Social

Cârpeli electorale pe DJ 172 A între Beclean şi Chiochiş, lăsat de izbelişte de CJ (FOTO)

Pe DJ 172 A care face legătura între Beclean, Nuşeni, Chiochiş şi judeţul Cluj au început zilele acestea lucrări de astupare a craterelor. Locuitorii celor două comune, dar şi firmele de transport care duc navetişti la fabricile din Bistriţa şi Beclean, sunt exasperaţi, în timp ce primarii ridică neputincioşi din umeri: drumul nu este în administrarea lor şi nu au ce face pentru ca să-l modenizeze.

Primarii PNL din Nuşeni şi Chiochiş au făcut ce a ţinut de ei şi au accesat fonduri europene pentru modernizarea drumurilor agricole şi a uliţelor din sat, aşa încât comunele arată excelent dincolo de drumul principal, lăsat de izbelişte de conducerea PSD a Consiliului Judeţean care s-a concentrat pe alte zone cu un bazin electoral mai bun pentru social-democraţi. De altfel, această zonă, spun primarii, nu este inclusă în calendarul vizitelor în teren pe care le face preşedintele CJ, Radu Moldovan, ca şi cum nici măcar nu ar exista în judeţ.

Chiochis Chiochis drum Chiochis drum 2 Chiochis drum 3

Zilele acestea, cu chiu cu vai, a început şi astuparea gropilor din drum, însă muncitorii mai mult stau decât lucrează. Maşinile au frezat gropile pe kilometri întregi, dar nu vine nimeni să le astupe. „E o adevărată bătaie de joc. Tot timpul când trec pe lângă muncitorii firmei îi văd stând. Chiar nu reuşesc să înţeleg de ce nu lucrează, iar noi suntem obligaţi să facem slalom printre gropi”, ne-a declarat un şofer.

Primarul comunei Nuşeni, Ioan Mureşan, bate drumul câte o ziua de lungă de la un capăt la altul ca să-i roage pe muncitori să nu acţioneze doar unde vor ei, ci acolo unde e nevoie. „Mi-au spus oamenii şi am văzut şi eu că au frezat doar anumite gropi şi pe altele le-au lăsat. Nu se poate să ne batem joc în halul acesta de banii cetăţenilor. Până la urmă sunt bani publici chiar şi cei pentru reparaţii”, a declarat Ioan Mureşan.

drum carpit drum in lucru 1 Ioan Muresan Nuseni Vasile Silasi Chiochis

Şi mai exasperat de starea drumurilor judeţene e primarul din Chiochiş, Vasile Silaşi (PNL). Comuna pe care o conduce e traversată de trei drumuri judeţene DJ 172 A, DJ 172 E între Lechinţa-Matei – Chiochiş şi DJ 172 I Beudiu -Ţentea şi toate trei sunt ca după bombardament.

„Unii cetăţeni cred că e vina noastră, a celor din primărie, că nu le modernizăm. Prea puţini ştiu că e treaba CJ. În patru ani de mandat al actualului preşedinte, comuna Chiochiş a primit de la instituţia condusă de domnul Radu Moldovan 200.000 de lei. De altfel, nici nu vine în zona noastră. Ce să le spună oamenilor, că nu a făcut nimic pentru ea?”, a declarat Vasile Silaşi.

În broşura sa electorală, preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud menţionează că, în mandatul pe care se pregăteşte să îl încheie, a modernizat 200 de km de drumuri judeţene, iar în următorul promite că va face 400.

3 comentarii

  • Dar primarul din Chiochiş ce a făcut in comuna lui? Câte a făcut Radu Moldovan in patru ani nu au făcut ceilalți in 22. Şi cu sigurnță va mai face. Eu am incredere in el şi in PSD

    • -Pe drumurile publice circulă toți cei care plătesc taxe și accize . Aveți puterea unii și vă considerați DUMNEZEI, uitați de calitățile umane, respect pentru cel slab, necăjit bătut de soartă și neajutorat, pozați în alegeri în a fi ,,buni,, apoi vedem vrajba și răutatea voastră din aceste atitudini . Ce mare realizare a mai făcut și RADU MOLDOVAN că în zonele unde a fost votat majoritar a făcut drumurile, oare aceasta e onoare lui de om ? Ce mai contează sigla PSD într-o zonă în care acest mare șef demonstrează incapacitatea sa de om, poate să facă toate drumurile până în iad dacă doar unul singur spre rai nu îl face .

    • A facut destule lucruri bune domnul primar Silas. Nu incercati sa-i imputati dansului drumul judetean.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.