(FOTO) O familie din Ghinda care a cumpărat, luni, din magazinul unui producător local de carne un picior de porc afumat a avut surpriza, când a vrut să facă din el o ciorbă de fasole, că este plin de viermi. Oripilată, familia a făcut câteva fotografii pe care le-a postat pe Facebook unde mai mulți prieteni virtuali au sfătuit-o să facă plângere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
”Soțul meu a cumparat un picior de porc afumat de la magazinul Agro-Ardeal din Ștefan cel Mare. A venit acasă și nu a durat nici o jumătate de oră. Am vrut să îl tăiem să facem o ciorbă de fasole și supriză: la os, viermi. Mirosea urât înăuntru. Acum să vedem ce au de spus (cei de magazin-n.r.). Când mă gândesc că, dacă nu îl tăiam, făceam ciorbă și mâncam cu toții. Mă gândesc la copiii noștri”, a declarat Mihaela Runcan pentru Timp Online.
Potrivit acesteia nu este prima oară când i se întâmplă așa ceva. ”După ce am consumat carne tocată de la același magazin, am stat în spital cu copiii timp de două săptămâni”, a spus ea.
Cu toate că reprezentanți ai companiei au încercat să apeleze familia Runcan ca să își ceară scuze (prin intermediul mesageriei de pe Facebook -n.r.), aceasta din urmă nu vrea să le accepte, ci vrea să facă plângere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și să ceară sancționarea celor vinovați.
În cazuri similare, Protecția Consumatorilor a dat amenzi usturătoare și a închis magazinele care comercializau așa ceva.
LATER EDIT Patronul Agro-Ardeal, Ionel Peica, a contactat redacția noastră și ne-a spus că firma sa nu mai vinde carne tocată de doi ani și că nu o cunoaște pe Florina Dunca, cea care a conversat cu familia Runcan prin Facebook, deși în profilul public al acestei persoane scrie clar că lucrează la Agro-Ardeal. Totodată, el a menționat că este singurul care vorbește în numele companiei și că nu a desemnat pe nimeni să se ocupe de relația cu clienții.
Totuși stiti ce e ciudat daca ai pățit-o cu carnea tocată cumpărată de la ei… mai mergi si a doua oara sa cumperi produse tot de acolo?
Corect Zozo! Nu mai intram la ei nici daca plateau ei carnea!
Povesti cu Pești! Sa pună bonul! Cine știe când a fost cumpărat și pe unde l au ținut!
La data de 27 iunie am patit la fel cu slanina cumparata din magazinul agro ardeal de pe strada Imparatul traian
Adevarul este ca si cand intri in magazinul ala iti vine sa vomiti la cum pute! Am intrat intr-o zi si umblau mustele prin vitrine! Stau si ma intreb cat de inconstient sa fi sa cumperi de acolo!
Am cumparat carnea de la ei am facut cu masina 15 minute din St Cel Mare pana in Ginda ….am vrut sa o pregatesc si cand am taiat.o am gasit viermi …crezi ca vb asa ca sa ma aflu in treaba ?Si da am mai cumparat de acolo am mai patit.o dar te gndesti ca ppate omu se mai schimba.Si nu am postat asa numa sa ma aflu in treaba .
La “Camara bunicii” de pe armatei rosii ai intrat sa simti cum pute???? Se vand detergenti in acelasi magazin unde se vinde carne!???!! Am cumparat anul trecut niste carnat… specialitate… si putea a hoit!!! L-am aruncat si am tacut… aprovizionarea se face de catre zmau… cu Espero! Mai nou cu Audi…. alea sunt conditii!!! Nu zic ca Peica e un sfant!!! E bolnav… dar se pare ca numai din astia pot sa detina abatoare!!!! Marea durere e ca ne hranesc pe noi… si Directiiile… sanitare… veterinare bla bla bla … stiu asta… dar inchid ochii!!!!!!!
Am patit si eu ceva asemanator dupa sarbatorile pascale cand am cumparat carne de miel. Nu m-am uitat foarte atent deoarece nu m-am gandit ca-i posibil sa se vanda asa ceva intr-un magazin. Era stricata in totalitate nu ca mirosea putin. Nu m-am dus cu ea inapoi, n-am avut dipozitia necesara sa ma mai enervez si acolo mi-a fost suficient acasa, dar din acel moment n-am mai intrat niciodata in acel magazin si nici nu o s-o mai fac vreodata. Vad ca mai sunt si altii in acesta situatie, credeam ca doar eu am fost pacalita.
Si inca nu e inchis magazinul acela???
Eu am patit la Selgros. Am vrut sa cumpar crap viu si nu mai aveau. Am cumparat un crap eviscerat, congelat la pretul de 17 lei kg. Cand l-am decongelat a avut un usor iz de putred. L-am prajit si am ospatat cainele cu el. Nu stiu ce s-a gasit la magazinul acela, dar cred ca poate fi un accident, asa cum s-a intamplat si in cazul meu. Nimeni nu este atat de inconstient incat sa … parerea mea.