Actualitate

Câți turiști au vizitat Bistrița și ce încasări a făcut Primăria cu liftul din turnul Bisericii Evanghelice

”Anul 2015 a confirmat faptul că, din punct de vedere turistic, municipiul Bistriţa devine, an după an, din ce în ce mai atrăgător pentru turiştii din România şi străinătate. Creşterea susţinută a numărului de vizitatori ai vechiului burg transilvan, încă din anul 2010 – când a fost deschis primul Centru de Informare Turistică situat pe strada Nicolae Titulescu şi cu precădere după mutarea acestuia în actuala locaţie, în Piaţa Centrală nr. 13 – demonstrează că programul în domeniul turistic pe care l-a desfăşurat administraţia municipiului Bistriţa în acest interval a fost unul de succes şi a venit în întâmpinarea cerinţei privind informaţia (hărţi / pliante, ghidaj, cazare etc.), a celor care au petrecut o perioadă de timp pe meleagurile bistriţene”, se arată în raportul primarului Ovidiu Crețu pe anul trecut.

Conform datelor prezentate, dacă în anul 2010 (iulie – decembrie) s-au înregistrat 750 de turişti care au vizitat Centrul de Informare Turistică, în 2011 au fost 2.533 de turişti, 4.264 în 2012 şi 7.497 de turişti în anul 2013. În anul 2015 au beneficiat de serviciile specifice ale Centrului de Informare Turistică un număr de 10.432 turişti, dintre aceştia 4.508 fiind români (43,22%) şi 5.924 (56,78%) – străini. Din cei 5.924 de cetăţeni străini care au vizitat centrul, 5.569 (94%) sunt cetăţeni provenind din ţări membre ale UE, restul de 355 (6 %) fiind din Republica Moldova, Japonia, SUA, Mexic, Brazilia, Australia, China, Chile, Venezuela, Argentina, Coreea de Sud, Norvegia, Rusia, Noua Zeelandă şi Ucraina. Vizitatorii au fost informaţi cu privire la trecutul istoric al oraşului, evenimentele sociale şi culturale pe care le desfăşoară municipalitatea şi programele majore pe care le-a derulat administraţia Bistriţei din fonduri europene. Au primit broşuri informative şi harta turistică a municipiului Bistriţa şi au fost îndrumaţi către obiectivele turistice, monumentele istorice şi de arhitectură, biserici şi edificii culturale

Obiectivul turistic principal al municipiului Bistriţa, complexul Biserica şi Turnul Bisericii Evanghelice, a fost vizitat, în anul 2015, de 12.356 turişti plătitori de bilete de acces, care au adus bugetului local un aport de 87.535 lei. Numărul vizitatorilor, de la deschiderea obiectivului şi până la finele anului 2015, a urcat la 38.154 de turişti. La aceştia se adaugă aproximativ 9.000 de vizitatori (circa 5.000 în 2013, 2000 în 2014 şi 2000 în anul 2015), care au vizitat obiectivul turistic gratuit, cu ocazia diferitelor manifestări (450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice – 2013, Zilele Municipiului – 2013, Iubim Bistriţa / Noaptea Albă a Bisericii Evanghelice – 2014, Serbările Bistriţei Medievale şi Târgul Mare al Bistriţei în 2015 etc.).

În 2014, turnul Bisericii Evanghelice, a fost vizitat în anul 2014 de 13.303 turişti plătitori de bilete de acces, care au adus bugetului local un aport de 95.510 lei.

3 comentarii

  • Primăria Bistrița a eşuat lamentabil în încercarea da a crea BRAND-ul de oraș turistic. Mulajele de struți, merele de plastic, ouăle gigant și alte kitsch-uri urbane demonstreaza lipsa de viziune în realizarea unui BRAND TURISTIC specific orasului Bistrita. Fântânile arteziene, parcurile, zonele de relaxare spun multe despre gusturile indoielnice ale primului gospodar al urbei. Deşi ar fi câteva locuri interesante de vizitat în Bistriţa, acestea nu au fost niciodată promovate cu adevărat şi nici puse în valoare. Practic, turismul în Bistriţa se rezumă doar la liftul de la Biserica Evanghelică. Primăria Bistriţa nu a reuşit să facă evenimente importante în oraş, iar tinerii sunt total neglijaţi. Sub-Cultura și bâlciurile asociate cu lipsa de viziune in organizarea evenimentelor ne fac de râs cu manifestari de tip Cântarea României. Absenta unui concept de promovare turistică a Bistritei și alungă turiștii rătăciți într-un oraș lipsit de personalitate.

  • Foarte corecta observatia. Orasul Bistrita dispune de cateva locuri care ar merita sa fie puse in valoare si promovate ca obiective turistice. Intre acestea se numara Dealul Codrişor, care bordează malul stâng al râului Bistriţa, în prezent neamenajat, are un potenţial nevalorificat, putând prin poziţie şi amenajări să devină un punct de atracţie turistică (locuri de belvedere). Altitudinea la care se află aceste puncte belvedere, permite o splendida vedere de ansamblu asupra oraşului vechi. Asociatia Bistrita Civica a depus in anul 2015 un proiect de hotarare care a fost aprobat in CL si care prevede reamenajarea Paduriil Codrişor dupa modelul parcului care a funcţionat aici în perioada interbelică. De asemenea, inca din anul 2006, a fost elaborat proiectul: P.U.Z. Bistrita ‘Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill), care prevedea construirea unei artere de circulatie de tip splai la poalele padurii Codrisor, completata cu amenajare de alei pietonale, piste de biciclete, locuri de recreere aferent malurilor intre Podul Budacului si podul Jelnei cu legaturi spre Parcul municipal si Dealul Codrisor. Toate acestea ar conferi si o valoare turistica Padureii Codrisor care se afla in apropierea unui grup de hoteluri ceea ce putea reprezenta o atractie si pentru turistii care viziteaza orasul Bistrita.

  • Aiesta face vunderland pe iarbă, ca ca aia din ţările calde ce n-au gheată. Bagă banii în prostii, vezi doamne cu stil – că de , ar vre să fie un pic de domn.
    Bine că nu ne face un teren de golf, da nu-i tarziu, ca ceva păsune o mai rămîne neamenajată ca pîrtie.
    Unde nu-i cap nu-i nici minte.
    Da să nu ne supărăm, că ne taie popa nasu.
    Nasol ! Noi l-am ales (să recunoaştem) !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS