Economie Sport

Ce prevede noul Ghid pentru Sportul de performanţă. Sesiunea de proiecte, la sfârşit de mai

Ghidul solicitantului privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activităţi nonprofit pe Sport de performanţă - jocuri sportive a fost pus, conform legii, în dezbatere publică, până în 11 mai. După ce va fi aprobat în CL se va deschide sesiunea de depunere a proiectelor.

Ghidul solicitantului, care poate fi consultat în detaliu AICI, va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din luna mai, după care vor putea fi depuse proiectele de către asociaţii şi persoane fizice. Fiind act normativ, proiectul trebuie să stea în dezbatere 30 de zile.

În noua sesiune suma disponibilă este 1.500.000 lei, rămasă nealocată la precedentul concurs de proiecte. Din comisia de evaluare a proiectelor vor face parte opt persoane, între care cinci reprezentanţi ai executivului Primăriei, în frunte cu primarul Ovidiu Creţu – preşedinte, şi trei consilieri locali.

Şi în noul Ghid al solicitantului se menţine prevederea că este exclus din procedura de atribuire solicitantul care ”face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori se află deja în stare de dizolvare sau de lichidare sau solicitantul este constituit ca urmare a divizării unei asociaţii/fundaţii aflată în procedură de dizolvare sau de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, astfel că AFC Gloria Progresul nu are nici de această dată şanse să primească bani prin intermediul Legii 350.

De asemenea, va fi respins solicitantul care a prezentat declaraţii inexacte la sesiunea anterioară, are conturile bancare blocate, nu şi-a achitat taxele şi impozitele sau are documentaţia incompletă.

În sesiunea 2 – 16 martie au fost depuse 62 de proiecte ale persoanelor fizice, asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor religioase care au solicitat finanţare nerambursabilă de la bugetul local. Proiectele pe Sportul de performanţă – jocuri sportive au obţinut punctaje sub limita admisă pentru a primi finanţare.

9 proiecte au fost depuse pentru finanţare nerambursabilă de la Consiliul Local pe Sportul de performanţă, unde suma totală alocată a fost de 1.500.000 lei (maxim 1.000.000 de lei pentru un proiect), însă niciunul nu a primit finanţare. ”Luând în considerare faptul că susţinerea sportului de performanţă este un obiectiv prioritar pentru municipiul Bistriţa cuprins în Strategia de dezvoltare locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, întrucât proiectele admise în etapa a II-a de evaluare în cadrul secţiunii Sportul de performanţă – jocuri sportive au obţinut punctaje sub limita admisă pentru a primi finanţare în această sesiune de selecţie, propunem ca suma de 1.500.000 lei nedistribuită la această secţiune, să fie utilizată pentru o nouă sesiune de selecţie pentru domeniul Sportul de performanţă – jocuri sportive”,  a precizat primarul Ovidiu Creţu în documentaţia proiectului care a fost supus aprobării Consiliului Local.

Proiectele trebuiau să primească un punctaj de minim 60. Punctajele obţinute: ACS Pro Volei Bistriţa – 46,55, ACS FC Bistriţa – 41,66, ACS Fotbal Junior Ardealul Bistriţa – 42,66. ”Au fost depuse 9 proiecte, din care 6 proiecte au fost respinse în prima etapă de evaluare, neîndeplinind condiţiile de eligibilitate. Cele trei proiecte admise în etapa a II-a de evaluare conţin obiective care nu pot fi măsurabile în anul calendaristic 2015, ci în anul 2016, motiv pentru care acestea au obţinut punctaje sub limita admisă pentru a putea fi finanţate. Astfel, la secţiunea Sportul de performanţă – jocuri sportive nici un proiect nu poate primi finanţare în această sesiune de selecţie”, se arată în raport.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.