Social

Ce primesc de la ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud cetățenii care selectează corect deșeurile

Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud controlează zilnic peste 700 de pubele și îi informează pe cetățeni cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor în gospodărie. Cei care știu deja și fac acest lucru primesc în dar un tricou.

”Cu peste 700 de pubele controlate zilnic, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud sunt una dintre cele mai importante surse de informare a cetățenilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor în gospodărie.

Cu ocazia activităților de verificare și control derulate în toate zonele din județul nostru, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud vorbesc cu cetățenii despre cum trebuie colectate selectiv deșeurile, iar pe cei care fac ce trebuie în mod constant, îi felicită și le oferă câte un tricou ȘEF LA RECICLARE!

În decursul celor 3 ani de activitate, inspectorii Corpului de Control au devenit un sprijin real pentru cetățenii care doresc să se implice în colectarea selectivă a deșeurilor din județul nostru, contribuind astfel la protejarea naturii, la reducerea poluării și la un viitor mai curat pentru copiii noștri.

Reciclezi deșeurile, faci lumea mai bună!”, a transmis ADI Deșeuri printr-un comunicat.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.