În domeniul locuirii, în 2015 vor fi peste 5.700 de locuinţe în execuţie, dintre care peste 2.800 vor fi finalizate în anul 2015, în valoare de peste 70 de milioane de euro. Dintre acestea, cel puţin 2.000 de locuinţe pentru tineri prin ANL, 154 de locuinţe pentru romi (tot prin ANL), 303 locuinţe sociale şi 342 locuinţe pentru chiriaşi şi evacuaţi. În total, în anul 2015 se vor construi sau reabilita termic peste 60.800 de apartamente, cu o valoare estimativă de 240 de milioane de euro.
Locuinţe pentru romi sunt 280 în execuţie, dintre care 154 se vor finaliza în 2015. Printre cele aflate în execuţie: 7 la Jelna, care vor fi date în folosinţă anul acesta, şi 14 la Budacu de Jos. În Bistriţa sunt în derulare mai multe proiecte europene de reabilitare termică a blocurilor.
MDRAP a anunţat că a început deja proiectul de modificare a legii ANL-ului, pentru a putea construi şi locuinţe de serviciu, în special pentru magistraţi, cadre militare, angajaţi ai Ministerului de Interne, SRI, precum şi alte structuri din sistemul de siguranţă naţională, pentru medici, profesori, precum şi pentru alte categorii care sunt supuse mobilităţii în interesul serviciului.
În ceea ce priveşte infrastructura în justiţie, va fi implementat până în 2020 programul naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipiile reşedinţă de judeţ.
Vor fi 24 de instanţe noi sau reabilitate până în 2020, cu 287 milioane de euro. Printre obiective: extinderea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
La capitolul investiţii în infrastructura sportivă apar, printre altele, şi reabilitări, modernizări şi extinderi de săli polivalente şi de sport. Bistriţa ar putea intra la acest capitol cu demararea reabilitării Sălii Polivalente
În educaţie, anul acesta se vor reabilita şi moderniza 500 de şcoli şi grădiniţe, ele fiind selectate dintr-un total de peste 1.400 de şantiere începute în urmă cu mai mulţi ani şi abandonate.
Din cele 500 de unităţi şcolare, 304 sunt investiţii finanţate din Programul Operaţional Regional. La Bistriţa se lucrează intens la construirea Capusului Şcolar al Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, însă şi la Beclean se derulează trei proiecte.
În acest an se va achiziţiona tranşa a II-a şi a III-a de microbuze şcolare, pentru a onora toate solicitările. În total, în 2015, 1.981 de microbuze şcolare. În anul 2014, au fost achiziţionate şi distribuite deja 500 de microbuze. În ianuarie-martie 2015, vor fi livrate alte 465 din tranşa a doua, iar în iulie-septembrie 2015, restul de 1.016.
La nivelul judeţului sunt 75 de microbuze şcolare, 14 fiind repartizate anul trecut de MDRAP, altele fiind aşteptate în perioada următoare pentru comune precum Chiochiş, Ciceu Giurgeşti, Coşbuc, Dumitra, Lunca Ilvei, Runcu Salvei, Şieu, Târlişua, Telciu, Maieru, Mărişelu, Matei, Rebrişoara, Rodna, Rebra, Poiana Ilvei.
În domeniul culturii, se va urmări creşterea accesului la cultură pentru comunităţile locale. Astfel, în 2015, se va urmări finalizarea lucrărilor de reabilitare a 250 de aşezăminte culturale, printre care şi Casa de Cultură Bistriţa, reabilitată cu fonduri europene. În 2015 vor fi identificate alte 250 de obiective care să intre în tranşa a doua de investiţie – să înceapă în 2015 şi să se finalizeze în 2016.
Adaugă comentariu