Actualitate

Ce procurori din Bistriţa-Năsăud au semnat declaraţia de independenţă

Decizia Curții Constituționale de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declanşat un scandal naţional. Peste 650 de procurori din ţară au semnat o declaraţie de independenţă, printre aceştia numărându-se Marian Cepoi, procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud şi Adriana Natalia Munteanu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa.

De asemenea, a semnat pentru susţinerea procurorilor şi Corina Maria Giurgiu, magistrat la Judecătoria Bistrița.

„Considerând că statul român înțelege să își îndeplinească obligațiile internaționale asumate cu privire la independența sistemului judiciar și apărarea statului de drept și să respecte regulile impuse de Uniunea Europeană și Consiliul Europei precum și de celelalte organizații internaționale din care România face parte înțelegem să ne asumăm la nivel individual prezenta declarație de principiu:

Activitatea noastră se va derula întotdeauna în conformitate cu rolul constituțional prevăzut de art. 131 alin. (1) din Constituția României, apărând interesele generale ale societății, ordinea de drept precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Respectăm competențele Ministrului Justiției privind politica penală a statului precum și atribuțiile concrete în anumite domenii dar aceste competențe nu validează în niciun fel implicarea factorului politic în modul de instrumentare și soluționare a cauzelor penale. Ministrul Justiției nu are și nu va avea nicio implicare și niciun rol în activitatea noastră profesională ori în vreo cauză penală sau civilă pe care o avem spre soluționare sau la care participăm în calitate de reprezentanți ai Ministerului Public.

Singura instituție care gestionează cariera procurorului și singurul garant al independenței procurorilor este Consiliul Superior al Magistraturii, conform art. 1 alin. (2) din Legea 304/2004, Ministrul Justiției neavând și neputând să aibă niciun fel de rol sau implicare în cariera individuală a procurorului, acest principiu neputând să fie modificat prin inserarea unei alte sintagme în decizia Curții Constituționale, instituție ce nu are competență de legiferare pozitivă. Atragem atenția că evaluarea profesională a procurorilor și modalitatea de accedere în funcție trebuie să aibă la bază sistemul meritoriu, condiții și reguli clare și transparente și lipsa arbitrariului”, se arată în declaraţia semnată de cei peste 600 procurori.

Declaraţia de indepenedenţă poate fi citită integral pe pagina de Facebook a Alexandrei Lăncrăjan, procuroarea care a instrumentat dosarul Tel Drum:

O listă în care apar şi alte nume a fost publicată şi de Andrei Lex:

33 comentarii

  • Puterea politica PSD-ALDE incearca sa-si aserveasca puterea judecatoreasca . Acest lucru nu e posibil decat in dictatura . Curtea Constitutionala a dat o decizie politica revoltatoare fara temei de drept , lucru care a determinat procurorii sa semneze declaratia de independenta . Europa se cruceste cand se uita inspre noi . In curand vom vedea lumea in strada pentru ca e strigator la cer ce fac nemernicii astia .

    • uitati domnule Florean politia politica dusa pe vremea PDL cand cu onor duceati steagul acestui partid corupt pana la cel mai mic membru????sau atunci va era bine ca aveati firma platita din bani publici?In timp ce Crinuta, Udrea si altii devalizau pur si simplu tara???pe bune?

    • Ii vine si lui randul! De acolo si mara disperare, ca se stiu cu musca pe caciula, dar cat a fost Kovesi au avut protectie. Daca pleaca Kovesi s-ar putea sa le dispara protectia. Nu imi doresc sa se faca abuzuri impotriva lor, dar cei care au savarsit sa plateasca. Am impresia ca si acest halitor de bani publici e cu o mare musca pe caciula.

  • Cand s-a votat tineretu a preferat să nu meargă la vot. Au votat numai bătrânii fiind mințiți cu mărirea pensiilor. Acum suportăm consecințele. Urmeaza ca UE sa ne introduca vize, sa ne suspende fondurile, iar visu frumos de a fi cetățean European s-a spulberat.

