La Tribunalul Bistrița-Năsăud se judecă cererea de anulare a avizului de mediu pentru Planul Urbanistic General, în care este inclus traseul variantei ocolitoare a Bistriței, reclamanți fiind Maxim Gagea, Silivan Crăciun și Mariana Nacu.
În toamna anului trecut, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a se constata dacă traseul variantei ocolitoare din PUG este același, prin intravilan și Pădurea Codrișor, cu traseul din HCL 151/2010 care a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă.
Într-o adresă recentă către Tribunalul Bistrița-Năsăud, expertul în topografie spune că Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița ”rămân consecvente în a nu furniza acele documente care conțin informațiile relevante pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de instanță”. Mai exact, APM a omis să adauge piesele desenate ale documentației, iar Primăria a transmis datele PUG 2004 și 2013 ”având însă foarte mare grijă ca acestea să fie inutilizabile”, nefiind trimise fișierele originale. Expertul solicită Tribunalului să pună în vedere APM și municipalității să remedieze aceste probleme și să îi transmită reprezentantului municipalității ”să nu îl ia de fraier”. Totodată, sugerează instanței să aibă în vedere posibilitatea ordonării unei percheziții informatice la Serviciul de urbanism, deoarece Primăria ”refuză cu obstinație” să îi pună la dispoziție materiale utilizabile în procesul de eleborare a expertizei.
Primarul Ovidiu Crețu a declarat luna trecută: ”Varianta ocolitoare Bistriţa Sud face parte din Master Planul Ministerului Transporturilor pe perioada 2015-2020 şi ca termen de realizare ar trebui să fie 2020. Lucrările de proiectare realizate de Iptana s-au blocat în avizul de mediu, care este suspendat până la finalizarea unor procese care ca interfaţă îi au pe domnii Gagea, Crăciun şi doamna Nacu. Cei care stau în spatele lor sunt cu totul alţii şi din fericire pentru varianta ocolitoare am constatat că unii au şi probleme mai mari, cu DNA, iar lucrurile sper să evolueze bine pentru că a fost un fel de conjuraţie împotriva variantei ocolitoare, conjuraţie care a determinat pierderea într-o primă etapă, de către noi, a procesului de suspendare a avizului de mediu pentru Planul Urbanistic General. Deci avem un proces în derulare prin care s-a cerut, pe de o parte, anularea avizului de mediu pentru PUG şi pe de altă partea suspendarea avizului respectiv. Am pierdut suspendarea, dar tot cei trei au cerut şi anularea şi suspendarea PUG. Ne-am judecat pe suspendarea PUG, acolo am câştigat noi, deci PUG este în vigoare. Este în curs de realizare o expertiză topografică, apreciez că s-ar puta termina într-o lună, iar finalizarea acestui proces poate să se ducă până spre sfârşitul anului 2015, după care vom aborda probabil şi procesul suspendat de anulare a PUG”.
V-ati stricat site-ul cu noul aspect, inainte era mult mai ordonat si stilat. Varianta de mobil e naspa rau, se lipesc chestii unele de altele. Pacat ca tot ce e bun trebe stricat.
Bună ziua, mulţumim pentru feedback. Orice schimbare e greu de acceptat de multă lume, inclusiv de către noi, dar vom aduce îmbunătăţiri şi veţi vedea că va fi mult mai prietenoasă platforma decât precedenta.
Referitor la centura ocolitoare a Bistritei, in prezent lucrurile se afla intr-o alta realirate. In Masterplanul de transporturi actualizat figureaza un drum expres intre Dej si Bistrita iar prin definitie drumurile expres sunt drumuri naţionale rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor care nu deservesc proprietăţi riverane şi care au două sensuri de circulaţie cu cel puţin două benzi pe sens, separate de un spaţiu median, şi nu intersectează la nivel nicio altă cale de comunicaţie, iar intrarea şi ieşirea autovehiculelor este permisă numai cu acces dreapta, în locuri special amenajate. In acest sens, era necesara si reconsiderarea traseului viitoarei centuri ocolitoare a Bistritei, fapt pentru care in nici vorba de aberatia numita „Centura lui Cretu” prin Padurea Codrisor, in valoare astronomica de 174 milioane de euro. Asadar in anexa MPGT actualizat care conţine srategia de implementare, figureaza pentru Bistrita o centura ocolitoare cu doua benzi pe sens, in valoare de 70 milioane de euro, in timp ce varianta lui Cretu prin Padurea Codrisor era doar cu o banda pe sens si cu o valoare mai mult decat dubla. Prin urmare banii cheltuiti cu proiectarea controversatei centuri 2 Sud si cu referendum-ul din 2013 s-au dus pe apa sambetei. La paguba respectiva mai trebuie adaugata si blocarea proiectelor de amenajare a dealului Codrisor si a raului Bistrita pe portiunea dintre Podul Budacului si Podul Jelnii. (Vezi: P.U.Z. Bistrita ‘Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill)
Se pare ca prostia nu are limite. Cu toate ca pe lista priorităţilor infrastructurii rutiere incluse in Masterplanul de transporturi actualizat figureaza un drum expres intre Dej si Bistrita iar aceasta impune si reconsiderarea traseului viitoarei centuri ocolitoare a Bistritei, Cretu o tine prosteste cu centura (ne)ocolitoare si (ultra)costisitoare prin Padurea Codrisor. Desi in Master Plan apare o varianta ocolitoare in lungime de 14,6 km, egala cu vechea varianta de centura prin padurea Codrisor, dar cu doua benzi pe sens si cu o valoare de numai 70 milioane euro, fata de 170 milioane in vechiul proiect primarul Cretu da inainte ca prostul. Ba mai mult, PUG-ul ce includea si centura ocolitoare 2Sud aprobat in consiliul local, a ramas fara autorizatia de mediu, in urma unei hotarari judecatoresti prin sentinţa dată de Curtea de Apel Cluj care le dă dreptate contestatarilor centurii prin padurea Codrisor, la 2 pasi de parcul orasului si pe la poarta spitalului TBC. Pacat de banii irositi pe proiectul centurii 2 Sud, pentru care cineva trebuie sa dea socoteala. De altfel, iata ce declara Dorina Tiron pe vremea cand era director- general al CNADNR:
-„Beneficiarul nu poate să îşi asume acum riscul de a renunţa la Varianta II Sud a centurii ocolitoare Bistriţa, cu atât mai mult cu cât proiectantul, SC IPTANA SA, a încasat deja nişte bani. „Dar, atenţie, noi am plătit nişte bani pentru proiectare. (…).
( redactor) – Vreţi să spuneţi că proiectantul a încasat nişte bani până la ora actuală?
-Păi singur că a încasat, nu-i normal? Doar şi-a făcut treaba până acum. A obţinut avize, autorizaţii aproape de la toată lumea”.
Numai ca acele avize si autorizatii au fost anulate in instanta, iar acum cineva este bun de plata.