Şi-au văzut moartea cu ochii pentru simplul fapt că îşi făceau meseria. Zece poliţişti din judeţ au fost ameninţaţi cu moartea în diverse moduri, de la pus cuţitul la gât până la scos toporul, iar legea nu le-a permis măcar să-i încătuşeze pe cei care au făcut din violenţă un mod de viaţă şi să-i ducă o noapte în arest să le intre mai bine minţile în cap. E motivul pentru care cu toţii susţin modificarea legii în sensul sporirii autorităţii poliţistului.
„Anul acesta am avut şapte cazuri de ultraj în care au fost implicaţi 10 poliţişti, majoritatea răspunzând unor intervenţii la 112. Într-un an de zile avem 10.000 de intervenţii la 112. Marea majoritate sunt scandaluri, tulburări ale liniştii publice, violenţe în familie. La fiecare primeşti măcar o minimă ameninţare sau o înjurătură. Avem poliţist căruia i s-a pus cuţitul la gât în autogară, poliţist lovit la o intervenţie de violenţă în familie, avem poliţist agresat de către autorul unui furt de auto sau poliţist ameninţat cu toporul. Una este când îţi spune cineva te aranjez, te fac. Acestea sunt dese. Alta e când vine cu toporul spre tine”, a spus comisarul şef Paul Iacobescu, şeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Potrivit acestuia, în lege va fi introdusă şi „prezumţia de intenţie a unei acţiuni violente asupra poliţistului”. „Adică dacă persoana nu se conformează solicitării poliţistului de a înceta, de a adopta anumite poziţii, de a ţine mâinile la vedere, se consideră o intenţie de o acţiune violentă asupra poliţistului. Măcar mâinile să fie la vedere”, a adăugat Iacobescu.
Comisarul şef Claudiu Jurcan, adjunctul IPJ Bistriţa-Năsăud, s-a referit şi el la ultraj. „Fapta de ultraj presupune ameninţare, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte comise asupra unui funcţionar public, discutăm în speţă de poliţist, jandarm sau alt funcţionar public.
Până acum, şi chiar în prezent, dacă un poliţist intervenea la o situaţie şi îi erau adresate cuvinte şi expresii jignitoare şi nu era vorba de o ameninţare, se considera că este vorba de o faptă contravenţională. De acum, după ce vor fi adoptate modificările legislative aceste fapte contravenţionale devin penale şi se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la 1 an. Scopul acestui pachet legislativ este şi crearea unui echilibru între protecţia poliţistului şi drepturile persoanelor. Sunt anumite drepturi care trebuie aduse la cunoştinţa persoanelor care sunt aduse la sediul Poliţiei, controlate corporal”, a spus şi comisarul şef Claudiu Jurcan, adjunctul şefului IPJ BN.
Textul proiectului de Lege este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro
Si ce-ar trebui făcut, domnule comisar sef ?
O nouă poliție ? Politia Politiei ?
Nu aveti suficiente instrumente legale pentru a impune aplicarea legii ?
În câte cazuri au fost de vină lipsa de tact, de pregătire, de competență a agentului ?
Făcuți la apelul de seară, mulți habar nu au ce și cum trebuie să facă.
Normal că dacă gasesc pe unul care-și stie și spune drepturile, se simt ofuscați.
Spunerea adevărului către ”organ” nu este ultraj.
Mi se pare că poliția în general se cam lamentează, scuzându-se anticipat pentru lipsa de eficiență în multe probleme.
Trebui să se învete că democratia înseamnă respect al cetățeanului și exercitarea autorității în interesul comunității, nu tot ifose și fasoane.
Un sondaj printre candidatii la munca în politie releva că motivația multora era de genul : „esti respectat, ai o muncă faină, dai amenzi, n-ai treabă, un salariu sigur…”
Cu astfel de motivații sigur că nu poți pleca la luptă și să o și câștigi.
P.S. asta-i faină „măcar mîinile să fie la vedere” , că ”organul” îi ascuns (la pândă)
Dl Comisar Șef probabil e la curent cu toate studiile de neurologie, psihologie și biologie comportamentală citate și de FBI, care afirmă un lucru simplu.
În situații de stress percepute sau reale, controlul corpului nu ne mai aparține.
E creierul reptilian îmbarcă în fiecare om, ai trei reacții posibile.
Îngheți te oprești pe loc, ataci sau fugi.
Să ceri printr-o lege ca tot timpul un om să aibă mâinile la vedere pare totuși că ai vrea să te bați cu imposibilul, mai efectivă este pregătirea polițistului să detensioneze, să ceară să sensibilizeze și să reacționeze în consecință, când sunt și alte semne precursoare. Un criminal rece căutat are capacitatea de a se reține cu mâinile la vedere și va specula orice neatenție..că e lege ori ba.
Politia nu este in stare sa combata valutistii din decebal care zi de zi stau cu borsetele in fata bancii…. incompetenta sau sustinerea camatariei?????
