Actualitate Recomandări

Ce va face primarul Bistriței cu proiectul de modernizare a Pieței Centrale

În ciuda criticilor venite din societatea civilă, primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, consideră o prioritate proiectul de regenerare urbană a Centrului istoric al municipiului Bistrița.

Întrebat într-o emisiune la AS TV dacă municipalitatea va abandona proiectul controversat, Crețu a răspuns: ”Cum să abandonez? Avem proiectul de 17 milioane de lei pentru modernizarea Pieței Centrale”.

Proiectul aprobat în Consiliul Local Bistrița prevede amenajări pe 14.276 mp din Piața Centrală, restul suprafeței fiind inclusă în proiectul “Linia Verde” respectiv amenajată recent prin proiectul “Axa Artelor”.

Din 91 de arbori luați în calcul pentru această investiție vor rămâne 33, inclusiv castanii seculari, și se vor planta alți 16, vor fi două poziționări pentru scene, mobilier urban, două fântâni circulare și două cu jeturi, dar și un curs de apă, iluminat public și arhitectural, spații cu piatră naturală sau cu agregate compactate. Piața va fi adusă la același nivel de călcare, în sensul în care nu vor mai exista diferențe între partea rutieră și trotuare.

Proiectul prevede:

  • asigurarea continuității spațiului pietonal prin eliminarea parcărilor , a unor amenajări amplasate dezavantajos și prin reorganizarea componentei vegetale;
  • în concordanță cu Planul Urbanistic General al zonei centrale, propunerea urmărește pietonalizarea în cât mai mare măsură a Pieței Centrale, pavajul va fi corelat cu cel utilizat pe strada Liviu Rebreanu și cu cel de pe străzile și pasajele reabilitate recent; pe laturile de est și de sud este asigurat accesul riveranilor, al vehiculelor de aprovizionare și a celor de urgență, prin intermediul unor zone carosabile pavate
  • se va păstra legătura auto pe latura de vest a pieței între strada Nicolae Titulescu, George Coșbuc și Gheorghe Șincai;
  • traseul actualei străzi Dornei pe latura nordică a pieței păstrează posibilitatea accesului auto/transport publci/ pentru biciclete în piață, inclus într-un alt proiect în derulare (Linia Verde) și care nu face parte din acest proiect;
  • se prevăd amplasamente pentru montarea unor standuri ad-hoc pentru expunere și comercializare produse meșteșugărești tradiționale, suveniruri, etc., ca o continuare a acestei activități de pe str. Liviu Rebreanu, cu ocazia diverselor manifestări precum târguri, zilele municipiului Bistrița, etc.
  • amplasarea unor piese speciale din piatră naturală, cu informații despre poziția și configurația fostelor construcții adiacente fostei fortificații;
  • amplasarea unui curs de apă integrat în pavaj pe traseul canalului care străbătea piața pe latura sudică;
  • amplasarea a două fântâni și cișmele la intrările în piață;
  • reorganizarea planațiilor din apropierea statuii Andrei Mureșanu;
  • amplasarea a 3 catarge pentru steaguri;
  • asigurarea iluminatului stradal, a iluminatului pietonal, a iluminatului de ambianță și ghidaj vizual, a iluminatului clădirilor reper, cu sisteme de iluminat cu aparate cu LED , tip coloană luminoasă;
  • amplasarea de mobilier urban: băncile, scunele, mesele și cuburile-tabureți vor fi grupate predominant pe perimetrul și în interiorul fostei incinte fortificate;
  • între clădirile bisericii și primăriei se va amplasa o machetă de bronz a nucleului istoric al orașului;

Pe laturile de est şi de sud este asigurat accesul riveranilor, al vehiculelor de aprovizionare şi al celor de intervenție, prin intermediul unor zone cu carosabil ocazional (pavate).

Se va păstra legătura auto pe latura de vest a pieței între strada Titulescu, George Coșbuc și Gh. Șincai. Traseul actualei străzi a Dornei pe latura nordica a pieței păstrează posibilitatea accesului auto / transportului public/ biciclete în piaţă, este însă inclus într-un alt proiect aflat în derulare (Linia Verde) și nu este parte a acestei documentație.

Statuia Andrei Mureşanu își păstrează poziţia actuală şi este integrată în noua amenajare, în primul rând prin reorganizarea plantaţiilor din imediata ei apropiere.

Linia Apei, compusă dintr-un element sursă (platformă înălţată cu două praguri) la joncţiunea străzii Rebreanu cu piaţa, un canal semiacoperit şi unul deschis, este însoţită de jeturi dinamice aflate la nivelul pavajului, în zona aflată la sudul bisericii. Pe poziţia aproximativă a vechii aducţiuni de apă (colţul de nord-est al pieţei) este amplasată o fântână circulară care mobilează şi împrospătează zona de intrare în piaţă.

