Actualitate

Ce se mai fură la Bistriţa? Plăcuţe din bronz cu vechile denumiri ale străzilor

De câteva zile, cei care au trecut prin centrul oraşului au putut vedea pe mai multe clădiri urme de şuruburi, rămase după ce cineva a smus plăcuţele din bronz cu vechile denumiri ale străzilor şi monumentelor.

Astfel de urme se pot vedea pe Casa Ion Zidarul, dar şi pe clădirea în care funcţionează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Deşi ambele plăcuţe se află la o distanţă mai mare decât înălţimea unui om, operaţiunea de scoatere a acestora din ziduri pare să fi fost făcută de o mână de artist.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, a declarat, miercuri că municipalitatea a sesizat furtul şi a anunţat Poliţia Locală care va face verificări.

Din păcate, camerele de supraveghere de pe pietonal nu au avut o rază de acţiune suficient de mare încât să surprindă făptaşii aşa încât se dovedeşte a fi extrem de necesar sistemul de supraveghere în vederea prevenirii criminaşităţii în centrul oraşului în care Primăria Bistriţa investeşte peste două milioane de lei.

 

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.