Luni, 3 decembrie ora 9.00. La Cantina Socială, agitaţie mare. Se aude că nu mai sunt pui congelaţi. Se creează o adevărată rumoare. Poliţista de serviciu calmează spiritele. Puii congelaţi s-au terminat, dar vine un nou transport. Toată lumea se calmează.
Încerc să stau de vorbă cu câţiva oameni. Majoritatea întorc capul, ruşinaţi. Nu vor să fie fotografiaţi sau filmaţi, ruşinaţi de halul în care au ajuns. Au pensii de 300 până la cel mult 500 de lei. Cum să îi împartă iarna când numai facturile la gaz ajung să fie mai mari ca pensiile lor? Sunt nemulţumiţi că statul nu le dă, nu le face, nu le drege. Unii au lucrat la CAP, alţii nicăieri. Trag ponoasele unei vieţi în care fie nimeni nu le-a spus ce va urma, fie au crezut că vor fi veşnic tineri şi în putere. Astăzi au ajuns la mila oraşului, la coadă pentru un pui congelat pe care îl vor mânca la o singură masă dacă sunt mai mulţi. Sistemul în care au crescut şi au trăit a fost cu totul altul decât cel de acum. În tinereţile lor li s-a spus că trebuie să-şi facă datoria ca să fie plătiţi după o zi de lucru. Lumea era plină de fabrici care aveau nevoie de muncitori. Cei care lucrau erau plătiţi, aveau asigurări şi sentimentul că cineva, fie fabrica însăşi, fie sindicatul, fie statul, avea grijă de ei. În schimb, primeau tot ce aveau nevoie. Acum, niciuna dintre acele reguli nu mai e valabilă. Nimeni nu pare să mai aibă grijă de oameni, pensiile au dispărut sau sunt un mizilic. Tot ce omul a crezut o viaţă întreagă că îi va aduce linişte la bătrâneţe s-a dovedit a fi un contract păgubos. Oamenii fac în continuare ce li se spune, însă nu mai primesc ce li se cuvine. Aşa apar cozile sărăciei, ale umilinţei şi ruşinii.
Cu bonuri de ordine în mână, bătrânii ajung, în final, în faţa funcţionarilor Primăriei Bistriţa care le dau alimente, îi pun să semneze că le-au primit şi, drept bonus, le înmânează o felicitare de la primar cu un glob albastru. Pe prima pagină scrie, în trei limbi, „Sărbători fericite!”, pe ultima e Biserica Evanghelică, iar în interior un text semnat de însuşi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, care sună cam aşa:
„Deschideţi uşa şi lăsaţi spiritul Crăciunului să vă intre în casă! Deschideţi inimile şi lăsaţi Bucuria şi Împlinirea să vă intre în suflet! Deschideţi larg braţele şi îmbrăţişarea voastră caldă, vorba bună şi gândul curat să fie cel mai de preţ cadou pentru cei dragi! Fie ca iubirea, Înţelepciunea, Încrederea şi Generozitatea să vă călăuzească paşii, iar lumina sfântă a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă în inimi pace şi bucurii. Crăciun Fericit şi An Nou binecuvântat!”.
Peste 2200 de săraci ai oraşului primesc astfel de felicitări la pachet cu puiul congelat. Felicitări similare, spune Mihia Ruşti, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, vor mai primi şi alţi colaboratori ai primarului, de la prefectul Ani Bob, la mari contribuabili ai oraşului. Aşadar, la fel pentru toată lumea. E bine totuşi că nu apare cuvântul „îmbelşugat” pe nicăieri.
Cristiana Sabău
Dupa bucuria pe care Ziua Nationala mi-a adus-o in suflet prin modul de organizare, participare, caldura sufleteasca si sclipirile pe care le-am putut vedea in ochii participantilor, imaginile cu oamenii necajiti care stau la coada pentru alimentele de la U.E. si primarie imi amintesc de expresia ca : „nici o fapta buna nu trebuie sa ramana nepedepsita”. Ar trebui facut ceva d-le director Dreptate ! Poate ca daca ati distribui aceste alimente dupa un program dinaite stabilit, pe baza unor tabele afisate cu numere de ordine ale celor indreptatiti, am fi scutiti de imaginile jenante in care sunt pusi, o data in plus si fara VINA LOR, cei „nepermis de multi si nepermis de necajiti”. Incercati o ORGANIZARE a acestei activitati. Este o treaba foarte simpla. Trebuie doar sa COMUNICATI MAI BINE, SA AFISATI UN MOD DE DISTRIBUIRE si sa INCETATI ODATA PENTRU TOTDEAUNA cu aceste COZI ALE UMILINTEI!!!!!Am zarit la aceste cozi oameni care cadva au insemnat ceva pentru orasul lor…pentru orasul nostru. Zvonurile ca nu mai sunt pui, afisele ca nu mai este faina si ulei nu fac alceva decat sa picure venin in sufletele greu incercate ale nevoiasilor si sa-mi aminteasca de vremuri pe care le credeam de mult apuse. De ce nu afisati cu litere de-o schioapa:TOTI CEI INDREPTATITI SA PRIMEASCA ACESTE AJUTOARE LE VOR PRIMI PANA CEL TARZIU IN DATA DE….!!!Distribuiti-le in mod organizat. Cum incepi distribuirea unor produse cunoscand numarul de beneficiari si stocul existent, inainte de fi convins ca ai pentru TOATA LUMEA.?????Daca este atat de greu sa facem putina ordine in acest domeniu, ma ofer VOLUNTAR sa prestez aceasta munca in folosul comunitatii, cu conditia ca cei care au in fisa postului aceste activitati sa se ocupe de…. ALTE activitati masurabile, in cadrul administratiei locale.