  • Din păcate avem și la noi în județ magistrați care fac parte din CÂMPUL TACTIC și sunt sub comanda CIUMEI NEGRE SRI-DNA.

    • Era culmea sa nu fie si la noi din campul tactic.
      Deci semnatarii astia considera ca daca seful lor poate fi schimbat de catre ministrul justitiei, atunci ei nu vor mai fi independenti. Deci se pare ca independenta lor consta in ce le ordona sefu’. Astia nu-s procurori, astia-s politruci!

    • In ce-i priveste pe judeatorii din lista, cu toate ca sunt foarte putini, bine ar fi ca lumea sa ceara recuzarea in cazul in care dosarul ajunge la ei. Nu stiu ce incredere poti avea in niste judecatori care sunt parteneri ai procurorilor.

    • Alan Dala,
      Politruci sunt Tudorel și Dorneanu.
      Tudorel, după ce și-a prezentat cazul în CSM.
      Și-a votat singur propria cerere.
      A fost un vot de 6 contra 1.
      Ședința e publică.
      https://www.youtube.com/watch?v=EFPDogfgCGw
      În loc să admită că e în eroare și să o lase baltă, datorită faptului că a fost numit la comandă politică a transmis cazul la prietenul său Dorneanu de la CCR. A cărui ginere Tobă e cercetat penal. Mai e și Lăzăroiu a cărui mandat a fost expirat dar ținut în comă în CCR prin matraplazâcuri stil Ro(nepublicarea în monitorul oficial) Pivniceru care a luat-o pe bot nu odată de la UE .De fapt se votează conform algoritmului politic și nu argumentelor legale.
      Miza sunt pentru unii frații condamnați(Băsescu) posibila condamnare(Dragnea) problemele din justiție (Johanis), Tăriceanu(a fost tocmai achitat).
      Efectiv dacă intră în vigoare decizia CCR, să vezi distracție dacă un eventual guvern va numi pe Monica Macovei din nou ministru al justiției și președintele va veni din zona PSD.
      Există un precedent :))))
      Cel mai simplu ar fi fost lăsată Kovesi să termine mandatul iar apoi ei să numească pe cineva simpatizant PSD.
      Dar timpul presează pentru Dragnea. Iar acesta și-a presat prietenii.
      Asta nu mai e justiție e scenetă de teatru.
      Iar procurorii care au semnat știu de ce au semnat.
      Oricum Tudorel e expirat.
      Va fi executat în secunda a doua.
      A fost un idiot util.
      A avut niște argumente valide la un moment dat dar modul cum încearcă să adreseze problema supraglomerării penintenciarelor și cum tratează problema independenței magistraților îl descalifică.
      La fel cum și Dorneanu a fost descalificat prin modul cum a încercat să pună pumnul în gură opiniilor divergente(vezi cică după capul lui opiniile divergente nu se publică…)și acum faptul că nu recunoaște că e într-un conflict de interes în privința deciziilor ce pot influența cazuri ca și ale ginerelui.
      Lăzăroiu a încălcat propria lege de funcționare a CCR.
      Există desigur discuția despre numărul mare de mandate SRI …dar asta e problema SRI nu DNA.Secundar și poamele putrezite din DNA, dar privind pictura în ansamblu e panica PSD.Pierde justiția pierde puterea.
      Cum să fii puternic ca partid în teritoriu când decenii de-a rândul modus operandi era să obligi antrepenori, directori să semneze adeziunea în contrapartidă refuzul era urmat de neatribuirea de contracte de la bugetele locale, sau plafonarea profesională.
      PSD-ul controla tot mai ceva ca și comuniștii ..de altfel de acolo sunt majoritatea.
      Nu e ciudat că după 29 de ani abia acum se judecă cazul inginerului Ursu?
      Sau că torționarii de genul lui Vișinescu au stat bine mersi cu pensiile lor?
      Băieți, vă vine rândul la toți.

    • Da mă… în schimb avem niște politicieni iluștri, de mărimea lui Dragnea, Tăriceanu și a duamnei Veorica, precum și a lui Iordache, Nicolicea și Șerban cel Nicolae. Ăștia da, unul și unul, cei mai deștepți și mai măreți dintre câți oameni a reușit țara asta să școlească!

