Actualitate Recomandări

Ce va face Penitenciarul Bistrița pentru a putea crește capacitatea de deținere

Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Guvernului prin care un imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului Bistrița din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor să fie scos din funcțiune și demolat. Este vorba despre un adăpost animale și o moară care vor fi demolate în vederea creșterii capacității de deținere a Penitenciarului Bistrița.

”În vederea creșterii capacității de deținere a Penitenciarului Bistrița, a fost promovat în martie 2020 obiectivul de investiții “Ansamblu pavilion detenție gospodărie agrozootehnică – Penitenciar Bistrița” care face parte din Planul de acțiune 2020-2025, elaborat în vederea executării hotărârii-pilot Rezmiveș și alții împotriva României, precum și a hotărârilor pronunțate în grupul de cauze Bragadireanu împotriva României, aprobat de către Guvern, prin Memorandum, la data de 24.09.2020”, se arată în proiectul Guvernului.

Pe amplasamentul preconizatului obiectiv de investiții mai sus-menționat se află construcția Imobil GAZ cu anexele Adăpost animaleși Moară care, conform extrasului de carte funciară nr. 83875 din 12.01.2021, aparțin domeniului public al statului. Imobilul în cauză este nefuncțional din anul 2007, când a fost desființată componenta zootehnică a unității. Clădirile, părăsite și nefuncționale, vor fi demolate.

5 comentarii

  • in vederea cresterii capacitatii de detinere a fost … bla bla bla …promovat ansamblu pavilion detentie etc. Dupa parerea mea suna ca dracu .”Detinere” este un cuvant de larga circulatie (chiar si cel mai calic cetatean detine ceva) , pe cand „detentie” este un termen juridic folosit in special de lumea justitiei. In rest n-am nimic impotriva. Daca ma gandesc bine chiar si femeile rome , pentru asi creste capacitatea „de detinere” imbraca mai multe fuste…Sa creasca , daca acest lucru e benefic pentru societate. UE va fi foarte incantata.Pacat ca Tudorel Toader nu a cunoscut situatia de la Bistrita . Altfel , probabil ca de multa vreme ar fi crescut capacitatea de detinere prin realizarea pavilionului de detentie.

  • Ca urmare a sentinței „Politruci împotriva României ” lângă penitenciar se va edifica unui pavilion de psihiatrie pentru „deținerea” politrucilor din primărie.

  • Interesanta politica romaneasca…
    in loc sa previi, construiesti!
    De ce nu externalizeaza?
    Eu am acasa o camera pe care nu o folosesc si pot sa o amenajez: sa pun gratii, un veceu si sa pun un ghiseu prin care sa-i dau mancare si sa primeasca vizitatori.
    Astept oferta de la penitenciar dar mentionez ca vreau sa ies la pensie la 45 de ani si sa fie speciala!
    Pentru aia de la penitenciar:DE CE VA PLIMBATI PRIN ORAS CU GIROFARUL PUS CU 30 LA KM LA ORA? NU CREDETI CA E UN PLEONASM?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.