Felicitări pentru articol, înainte de toate. Apoi, trebuie să ne gândim la cât de motivaţi mai sunt aceşti oameni atunci când pe 9 decembrie trebuie să îşi exercite prerogativele de cetăţean al minunatei Românii în care trăim. Trebuie să ne gândim că valorile la care aceştia se raportează nu mai există. Au ajuns să îi bucure o fărâmă de speranţă şi o pungă de plastic electorală în care să o pună atunci când o vor primi. Speranţă, materializată în făină, ulei şi un pui amărât ? Aici este identitatea acestui popor ? Aici am ajuns ?
În plus, pe viitor, dacă chiar se doreşte binele lor, aceste acţiuni este bine să fie cât mai dese, însă, să nu mai fie desfăşurate centralizat şi public. Pentru a evita o umilinţă de nedescris şi de neimaginat pentru cei care nu suntem acolo, aceste lucruri se pot face individualizat, discret şi privat. Bătrânii şi nevoiaşii noştri însă trec peste orice principiu pentru acea fărâmă de speranţă.
Şi, dincolo de toate, aşteptă cu mare drag Sărbătoare Naşterii Mântuitorului nostru, singurul reper valoric rămas probabil în această viaţă. Ei sunt dincolo de toate, fericiţi, tocmai pentru asta.
La muţi ani, dragii noştri, la mulţi ani România !
asta este adevarata Romanie , de care politicienii isi amintesc doar odata la 4 ani .
Acesti bieti oameni au o mica pensie,fosti CAP-isti au un umil 350 lei pensie,si mai primesc cate putin din mila uniunii…dar noi!!! noi cei ce muncim acum-noi ce vom avea?ne putem gandi oare la pensie? sau…ne putem gandi ca vom termina si noi ratele la banci pana la pensie,ca sa ne putem ajuta si noi copiii sa nu porneasca pe caile batatorite ale vietii umile ? ne putem, gandi la viitor fara sa fie ganduri sumbre? dar….suntem mandri ca suntem ROMANI!!!…si da,de ce sa fim ipocriti,ne uitam cu jind la cum infloresc bogatii nostri politicieni
raspunsul la intrebarile dvs. este NU. cei ce muncesc cinstit nu vor primi niciodata nimic, sistemul de pensii [cum este constituit astazi sub forma de schema pontzi] nu va rezista mult , deci in consecinta noi peste 10, 15 ani nici nu o sa ne putem gindi la pensie. [uita-te la ex. Unguresc] cum au nationalizat pensiile private ,iar cele de stat ……….!!!!! referitor la rate ……………spun ce a spus si Stefan-cel-Mare si sfint : astea nu sint ale voastre , ci ale copiilor si copiilor vostrii , si le veti termina in veci vecilor amin , adica niciodata [am tradus] , in legatura cu viitor………asi spune ceva , dar va veti supara . cu stima !!!1
d-le Raul,eu sper sa nu ajunga copilul meu sa-mi mosteneasca ratele,asa cum nu cred nici in sfintenia lui Stefan cel mare-cu iertare-am o singura credinta!
vedeti ………..raminem doar cu speranta !! atit . intr-un timp destul de scurt ne-o vor lua si pe asta !!! credeti-ma !!!
pesimistule:)) te credeam muuuult mai optimist :))
asta e dna. Monica. vreti sa va spun ca va curge lapte si miere …..???va spun , ca nu ma doare gura. sint un optimist de fire .
La numai 55 de ani, un român se zbate la limita dintre viaţă şi moarte. El şi-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza numeroaselor afecţiuni grave de care suferă. Drept urmare, banii pentru tratamente sunt din ce în ce mai puţini, iar omul este condamnat la moarte. Citeşte în continuare povestea cutremurătoare a lui Mihai Feraru, aşa cum ne-a relatat-o chiar el într-un mail trimis pe adresa redacţiei. „Ma numesc Mihai Feraru de 55 ani, sunt foarte bolnav din 1994, primul infarct l-am suferit in 1994 eram la serviciu, al doilea infarct l-am suferit in1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta s-a intamplat in 1995, al doilea accident vascular cerebral l-am suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu DIABET ZAHARAT, De atunci si in prezent fac injectii cu insulina de patru ori pe zi, acuma de 2 ani am fost descoperit cu POLIARTRITA REUMATOIDA, am ajuns sa pot merge cam 30-40 m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul Dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare si medicamente, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe Dumnezeu, sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar Dumnezeu si Maica domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate. Pentru asta eu am un cont deschis la banca; RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA ARE NR RO93RZBR0000060001059026 IN LEI .si-n euro nr RO72rzbr0000060004438690.pe nume mihai feraru cod zwift: RZBRROBU”.. eu am ca martor pe DUMNEZEU, ptr ca numai el stie si vede totul, si tot Dumnezeu ne va judeca pe fiecare ptr faptele noastre, Iertati-ma. Adresa mea postala este: Mihai Feraru oficiul postal nr 1 vaslui, casuta postala 95, localitatea vaslui jud vaslui Romania, tel 0040761887298