  • Românul e ori prost, ori crede că le știe el pe toate.
    Și așa pierde cu dreptul în mână, nu pentru că n-ar avea – eventual – dreptate, ci pentru că nu și-o știe căuta.
    Uneori, mai apelează la câte un avocat din categoria ălora – și sunt mulți – cu ifose, genți, cravate și coafuri de fițe – și cu mult loc gol în sertarul științelor juridice de la etaj (sau de la mansardă, după caz).
    Și apropo de avocați, profesia este în cădere liberă, prostituată de mulți neaveniți , ahtiați doar după succes (-ul lor), nu după valoare.
    Își fac reclame deșănțate, (legătura dintre valoare și reclamă fiind ca la marfa turcească), fără să confirme, iar clientul iese în pagubă și acuză statul paralel.
    Este, e adevărat, vorba și de ceva paralel, și uneori chiar de stat.
    Dar este vorba de statul degeaba și de paralelismul cu știința de carte a unora.

  • Portocala tu pe ce lume traiesti?
    Sau speri sa ajungi presedinte de CAP?
    Spun asta, ca dupa cum se suced lucrurile ne intoarcem la dictatura si probabil comunism. Comunismul cu fata umana visat de Iliescu.
    Si mai draga ,portocala si accesul la o internet va fi restrictionat. Ce o sa te faci cand nu o sa mai poti posta „maxime ” din putul gandiri tale?

  • Bai , ioan gura de canal, de cand esti tu servus cu un consilier local sa te exprimi asa la misto ?Ha bai nimurugule !

  • România nu are cum să scape de mizeria în care se află decât pe mâna unei justiții independente, ce să nu raspundă deloc, da deloc, unor oameni ce au fost numiți în vreo funcție politică.
    Nu trebuie sub nicio formă cedată vreo posibilitate de ingerință din partea politicului în actul de justiție, singura responsabilitate a ministrului justiție ar trebui să fie legată de asigurarea bazei materiale ce ține de această putere în stat. În rest el are dreptul sa tacă atunci când un magistrat vorbește, iar, în cel mai bun caz, să-i fie dată oportunitatea de a sesiza CSM, atunci când are dovezi că un magistrat a luat-o razna, fără să aibă vreo competență de a propune sau de a da vreo sancțiune, căci el e politic, deci parte a altei puteri..
    Nu luați nimic de bun din vorbele politicienilor, firesc că ei sunt mai vocali, au tot interesul să fie. Dar pe magistrați cine-i apără? Dacă un magistrat greșește într-o soluție pronunțată există căi de atac împotriva acesteia, iar dacă se poate dovedi că a existat vreo rea intenție, atunci există o șansă ca acest magistrat să fie tras la răspundere. Cred că bine școliți fiind, magistrații se gândesc de zece ori înainte de a-și tăia singuri craca de sub picioare. Nu cu mult timp în urmă, Înalta Curte a condamnat definitiv două judecătoare pentru luare de mită la câte 7 ani cu executare, nu știu pentru ce sume, dar când mă gândesc la ce soluții se pronunță pentru prejudicii aduse de oameni politici, parcă mă apucă ciuda.
    Uitați-vă foarte bine la cine latră și urlă mai tare, uitați-vă cum arată țara asta și spuneți cu mâna pe inimă că totul se datorează doar părții în care acum se lovește din orice poziție. Se face justiție de mii de ani pe lumea asta, sunt reguli statuate din dreptul roman, valabile în toată lumea, și principiul separării puterilor în stat e garanție de prosperitate în lumea civilizată; dar analizați când vreodată țara noastră a avut policieni mai hrăpăreți decât cei din perioada post comunistă? Chiar numai vocea lor ar trebui să o auzim?
    Ce-ar fi să ”audiatur et altera pars”!

  • Conform Pricipiilor din Bangalore , Rezoluției din Oaxacala și Axiomei din Burundi , gruparea PSD-ALDE nu este altceva decât un GIO ( grup infracțional organizat ) și este lesne de înțeles înverșunarea cu care luptă împotriva elementelor incomode din Justiție , altele decât cele care au fost subordonate politic sau ,,cumpărate” pur și simplu.

