Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, numărul turiştilor sosiţi în judeţ în decembrie 2014 a fost de 4177, în scădere cu 209 faţă de luna anterioară şi cu 476 mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului precedent.
Ponderea turiştilor cazaţi în unităţi de tip hotel a fost de 75,3%. Au fost puse la dispoziţia turiştilor un număr de 828 camere, având o capacitate de 1668 locuri, faţă de 840 camere cu o capacitate de 1721 locuri în aceeaşi lună din anul anterior.
Sejurul mediu în luna de referinţă a fost de 1,9 zile, cu 0,1 zile peste nivelul lunii anterioare şi cu 0,5 zile mai mare decât în aceeaşi lună a anului precedent.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 15,7% (hoteluri – 16,9%, moteluri – 14,6%, pensiuni turistice – 14,9%, cabane turistice – 9,2%, pensiuni agroturistice – 12,6%).
Reamintim că, pentru promovarea turismului, la nivel judeţean a fost înfiinţată o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară a cărei existenţă nu se justifică deocamdată. De asemenea, tot pentru atragerea turiştilor, CJ are mai multe proiecte, iar Primăria Bistriţa a făcut paşi concreţi împrumutându-se de la o bancă pentru începerea lucrărilor la Complexul sportiv şi de agrement Wonderland.
Foto arhivă: turişti fotografiind crucea de fier de la Piatra Fântânele
Multă dreptate aveți domnule Andreicuț!
Cei care ne conduc astăzi sunt rupți de realitate. Bine că primarul Bistriței împrumută bani de la bănci în numele nostru pentru proiecte aiurea. El își vede mai departe de-ale lui. Când un om îți spune că ești prost sau nebun este una, dar când o spun mai mulți ar trebui să-ți dea de gândit. Așa și primarul nostru, el nu înțelege nici măcar ce am vrut să spun mai sus. El vrea cu orice preț, cu forța: Wonderland, parcare subterană în Eminescu (cu toate protestele oamenilor a mai făcut pași în realizarea proiectului – a făcut foraje în cîteva puncte din parc).
Daca e sa iti faci concediul sarbatorilor de iarna in tara, ti-l faci intr-una dintre localitatile consacrate in acest sens, gen Azuga, Predeal, Sinaia, si nu in Bistrita-Nasaud, care nu are nici macar o partie de schi moderna. Deci nu e nicio surpriza ca nu am avut extraordinar de multi turisti. Ceea ce nimeni nu a remarcat, este ca fata de decembrie 2013, in decembrie 2014 judetul Bistrita-Nasaud a avut cu aproape 500 de turisti IN PLUS.