Președintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan, a anunțat că instituția va fi practic blocată o zi din cauza unor lucrări de amploare ce se vor executa pe tronsonul electric care alimentează CJAS BN.
”Un anunț mai puțin plăcut. Joi, 10 noiembrie, toată ziua nu o să avem curent. Va fi întreruptă energia electrică, am fost anunțați de Electrica referitor la faptul că se fac anumite lucrări pe acest tronson. Deci în această zi noi nu putem soluționa nimic care implică accesul la internet. Avem un generator care asigură numai siguranța DataCenter. Nu o să meargă nimic altceva, nici măcar centrala telefonică. Putem fi contactați în caz de urgență pe telefoanele mobile. Pentru că joi nu putem face multe lucruri, vineri deși nu este zi de program cu publicul am stabilit ca de la 7.30 la 12.00 să fie program cu publicul, să putem da carduri, adeverințe, să înscriem asigurați. Sper să ne înțeleagă toată lumea”, a declarat Camelia Ilișuan.
Astfel, CJAS BN anunţă asiguraţii, furnizorii şi colaboratorii că joi 10 noiembrie alimentarea va fi întreruptă între orele 08.00 și 17.00. ”Ca urmare a acestei situaţii şi, întrucât generatorul de rezervă nu asigură decât funcţionarea echipamentelor din DataCenter, nu vom putea soluţiona solicitări care implică accesul la internet, platforma PIAS, SIUI, respectiv înregistrare asiguraţi, eliberare carduri de sănătate naţionale, carduri europene de sănătate, adeverinţe înlocuitoare de card, deblocări de carduri, etc. De asemeneaa centrala telefonică nu va funcţiona în perioada întreruperii alementării cu energie electrică. Pentru a ne putea contacta va rugăm consultaţi site-ul CAS-BN – secţiunea „contact- Lista telefoane”, unde sunt afişate numerele de mobil pentru informaţii urgenţe. În vederea soluţionării solicitărilor care nu vor putea fi onorate în data de 10.11.2016, CJAS BN va efectua program cu publicul vineri 11.11.2016 – între orele 7.30 – 12.00”, informează CJAS BN.
ok, sa întelegem ca daca trebuiesc facute lucrari la spital atunci cei de la terapie intensiva o sa ia o gura maaaaare de oxigen înainte de întreruperea curentului?
made in romania, tara lucrului bine fu…. pardon, facut …….