  • Se putea să nu avem și noi in județ niște zdrențe/portocale? Acești dumnezei care nu răspund în fața nimănui,nu o să dorească niciodată să dea socoteală pentru abuzurile comise.
    Și mie mi-ar plăcea să nu imi zică nimeni nimic când gafez.
    Pentru oamenii de rând sunt alte legi,suntem penalizați la salariu,sau suntem dați afară.
    Cred că o să se găsească vreo 15 analfabeți să iasă in stradă în Bistrița să susțină abuzurile și pe „”distrugatorii de destine””

  • Să trăiți don procuror.
    Aveți timp să postați?
    Mai bine mergeți și ascultați (ilegal bineînțeles) câteva telefoane. Cred că au mai rămas vreo 3 babe in Românica, care nu sunt supravegheate.

    • Alandala.
      Sa inteleg ca esti provii din mediul privat? Da ori ba?
      Ai avut tatal, mama sau socrul soacra director la vreo regie, primarie etc?
      🙂 .
      N-am chef sa-mi pun cv-ul pe masa..esti departe de pregatirile mele.

    • Ai raspuns la un alt mesaj, dar intelg ca voiai sa imi dai mie un reply.
      Da, provin din mediul privat. Nu am avut tata, mama socrul sau soacra director nicaieri.
      Tu chiar crezi ca totul in tara s-a facut numai pe pile? Nimeni nu a reusit altfel?
      Felicitari daca sunt departe de pregatirile tale. Cred ca ai zis-o in sensul ca esti mult mai pregatit decat mine. Sunt constient ca sunt foarte multi care sunt mult mai pregatiti decat mine, e normal sa fie asa si ii felicit.

  • Va dati seama ca numai plutonul format din astia trei apara independenta justitiei, trio grigoriu? =)))
    In mintea sustinatorilor lor, toti ceilalti procurori si judecatori de la noi din judet, nu apara independenta justitiei.
    Felicitari tuturor celorlalti procurori si judecatori ca nu s-au manjit si nu au intrat in jocurile murdare!

    • Ce v-ar mai plăcea să-i vedeți dați afară de vreun politruc ministru pentru îndrăzneala asta!
      Fiind clar susținătorul demersului celor trei, despre ceilalți chiar nu cred că au ceva împotrivă, e doar o lipsă de asumare în acest context sau preferă să păstreze distanța față de câmpul de bătaie, coformându-se ulterior taberei învingătoare.
      Idependența totală a justiției în România, joc murdar? Nu cred că-i doar un joc! E un război în toată regula, purtat cu toate mijloacele de partea politică ce gândește pesedisto-alderist, scopul ei fiind salvarea propriilor oameni de exilul în Madagascar, căci acolo bucuria de a-și afișa bogățiile dobândite din politică nu mai e deplină… și, chiar și așa, cui să te fălești acolo cu ce-ai furat?

    • Nu ii da nimeni afara. Pot fi schimbati doar sefii, asa ca nu vad unde e problema, dar si sefii schimbati raman tot procurori. Daca sunt revocati pe nedrept, atunci pot sa conteste in instanta. Nu stiu de ce va disperati asa de tare ca e si la noi ca la celelalte tari civilizate. Vreti ca in Rusia, unde numai Putin poate?

    • Oricum trebuie facuta o investigatie si vazut cine ii are la mana si cu ce. S-ar putea sa fie santajati, altfel nu cred ca se faceau de cacao degeaba.

    • E dragule de tine, da până o fi România țară civilizată și din punct de vedere al politicienilor, a mai curge multă apă pă vale-n jos! Iar dacă-i lăsăm mai mult să-și facă de cap, în câțiva ani putem pune lacăt pă țară, iară ultimul stinge lumina.
      Cu gargară și manipulare nu facem nicio brânză.

