Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a făcut publică lista finală a cadrelor didactice cărora li s-a aprobat menținerea în activitate ca titulari, în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de 65 ani, în anul școlar 2020-2021. Printre aceștia se numără prof. de matematică Vasile Negrușeri, prof. Constantin Rus – directorul Centrului Județean de Excelență, liderul sindical al UJSLI – Emil Mocian, profesorul de gimnastică Augustin Pop.
Iată lista lor integrală:
Nu este o masura rea sa mentii in functie anumite cadre didactice, care inca isi fac bine treaba. Dar cum ramane cu mentinerea unora, care au unele tulburari psihice?
Si sunt destui…. o evaluare psihiatrica efectuata la modul cel mai serios nu credeti ca ar fi necesara? Pur si simplu unele cadre didactice trebuiau zburate inca dinainte de varsta de pensionare.
Ce zici dna Tabara?
Mentineti batraneii si va mirati ca tinerii isi cauta locuri de munca pe alte meleaguri ! Nesatui de putere si bani, in loc sa se bucure de pensie se cred de neanlocuit, e plin pe deal de deastia care se s-au crezut de neanlocuit si totusi lumea nu s-a oprit fara ei.
Este unul in listă, NV, care se pare că nu se poate desprinde de funcția din inspectorat, traseist notoriu, nu că i-ar plăcea la nebunie să predea la clasă, sau ar avea rezultate, cum să aibă când nici cele 2 ore la clasă nu le face. Vasile, du-te la vânătoare cu Năstase și cu Răducu, lasă învățământul cui îi place și chiar se pricepe!
Care Vasile, Marc sau Negrușeri?
Dii,hoo,prrr,stai,căruță cu cai…
Întrebați pe Jacki de la Unirea ce se întâmplă când pui la o căruță un cal tânăr puternic cu un cal bătrân, cam același lucru o să se întâmple și cu școala respectivă.
Cel puțin doi din listă nu mai au ce căuta demult în sistem. Este vorba de Constantin Rus ( cică director al centrului de excelență?!! Si pesedist notoriu) precum si Negruseri Vasile ( pe o funcție anume inventată de vară-sa Tabără C. , traseist notoriu !!!). Si unde mai pui, ambii foști titulari în CNLR Bistrița! Cum naiba să mai ai așteptări de la un sistem căpușat de atâția incompereți, vânători doar de privilegii personale. Mai observați ceva…tabelul nu e semnat de onor generaleasa ( nici usturoi n- a mâncat, nici gura nu-i i miroase). Probabil își mai negociază încă doua- trei zile de ședere pe funcție, poate- poate revine dracnea și pană , și o salvează de la ” înecul” prea mult amânat.
diferență calitativă imensă între cei doi, Dacă primului i s-a înființat un post după ce tot ai lui l-au dat afară din conducerea liceului dar își face foarte bine meseria de profesor, cel de al doilea însă vai de el
Cel mai coerent comentariu mi se pare al Profesorului traznit ! Cineva, spunea: „”Daca nu ai batrani, cumpara…””! Asta nu inseamna sa dai la o parte tineri cu vocatie! Un echilibru benefic si alegerea unei cai de mijloc referitor la aceasta problema,ar fi o solutie! Invatamantul are nevoie doar de vocatie si valoare ! Cum le gasim? Cu responsabilitate, fara constrangeri ,cu intelepciune si transparenta… Cu respect,MNPop