Senatorul PNL Dorin Dobra ne-a mărturisit că este foarte bucuros că a putut ajuta Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Lacrima” să primească o maşină care a făcut parte din parcul auto al Senatului.
„Am luat contact prima oară cu această şcoală încă de anul trecut. Încă de atunci, am înţeles că problemele şi neajunsurile lor sunt multe şi, în felul acesta, mi-am adus contribuţia ntr-un fel pozitiv, sper, la viaţa lor posibil mai bună. Maşina a fost donată CSEI Lacrima. Actele sunt în regulă. Va fi folosită de cei de la Năsăud. Cei de la Unirea au maşină şi ei m-au rugat să-i ajut pe cei de la Năsăud. Au nevoie de maşină pentru transportul copiilor. S-au bucurat foarte mult şi ei, m-am bucurat şi eu că am putut să le fac această bucurie”, a spus senatorul PNL pentru Timp Online.
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Lacrima” a fost înfiinţat în 1995. Este o instituţie de învăţământ care asigură accesul la educaţie a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale.
”Am încheiat seria acţiunilor de intermediere a transferului unor autoturisme din parcul auto al Senatului către trei instituţii din judeţul nostru. În calitate de secretar al grupului PNL în Senat am ţinut evidenţa maşinilor funcţionale care pot fi donate. Astfel că primul autoturism a ajuns la primăria din Miceştii de Câmpie, cel de-al doilea la Spitalul din Năsăud, iar ultimul a fost donat Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Lacrima”. Ultimul autoturism va deservi punctului de lucru al CSEI din Năsăud pentru transportul copiilor şi pentru problemele administrative”, a precizat Dobra.
A donat o masina care costa 1.000 de euro si consuma 12-14 litri de benzina la 100 km. Cei de la Senat au vrut sa o dea la fier vechi, dar Dobra isi face imagine cu gesturi ieftine. Un senator are altceva de facut, dar el doar gargara de 2 lei. Nu mai pupa el un scaun asa caldut. In veci
Un circar de doi bani vechi, devalorizati. Iar ipochimenul asta e in Senatul Romaniei, cica e lector universitar etc. etc. Bleah!!
Initiativa si- a asumat-o, dar nu ii apartine. E a unui grup de liberali
Felicitari pt. implicare D-le Senator DOBRA. Va doresc SARBATORI FERICITE D-vs, familiei si tuturor LIBERALILOR din BN. LA MULTI ANI !