Politică

Ce a cerut senatorul Dorin Dobra Ambasadei României la Budapesta şi ce răspuns a primit

Senatorul PNL Dorin Dobra a adresat o solicitare Ministerului Afacerilor Externe şi ambasadorului României în Ungaria, ES Alexandru Victor Micula, privind ”reglementarea unei situaţii de fapt”. Misiunea diplomatică română a primit răspunsul autorităţilor maghiare, care sunt dispuse să ia măsuri.

raspuns ungaria dobra ambasada”În Ungaria, pe autostrada M3 ce face legătura între Budapesta şi punctul de frontieră Satu Mare, pe indicatoarele rutiere lipseşte aproape cu desăvârşire numele ţării noastre. La ieşirea de pe M0 – centura Budapestei, România este indicată de două ori, iar mai apoi o singură dată la intrarea pe M3. În rest, pe parcursul celor aproximativ 200 de km de autostradă, numele ţării noastre nu mai apare, spre deosebire de cele ale Ucrainei şi Sloveniei, spre exemplu. Neinterpretând în niciun fel această stare de fapt, o aducem doar în atenţia celor ce ar putea contribui la remedierea ei. Este posibilă remedierea acestei situaţii prin metodele clasice, diplomatice, astfel încât indicativul rutier România să apară cu o frecvenţă satisfăcătoare pe ruta Budapesta – Satu Mare?”, a întrebat senatorul PNL Dorin Dobra.

Răspunsul Ministerului Afacerilor Externe: ”Ambasada României la Budapesta a contactat Administraţia Naţională a Drumurilor din Ungaria şi a solicitat acestei autorităţi suplimentarea indicatoarelor rutiere spre frontiera cu România, pe artera în cauză. Misiunea diplomatică română a primit răspunsul autorităţilor locale (n.r. – în imaginea alăturată), în cuprinsul căruia sunt prezentate măsurile dispuse pentru remedierea situaţiei”.

8 comentarii

  • Poate ca estia asteapta 2019 si un nou TRIANON ca sa-si poata confectiona ceva table cu inscrisuri spre Ungaria. La asta v-ati gandit careva ?

  • da! aceeasi problema este lipsa idicatoarelor spre viile tecii…treci prin acea localitate fara sa simti nimic….asta daca nu ti se strica masina sa ramai peste noapte acolo!!!

  • Cred ca se gândesc ca fiecare șofer are un GPS pe care nu-l interesează naționalitatea. Oricum uneori dacă te iei după indicatoare poți sa ajungi unde nici nu te-ai gândit.

  • @Victor
    Raspunsul dvs. fata de microinitiativa domnului Dobra imi pare cel mai corect si coerent. Doar dupa ce ai pus Romania pe harta Europei prin actiuni care remediaza defectele pe propriul teren, dupa ce ai aratat ca iti ai facut temele, poti avea pretentii fata de altii. Sigur este mai usor se arati cu degetul in alta directie de cit se rezolv dezastru infrastructural de la tine a casa, astfel se derutezi atentia de propria neputinta. Domnul Dobra sigur are intentii bune dar de data asta am impresiaca ca nu vede imagina completa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.