    • Nu faceti nicio branza, ai dreptate. Eu de aia tot zic sa lasati gargara si manipularea si sa va apucati de munca. Nu e suficient sa ii injurati pe adversari si sa ii certati pe cei care i-au votat, trebuie sa venici cu ceva, sa castigati increderea oamenilor. Nu cred ca oamenii vor mai vota un presupus „rau mai mic”.

    • E, atâta poți matale a înțelege, n-are rost să spui mai multe.
      Mă declar învins, savurează-ți marea victorie… eu, dimpreună cu alți vreo 5 milioane am ales altă cale, să ne înfrângem, contribuind în altă parte, fiind respectați inzecit de alții, că la noi nu-i loc și modru.
      Desfaceți șampania, chiuiți de bucurie pentru că asta știți să faceți!
      Dați-i nainte cu tupeu maxim! Nu vă lăsați! A voastră e izbânda!

    • Ati plecat pentru venituri mai mari, nu din motive politice. S-ar putea ca voi sa fiti urmasii migratorilor care au trecut prin aceste locuri si de aceea v-a fost mai simplu sa plecati. Voi ati fi plecat indiferent in ce tara din est v-ati fi nascut.
      Am vazut cat va respecta cei din tarile in care munciti. =)) Toata ziua va umplu de respect.
      Nu vedeti ca nici UE nu va mai sustine in demersul vostru de incatusare a celor care nu va plac? S-au prins si ei ca totul a fost o mizerie si o mascarada stalinista. Voi nu stiti sa pierdeti!

    • Am vazut ca e un trend de a invoca motive politice pentru plecarea la munca in strainatate. =)) Suna mai cool decat ar suna daca ati zice ca v-ati dus de flamanzi ce erati.

    • Alan Dala,
      Îți doresc din tot sufletul fără urmă de răutate, să ajungi să câștigi din muncă cinstită ca și mine și alți români din străinătate, salariul meu. Ca și cifră comparativă câștig mai mult decât oricare demnitar român, dar desigur și cheltuielile sunt diferite și nu beneficiez de zecile de privilegii care costă pe contribuabilul român încă un salariu.
      Gen șoferi cu mașini de lux- doar la nivel de ministru au privilegiul respectiv, restul folosesc automobilul personal, mâncare pe nimic la cantină-aici fiecare își plătește consumația, locuințe de serviciu -existente doar pentru militari pe aici, sporuri peste sporuri) .
      Și nu n-am ajuns de flămând, ci ca mulți alții am plecat scârbit din cauza corupției.
      Cel puțin pe vremea când am terminat universitatea trebuia să dai șpagă numărată în euro să prinzi un post sau să ai pe tata director, postul îți era rezervat(gen Alexandru Tudorel, devenit peste noapte profesor de drept la Universitatea unde tatăl a fost rector- my ass..dintre zecii de studenți absolvenți de drept, el s-a nimerit să fie cel mai bun dintre toți..tocmai în subordinea prietenilor lui tata).
      Nu ai nici un drept să judeci pe cei care au plecat, dacă tu crezi că cineva își lasă părinții , prietenii doar așa din spirit de aventură și să reseteze viața personală la două geamantane ești rupt de realitate să nu folosesc epitete, zilele acestea m-au cam radicalizat *băieții de la partid*
      Încearcă o tură la autocarele care pleacă zilnic în Spania, Italia, Germania, privește în ochi lor, copiii aceia tineri care cu bani strânși de la rude părăsesc țara sau mamele, tații , surorile , bunicii frații care plâng .
      Vei înțelege un pic mai multe.
      Nu e o mică excursie de București, la o miuță, cu amicii din politică.