Soluţia de iluminat se dezvoltă pe patru dimensiuni: iluminat funcţional stradal pe latura de nord-est (prelungirea străzii Gheorghe Şincai), iluminat pietonal pentru restul amenajării, iluminat de ambianţă şi ghidaj vizual, iluminat al clădirilor reper.

Zona nord-estică a pieţei primeşte un rol multifuncţional, reluând în formă contemporană, tradiţia şi – parţial – configuraţia târgurilor care aveau loc aici. Poziţia acestei zone flanchează şi deserveşte în mod firesc principalul flux pietonal care traversează şi astăzi piaţa: de la nord-vest spre sud-est, legând strada Rebreanu de strada Dornei.

Prin eliberarea zonei de trafic staţionar şi restrângerea vegetaţiei, se obţine flexibilitatea necesară desfăşurării diferitelor tipuri de evenimente: pieţe volante, târguri, concerte şi proiecţii de film, diferite alte manifestări sociale.

Zona nordică primeşte un rol multifuncţional şi un caracter predominant mineral. Castanii de dimensiuni mari sunt păstraţi ca elemente solitare care flachează principalul flux pietonal al pieţei (diagonala Dornei-Rebreanu) şi umbresc locuri de odihnă.

Latura sudică a pieţei, însorită şi cu un caracter mai retras, beneficiază în continuare de prezenţa arborilor de talie medie pentru a găzdui activităţi cu caracter recreaţional şi ludic. Sunt selectate specii cu inflorescenţe şi cromatică bogate. Configurarea acestora în grupuri asociate cu elemente de mobilier şi jocuri de apă, lasă locul unor culoare vizuale neobstrucţionate în direcţia faţadei bisericii”.

18 comentarii

  • Omul acesta are idei fixe! Nu renunta si nu accepta niciun argument de bun simt. Vom avea prin urmare multa piatra pusa prost, vom cauta umbra fantanilor poate asemeni celei de pe pietonal, ne vom minuna de frumusetea cladirilor neingrijite si ii vom „ura din inima” multa sanatate acestui domn.

  • In mintea lui Cretu ai al acolitilor sai care au votat proiectul de distrugere a perimetrelor verzi si copacilor , normal ca nu este SPATIU VERDE pt. ca nu a catadicsit domniile lor sa finalzeze CADASTRUL VERDE. Legea 24 a Spatiilor Verzi obliga municipiile ca pana la data de 1 ian 2010 sa fie incadastrate toate perimetrele, parcurile din orase intr-o evidenta sigura care sa fie aparate de lege. In al doilea rand, Administratia a reusit o performanta de neegalat in toata Europa. Au comandat si cer bani pt. un proiect care nu are o Carte Funciara exacta cu modul de folosinta al terenului. Astfel in CF apar curti -constructii si anexe si nu a mai fost actualizata din 1913 cf-ul. Cretu dezinformeaza opinia publica si bajbaie si in acte. Pt. obtinerea Autorizatiei de Mediu de la APM Primarul recunoaste in documente ca in Piata se regasesc 5021 mp de sp. verzi(perimetre cu iarba ) Ori se vede din avion ca sunt doua rondouri cu flori , si 104 copaci de aliniament nu 91. Acuma vom vedea ce zice CURTEA de Apel Cluj . Mergem si mai departe ca sa aratam ca bistritenii au fost dusi cu presul de OTC cand la dezbaterea publica cu cetatenii a ascuns cele 4 variante de proiect aratandu-ne numai pe unul, cel agreat de maria Sa cel mai distructiv. Astfel in cascada Primarul si acolitii au incalcat in mai multe legi, printre care Legea Cadstrului, Legea 24 Sp. Verzi, Legea 544 privind liberul acces la informatii, legea 215 art 51 a administratiei etc . Asa inteleg cei din Primaria B-ta in speta edilul sa asigure diminuarea noxelor si a efectelor care deriva si asa inteleg consilierii sa protejeze sanatatea publica. Vom vedea pe mai departe ce hotarasc instantele ! Amintesc cititorilor sa citeasca in arhiva ziarului Mesagerul din ziua de 8 mai (marti) 2018 sa vada ce a consemnat doamna Reghina Berari (judecator) sidoamna Diana Morar (avocat) despre acest caz . Mai precis zicea judecatoarea ( AFIRMATIA CA ZONA DIN JURUL BISERICII EVANGHELICE NU ESTE SPATIU VERDE ESTE O MARE MANIPULARE )Cum va pica asta tovarase Primar ???

  • As vrea sa si-l bage undeva, nesimtitul! Asta va fi decaderea centrului orasului, care deja e pustiu, lipsit de activitate constanta si cu multe spatii de inchiriat. Cand nu vom mai avea nici copacii pe care doreste sa ii execute ca e marginit si nu renunta, nimeni nu va dori sa mai treaca pe acolo…

  • Sa zicem ca pana la urma se va face si la Oradea s-a regandit centrul vehi si arata splendid, dar daca se v-a lucra la fel de prost si de neglijent ca la proiectul Axele, atunci mai bine sa nu se faca.

