Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Ioan Budurlean, incendiul a izbucnit miercuri în jurul orei 23.00 după ce un trăsnet a lovit anexele unei gospodării. Focul s-a extins foarte repede de la şură, la graj şi apoi la casă. Intervenţia rapidă a pompierilor a făcut ca locuinţa să nu fie afectată foarte grav.
„De la casă a ars podul. Focul s-a extins rapid de la anexe spre locuinţă, dar am intervenit cu trei maşini de apă şi spumă şi un echipaj de prim-ajutor. Din fericire, nu au fost victime. În jurul orei 3.00 dimineaţa când eu am plecat de acolo incendiul nu era stins în totalitate”, a declarat Ioan Budurlean.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până vineri 16 august la ora 06.00. Sunt anunţate averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, inclusiv în nordul ţării. Ploile vor avea şi caracter torenţial.
Adaugă comentariu