Nu e in stare pentru ca nu se vrea!
Frate, frate, fratiorul meu……
Foarte bine si la obiect spus! Asta e imaginea politiei din BN!
Din găurile rațiunii și formulării, așa cum e propus proiectul de Lege.
* Prezumție de intenție*- atribui o intenție fără să fie comisă o faptă, ba mai mult și prezumezi ,adică e îndeajuns să-ți imaginezi ca polițist că dacă persoana din fața ta și-a dus mâna la ceafă pentru că l-a mușcat un țânțar e pe cale să scoată sabia ninja…
*Există suspiciunea că pregătește o faptă ilegală*..care suspiciune, că va scanda Jos Hoții în Piața Revoluției după ce a pus un anunț Facebook???
Iar legea s-a făcut de niște incompetenți cu copy-paste sau google traduction…e evident..uitațivă numai la paragraful
*Polițistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când: • luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentruaceasta sau pentru ordinea publică;*
Nu există coerență în formulare, nu face nici un sens să spui *polițistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției atunci când-continuarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.* E dadaism pur inacceptabil pentru o Lege de asemenea importanță.
http://www.mai.gov.ro/documente/utile/Pachet%20propuneri%20%20MAI.pdf
CONDUCEREA LA SEDIUL POLIȚIEI
Polițistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:
• nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori există suspiciuni cu privire
la identitatea declarată sau veridicitatea documentelor prezentate;
• există suspiciunea că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
• periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei
persoane, ordinea publică sau alte valori sociale;
• luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru
aceasta sau pentru ordinea publică;
• a săvârșit în flagrant o faptă prevăzută de legea penală, constatată
potrivit normelor de procedură penală;
Și o ultimă intervenție pe subiect,
Întrebați-l pe dl Iacobescu de ultimul act terorist din România.
Probabil nu își va aduce aminte…dar sună bine în lege pentru justificarea unor măsuri care depășesc limita constituționalului în orice țară.
Ce lamentari penibile aveti toti! Lasa sa fie legea lege !! Daca esti cetatean onest si iti vezi de treaba ta nu are nimeni treaba cu tine. Dar cum romanul este tot roman si ar mai ciupi si de aici si de dincolo si poate s-ar mai trage umpic de siret cu politistul sau poate poate ar mai negocia ceva normal ca nu ii convine!! Tara de ciumpalaci cu ceafa groasa plini de nesimtire si tupeu maxim, si sa nu uitam plini de drepturi responsabilitati si obligatii zero!! Bravo poate o da domnul sa intre in vigoare si noile prevederi legislative dar mi-e teama ca sunt doar vorbe in vant
ca ziceati de penalul roberto.
omul e bine mersi, a iesit la pensie (banuiesc ca vreo 5000-6000 de lei, nu moare de foame), si-a facut un biznis – scoala de soferi – roby star se cheama.
acuma o singura curiozitate am: cam ce procent din cursantii lui îsi iau din prima permisul de conducere, în conditiile în care aia dau proba practical cu fostii lui colegi din corupta politie bistriteana?
acuma, dupa ce-l compatimiti pe bietul militian, mai gânditi-va la tinerii medici neurochirurgi pe care se chinuie sa-i pastreze spitalul judetean si cam câti bani câstiga aia raportat la calitatea umana de care dau dovada.
Ce tari si satistacuti santeti unii cand aratati ce smecheri santeti ca puneti
voi politistii la punct. Amenintati cu rudele influente ancorate in mediul politic si injurati politistii crezandu-va buricul pamantului. Vreti respect din partea politistilor in timp ce voi va pisati pe ei , vreti sa va asigure siguranta in timp ce voi prin atitudine aveti comportament de infractor in raport cu politistul. Nu e vina voastra . E din cauza lipsei de educatie. Vreti o tara ca afara dar afara copii invata din scoala cum trebuie sa se comporte in raport cu politistul , ce are si ce nu are voie sa faca atunci cand interactioneaza cu un politist , ce atitudine si ton trebuie sa adopte. ASTEA SE INVATA IN SCOALA . Va mai plangeti ? Politistul este de fapt cel ce se afla interpus intre infractori pe de o parte si parintii , fratii , copii nostrii , etc. de cealalta parte. In tarile civilizate politistii sant protejati de lege si ajutati in munca lor de cetateni pe cand la noi multi asazisi cetateni fraternizeaza instantaneu cu infractorii si ii ajuta pe acestia in detrimentul politistilor si a sigurantei noastre in general.
,,Pai cum sa nu injur si sa amenint eu politistul sa arat cine sunt eu din moment ce eu am fost afara si am facut si eu cativa lei muncind ca sclavul si in Romania am foarte multe drepturi drepturi daca afara nu prea am avut ,, . Jale, urmeaza sarbatorile iar vin coclitii acasa cu ifose de Europa cu cativa lei stransi ca au mancat si c… pe dincolo de nici limba romana nu o mai cunosc