Actualitate

Ce lucrări presupune amenajarea legăturii str. Libertăţii – Zăvoaie, inclusiv Podul Berăriei

Lucrările de realizare a obiectivului de investiţii “Amenajare legătură din str. Libertăţii spre zona Zăvoaie, inclusiv construirea Podului Berăriei peste râul Bistriţa”, în valoare de aproximativ un milion de euro, din împrumutul de 40 milioane lei luat de la bancă de municipalitate, încep anul acesta.

Primăria Bistriţa a scos la licitaţie serviciile de dirigenţie de şantier, în valoare de 60.395,48 lei fără TVA.

Licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost câştigată de firma clujeană Dacia Faber.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 4.826.194,15 lei, adică 1.090.665,34 euro. El va fi realizat din împrumutul de 40 de milioane lei contractat de municipalitate anul trecut.

Podul va avea o lungime totală de 39,93 m. Lungimea suprastructurii: 37 m. Lăţimea părţii carosabile: 7,80 m. Lăţimea trotuarelor: 4,06 m. Lăţimea totală a podului: 12,36 m. Oblicitate: 70 de grade. Podul va avea o pantă de 2%.

Noul pod este dimensionat pentru clasa E de încărcare, convoi de autocamioane A30 şi vehicule speciale pe pneuri V80.

Lăţimea părţii carosabile va fi de 7,80 m cu două trotuare de câte 1,50 m lăţime fiecare. Podul nou se va construi cu o singură deschidere de 37 m pe 5 grinzi casetate prefabricate, cu înălţime variabilă, din beton precomprimat cu armătură postîntinsă.

Placa de beton susţine zona carosabilă cu lăţimea de 7,80 m, şi cele două trotuare pietonale de 1,50 m delimitate de glisiere de protecţie de 0,55 m lăţime spre zona carosabilă, şi parapet metalic pietonal de 0,25 m lăţime spre exterior. Grinzile casetate prefabricate, cu înălţime variabilă, din beton precomprimat sunt dispuse la 2,20 m distanţă interax.

Accesul pe pod dinspre strada Petru Maior se va face prin construcţia unui sens giratoriu cu două benzi de circulaţie. Accesul spre zona Zăvoaie se va face doar prin drumul principal, care cuprinde două benzi carosabile, cu o lăţime de 3 m fiecare. Proiectarea acestui drum face posibilă legătura rutieră dintre strada Petru Maior şi zona Zăvoaie.

Proiectul urmăreşte micşorarea timpilor de parcurs şi a consumurilor de combustibil; realizarea densităţii optime cu viteze legale şi evitarea formării blocajelor în circulaţie; realizarea unui confort al participanţilor la trafic; mărirea siguranţei circulaţiei; îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin reducerea noxelor, implicit a poluării.

”Podul Berăriei are menirea să deschidă circuitului edilitar o zonă, Zăvoaie, extrem de importantă pentru Bistriţa. Din cauza faptului că acum este o singură zonă de trecere, peste Podul Budacului, extrem de aglomerată, zona nu a avut dezvoltarea firească”, spunea anul trecut primarul Ovidiu Creţu.

1 schita pod berarie 2 schita pod berarie podul berariei proiect 2-pod-berarie-proiect

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.