    • @cc
      Si eu castig mai mult decat majoritatea demnitarilor. E riscant sa zici ca mai mult decat toti, deoarece sunt sefi de agentii, care castiga zeci de mii de euro pe luna. Si eu castig tot din munca cinstita si multa. Nu iau niciun ban de la stat, doar platesc impozite la stat. Nu sunt membru in niciun partid si nu am nicio legatura cu zona politica.
      Daca ai plecat doar din motive politice, de ce nu te-ai intors cand a fost Ciolos, ai fi stat macar un an acasa?
      Mai taie din alea cu spaga, ca nu toata lumea se angaja pe spaga. Nu incerca sa dai vina pe spaga, cand probabil nu erai suficient de bine pregatit. De ce nu ai mers in domeniul privat? Si acolo ti se cerea spaga? De ce nu ai incercat sa faci ceva pe cont propriu?
      Stii prea bine ca nu ma refeream la oamenii de la autocare. Normal ca mi-e mila de ei si mi-e mila de copiii care cresc fara ei, cu dorul la ei. Eu ma refer doar la voi, cei #rezistenti, care faceti rau tarii punand botul la toate prostiile pe care le imprastie oameni de teapa lui Balan, Chereji, Florean si altii.

    • @cc
      Inca ceva. In timp ce tu ai ales sa pleci si ai mers pe calea mai usoara, eu am ramas in tara, cu bunele si cu relele aferente. Eu am ales sa raman aici, sa imi intemeiez aici o familie si sa imi cresc copiii aici. Daca eu gresesc prin ceea ce sustin, atunci le simt pe pielea mea si copiii mei le vor simti pe pielea lor. Dar daca iese cum vrei tu si tu gresesti, tu doar o sa te uiti cu compasiune la cei din tara si o sa zici ca uite ca iar au avut ghinion.

  • @alandala,
    cum răspunsul așteptat nu a venit încă(cel referitor la relațiile de rudenie din familie cu reprezentanți oficiali ai rămășițelor statului comunist, poți să te declari ca și fiul dlui Dragnea privat, bine pregătit, român get beget când tata , mama socru ți-au aranjat contractele…;) )
    am să-ți răspund în limita timpului acordat pentru asemenea copilării, gen ai plecat am rămas să duc greul, tu n-ai mâncat salam cu soia..etc.
    Nu ai cum să știi cum e o experiență de adaptare într-o țară străină pentru simplul fapt că ai trăit zeci de ani în confortul oferit de rețelele sociale pe care le deținea familia. Mă îndoiesc sincer de ideea unui alandala antrepenor care a pornit din Tureac , a muncit din greu și a ajuns proprietar la o firmă privată, sau alandala it-ist care a reușit să pornească cu software la internațional.
    Privilegiez teza unui @alandala căruia unul dintre părinți sau socrii, i-au oferit pe tavă afacerea pe care respectivii au demarat-o în cadrul instituțiilor publice unde erau baștani.
    Adevărat ori ba??
    Apoi, referitoare la remarcile privind pregătirea mea, really??
    Nu e concurs de angajare, dar în CV-ul meu scrie una dintre cele mai bune societăți în domeniul respectiv din lume și scrie pe lângă una dintre cele mai bune facultăți din Ro la vremea respectivă și una din top 100 mondial.
    Nu cred că ai avut șansa asta să te educi în occident, asta să nu o iei ca atac personal, probabil cu ceva muncă ai putea reuși un program.
    Dar nu ăsta e tonul postării, cine are scula mai mare ca și copiii de la grădință, ideea e că trăiești într-o lume izolată, feerică.
    Repet, în privința tezei privind ai ales greul..din contră ai ales confortul acasă..vin părinții, socrii se ocupă de copii, probabil un contract mediocru cu ceva autorități locale care nu prea au alegere.
    Apreciez orice copil de la țară care la 18 ani reușește să mergă peste hotare, să doarmă cu alții 10 în cameră, să pună bani deoparte să-și construiască o căsuță și să-și întrețină o familie.
    Dezapreciez și simt o scârbă profundă umană, față de orice funcționar de la registrul auto , pașapoarte, partid, spital care fură comision din banii câștigați cinstit de acel băiat pentru ca munca pe care ar trebui să o desfășoare legal și în beneficiul publicului.
    Screw them all.
    În limbaj popular.
    În România, termenul de beizadea e destul de clar nu treb să repet, oameni care reușesc pe spatele părinților lor.
    Cred că ești una.
    S-ar putea să mă înșel și în cazul acela îmi cer scuze sincere, însă senzația mea e asta.
    Să ai zile mai bune.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Petraș Anchidim Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS