această manieră. E o luptă mare pe clienţi şi, dacă clientul vede că îl ajuţi, îi dai o sugestie bună, atunci apreciază asta şi rămâne alături de tine”, a spus el.
Darius Gonczi spune că sistemul actual aplicat în România e preluat după model german, dar nu în totalitate. „În Germania, dar şi în Anglia, contează cine conduce. De aceea, este asigurare şi pe maşină, şi pe şofer. La noi, în momentul de faţă contează numai cine are maşina, nu şi cine conduce. Când se va schimba sistemul vom vedea îmbunătăţiri şi pe piaţa asigurărilor”, a spus el.
Brokerul a mai adăugat că şoferii optează pentru RCA ieftin. „Din păcate, la noi sistemul e destul de rău făcut pentru că asigurarea pe care o plăteşti îl despăgubeşte pe celălalt. Degeaba îţi iei una scumpă pentru că, dacă pe tine te loveşte unul cu asigurare proastă, îţi face dincolo, deci majoritatea şoferilor cumpără poliţe ieftine”.
Potrivit comisarului şef Dumitru Creţa de la Serviciul Public de Înmatriculări şi Permise Auto Bistriţa-Năsăud, la sfârşitul anului trecut, în judeţ erau 97691 de şoferi.
„Între 18 şi 20 de ani sunt 3827 de şoferi, iar între 21 şi 30 de ani avem, în total, 24.114 şoferi. Între 31 şi 50 de ani, sunt 44.806 şoferi, iar între 51 şi 70 de ani sunt 22.1084. Peste 70 de ani mai sunt 2824 de şoferi”, a spus Creţa.
Stimata Doamna, doresc sa va aduc la cunostinta ca „polita RCA” si „Politia RCA” sunt doua lucruri diferite, primu e un document iar al doilea o institutie care nu exista. Ca atare corectati textul, cam peste tot vorbiti de politie RCA
Mulţumesc, am corectat