Actualitate

Ce faceți duminică? Invitație la o lecție gratuită de dans în Parcul Municipal

Școala de Dans Latin Art Dance Studio din Bistrița îi invită pe iubitorii dansului la o lecție gratuită de salsa și bachata în zilele de 5 şi 12 septembrie, începând cu orele 18, în Parcul Municipal Bistrița, lângă foişor.

Este preambulul unui proiect ce se intitulează „Recreere în pași de dans” prin care Școala de Dans Latin Art Dance Studio din Bistrița vrea îmbunătățirea calităţii vieţii celor din jur cu ajutorul dansului.

Așadar, membrii școlii de dans vă așteaptă în primele două duminici ale lunii curentepentru a învața împreună, gratuit, bazele a două dintre cele mai în vogă dansuri latino ale momentului: salsa și bachata.

În paralel, cursanţii Latin Art Dance Studio vor pregăti și mici momente demonstrative pentru spectatori.

Oricine este binevenit să se alăture, întrucât dansul nu ţine cont de vârstă.

De asemenea, pentru doritori avem o surpriză: din 14 septembrie, se vor înființa noi grupe de dans pentru copii și adulți.

Școala de Dans Latin Art Dance Studio este situată pe Bulevardul Republicii nr. 1.

Mai multe detalii pe paginile oficiale de Facebook și Instagram Latin Art Dance Studio

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.