Ştiu, veţi spune că nu e treaba Primăriei Bistriţa să facă astfel de marcaje, ci a Căilor Ferate Române şi, dacă ele nu fac, trebuie să acceptăm situaţia şi să ne nenorocim pe capete, eventual să căutăm şi vreo Mioriţă căreia să ne plângem resemnaţi. Eu nu cred că lucrurile trebuie privite strict prin acest unghi extrem de îngust. Până la urmă, noi locuim în Bistriţa, avem o administraţie pe care o plătim, iar această administraţie TREBUIE să găsească o soluţie în aşa fel încât oamenii să nu mai moară şi să nu se mai nenorocească la trecerea de nivel cu calea ferată de pe strada Ioan Slavici.
Mai avem şi OPT parlamentari de Bistriţa-Năsăud care mai de care cu proiecte mai măreţe pe care ni le-au fluturat pe sub nas până s-au văzut cu sacii în căruţă (aţi observat ce linişte au făcut după, nu?), iar dacă legea privind responsabilitatea amenajării acestor treceri de nivel cu calea ferată e strâmbă, răspunderea fiind a tuturor şi a nimănui, ei ar trebui să facă un lucru, e drept că mai puţin măreţ, şi să o îndrepte pentru ca să nu se mai nenorocească oamenii.
Este absolut strigător la cer ca în fiecare an zeci de oameni să fie accidentaţi pe această trecere de nivel cu calea ferată. E drept că mulţi şoferi încearcă să evite să stea câte o oră la semaforul din Piaţa Decebal pornit inexplicabil atât de devreme şi oprit după ce trenul a plecat şi din următoarea gară. Altora, calea ferată li se pare atât de pustie şi de plină de bălării încât cred că e abandonată demult şi trec fără să se mai uite.
Uite că nu e deloc aşa. Trece câte un tren cel puţin odată pe zi şi atunci, paradoxal, dă când peste o maşină, când peste un om. Ştiu, şoferii sunt vinovaţi că nu se asigură, dar ce îi poţi reproşa unei femei de 60 de ani? Poate doar lipsa auzului bun, iar dacă îi lipseşte acest simţ, atunci nu are decât să stea de Revelion în spital, nu?
Ce vreau să spun este că administraţia unui oraş are responsabilităţi şi legate de cei care văd, aud şi pot umbla şi faţă de ceilalţi, aşa încât cer insistent celor responsabili să facă ceva cu trecerea de nivel de pe strada Ioan Slavici. Nu mă întrebaţi pe mine ce fiindcă nu le ştiu pe toate. Găsiţi soluţii! Faceţi un calcul cât costă într-un an intervenţia pompierilor, a SMURD, a Ambulanţei, spitalizarea oamenilor răniţi şi reparaţiile la maşini şi găsiţi o soluţie prin care să rezolvaţi această problemă. Sunt sigură că ieşim mai ieftin, indiferent ce investiţii s-ar face. Până la urmă, viaţa omului e nepreţuită sau cel puţin aşa ar trebui să fie.
Cristiana Sabău
As vrea sa stiu si eu cand ai stat ultima data ,o ora, la semaforul dla Piata Decebal?
N-aţi înţeles. Ca să se vadă mai bine un lucru aparent neînsemnat, trebuie să punem o lupă pe el. Exagerarea cu bună intenţie are rostul de a sublinia timpul mare de aşteptare. Credeam că se înţelege acest lucru.
pe linia aia amarita trec 2-3 trenuri pe zi , si culmea mai au loc si accidente . asta e ca si cu ala care a zis ca a avut accident de avion, ca s-a uitat dupa eu si a cazut intr-o groapa . ce sa faca aia de la CFR sa faca pasaj subteran?? aerian ?? ce sa faca ?? daca oamenii nu se grijesc. nu pot sa inteleg nici acum cum au loc accidentele de tren, e atit de banal, absurb , frizeaza ridicolul. e aiurea.
Este si dificil si aiurea sa te asiguri la trecerea respectiva..nu inteleg cum la 50 de metri mai in jos, in Decebal exista semnal luminos si acolo nu.. Politia, CFR sau oricine altcineva ar trebui sa se sesizeze!
parerea mea este ca selectia naturala trebuie sa-si spuna cuvantul.
asa cum idiotii nu sunt in stare sa se asigure la trecerea de pietoni nu sunt in stare nici sa se asigure la trecerea caii ferate.
in al doilea caz selectia naturala functioneaza mai bine, un tren de cateva sute de tone nu poate frana in cativa metri ca si o masina.