Votul din plen pentru învestirea Guvernului Ludovic Orban ar urma să fie dat luni, 4 noiembrie, de la ora 14. Parlamentarii PSD și cei ai Pro România au anunțat că nu vor fi prezenți în sală. Ca să fie cvorum, este nevoie de 233 de parlamentari în sală.
Dacă va fi învestit însă, Guvernul Orban va trece la măsuri radicale, a anuțat prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan. Potrivit acestuia, prefecţii şi subprefecţii vor fi schimbaţi în 48 de ore de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, iar ulterior va începe evaluarea şefilor instituţiilor deconcentrate.
Întrebat când ar urma să aibă loc schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate, după învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, Rareş Bogdan a răspuns că „foarte repede, prefecţii”: „Pot să vă spun ceva, că foarte repede, prefecţii. În secunda în care vom avea guvernul valid, Ludovic Orban şi echipa domniei sale, cred că, sper din tot sufletul să nu treacă, (…) mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţii şi subprefecţii, după care să evalueze fiecare şef de deconcentrate, pentru că puterea PSD este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului”.
„Dar vă asigur că noi nu dăm afară oameni doar pentru că au lucrat în vremea guvernării PSD. Nu. Dacă sunt slabi, dacă au avut lipsă de performanţă, dacă au ajuns prin nişte concursuri trucate, dacă s-au dovedit a fi captivi ordinelor primite de la partid şi nu a slujirii cetăţeanului, atunci vor pleca. Dacă sunt foarte buni şi dacă se dovedesc competenţi în poziţiile pe care le ocupă, vă asigur că nimeni nu vrea să îndepărteze competenţii, vrea să atragă competenţii. (…) Ca să fie lucrurile extrem de clare: vom face audit în fiecare instituţie, în fiecare companie a statului, în fiecare minister, în fiecare instituţie din subordine şi vom vedea exact competenţele şi modul în care aceşti oameni au fost promovaţi şi modul în care aceşti oameni au fost angajaţi. Vom face mai mult o redistribuire, pentru că sunt instituţii în statul român unde este penurie de personal, unde e nevoie de angajaţi, şi alte instituţii supraîncărcate” a mai declarat Rareş Bogdan.
Rareş Bogdan a afirmat că viitorul guvern va face câteva lucruri „esenţiale”: organizarea alegerilor prezidenţiale, adoptarea bugetului pentru anul 2020, pregătirile pentru iarnă şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate.
„Acest guvern (…) în primul rând va organiza alegerile prezidenţiale, va pregăti Legea bugetului de stat, va pregăti intrarea României în iarnă şi administrarea treburilor ţării într-o perioadă complicată (…) şi pregăteşte alegerile. Ăsta nu e un guvern de patru ani, care să stea patru sau cinci ani de zile şi să vină astăzi cu programul pentru patru ani de zile”, a adăugat Rareş Bogdan.
Rareş Bogdan a fost prezent miercuri, la Caracal, unde a participat la o întâlnire cu activul de partid.
Sursa: Agerpres
Bre, monșere, vrei să te și credem? Sper să vă țineți de cuvânt, dar nu înlocuindu-i pe unii cu alții, asta nu înseamnă schimbare, ci mutare de cadre sau încă o mostră de minciună servită opiniei publice. Dacă toate schimbările promise arată precum numirile din echipa guvernamentală a lui Orban, este nasol. Sunt suficiente cozi de topor în noua formulă guvernamentală, astfel încât să nu prea cred că spusele lui Rareș Bogdan să fie și reale. Bine ar fi să se petreacă lucrurile de această manieră, dar istoria ne arată cu totul altceva. Apropo, învățați-l pe distinsul Ludovic Orban să utilizeze în mod corect acuzativul, nu putem râde de tută, dar noi să vorbim aproape ca ea. În rest, succes, este multă nevoie de așa ceva. Mai ușor cu aroganța, mai ușor cu ironiile și mai multă seriozitate, competență și responsabilitate, altfel o luați pe calea bătătorită de hidosul psdeu, una de care ne-am săturat până peste cap și pe care nu o mai vrem niciodată repetată.
Domnule batistuță faceți un audit serios si la realitatea TV care ti-a fost rampa de lansare si unde te-ai dus in cardasie cu ei cunoscandu-le muntele de datorii catre stat,sobolanii fug primii cand corabia se scufunda,caustic om,caustic, auzi tu la el 48 de ore,bă fraiere tu nu stii ca noi suntem aici de 30 de ani? darar schimbarea-n voi toti pechinezule!
Oare domnul Bălan la ce post tv se mai uită acum după ce a expirat licența și neplata taxelor și datoriilor la stat al postului tv
preferat al dânsului , Realitatea tv ? Cel care ii furniza cele mai” exacte și adevărate ” informații, dar tot hoți și înșelători sunt .
isi pun oamenii lor…normal…asta e…….
Va veni Turc „superprofesionistul” care habar nu are de informatica si va propune numai oameni competenti lafel ca el ;o))). De ministri nu avem nevoie ca saracul nu are persoane calificate in PNL Bistrita pentru aceste posturi.
In viziunea gandirii retardate a PNL BN. Bistrita nu are nevoie de ministri, nu are nevoie de varianta ocolitoare, nu are nevoie de autostrada, nu are nevoie de aeroport.
Bistrita trebuie sa ramna un targ prafuit vai de capul lui.
Atentie mare! Acest anunt seamana cu un anunt ca vor sa ia mita. Mai precis daca vrei sa capeti sau sa ramai intr-un post gras la stat vino tu cu plicul in primele doua zile de guvernare PNL si cine va da mai mult ala va capata postul.