  • Dar nici să fie ascunsă toată arhitectura după copaci bătrâni și strâmbi nu e o soluție. Copacii sunt în pădure, în centru se pune accent pe arhitectură. E la fel în toată capitalele europene. Nu știu nicio capitală unde să fie o junglă în jurul monumentelor. Poate ne puteți da un exemplu, dle Bălan!

  • Linia Verde de transport public nu ar trebui să treacă prin centrul istoric al Bistritei.
    De aceea, traseul pentru Linia Verde de transport public intre Viişoara si Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă, trebuie reconsiderat in sensul evitării centrului istoric al orasului, unde străzile sunt prea inguste si nu permit amenajarea unor benzi dedicate transportului public prevăzute cu alveole pentru statiile de autobuz. De aceea, de la Poșta veche traseul ar trebui deviat pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde poate fi amenajate fără probleme benzi pentru Linia Verde de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii pot ajunge usor in centru pe traseul pasajelor recent amenajate cu bani europeni. De asemenea din bulevardul Republicii traseul Liniei Verzi poate fi continuat in linie dreaptă pe strada 1 Decembrie si pe Calea Moldovei spre Unirea fără alte devieri .
    Apoi, pentru pistele de biciclete, Bistrița ar avea nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Această actualizare a PMUD este necesară in primul rand pentru amenajarea pistelor pentru biciclete, ceea ce presupune o reconfigurare a retelei actuale de străzi. Astfel, mai multe străzi ar putea fi amenajate cu sens unic, pentru a face loc pistelor se biciclete si crearea unor locuri de parcare pe anumite portiuni de strazi. Pe de alta parte orasul Bistrița are avantajul de a fi de a fi străbătut pe lungime, de la un capăt la altul de râul cu acelasi nume , deci există posibilitatea amenajarii malurilor acestui curs de apa de la Unirea la Viisoara pentru a indeplini functiuni complexe.

  • Pt. DORU MARCATORU. Va pot da multe exemple pt. ca sunt umblat in toate Europa. Daca ma cautati veti vedea un set de poze mari din Alicante (spania0 cu copaci ( FICUSI ) gigant plantati acum 300-400 de ani intr-un parc central. Daca intrati pe internet si bateti CHAMPS ELYSEES cel mai celebru bulevard din Franta si cel mai luxos din Europa veti vedea Platani imensi care ajung la etajul 3-4 al cladirilor monumente istorice si arhitecturale de grad o din lume. Numai noi romanii si administratia ticaloasa are un mare apetit la incalcarea legislatiei si la tot felul de distrugeri. Nu aveti deloc dreptate d-lor. Suntem un popor al dracului de necivilizat !Toate recomandarile si Directivele Europene ne transmit continuu sa aducem imbunatatiri stoparii poluarii, noi in schimb vrem distrugeri peisagistice si de Mediu si inlocuirea lor cu betoane. Aflati tovarasi ca nu mai tine cu politica asta profund daunatoare sanatatii. Cum dracu vreti sa eliminam riscurile imbolnavirilor si cresterea temperaturilor , daland, betonand ?

  • Samuraiule, felicitari, ai spus lucruri adevarate.
    Asa s-a intamplat, cand te intalneai cu persoanele pomenite de tine si altele, Moni, Chirlejan, Cintea, care ia vizat toate abuzurile, Albu care hotaraste salariile poate ne spune aceasta doamna cat a platit pentru Puz ul din Zavoaie alaturi dr Moldovan si alti, toti acestia erau in doliu dupa Moldovan, asa vor face si cu Cretu. Acest primar prin aroganta si sfidarea de care a dat si da dovada iso bate joc de salatiati institutiei pentru el doar cei cu capul plecat si lingai conteaza. Ati citit HCL prin care le-a marit salariu la muncitori cu 15 lei iar el , viceprimari beneficiaza de cresteri in fiecare an si anul acesta de cel putin 2000 lei, iar pupincuristi pe proiecte sa nu sufere scaderea salariului iar restul nu mai conteaza.
    Munca in acea institutie nu se face doar cu pupatori de dos .
    Sa-i fie rusine ca isi bate joc pana si de bieti asistenți personali care dupa suferinta pe care o indura zi de zi mai trebuie sa indure si bataia de joc a acestui tiran si a lingaului de director de la acea directie.
    Drept compensare primarul il gratuleaza cu cel putin 2 excursii anuale in strainatate.
    Domnule viitor primar ai grija cel mai mare pericol il vei intalni in acea primarie si nu in exterior.
    Sper ca primarul care va veni sa nu se mai lase sedus de aceste presuri si pupincuristi.

  • Samuraiule ; din pacate in lupta corp la corp cu DICTATORUL DRUJBA au ramas chereji si Balan. Ce este drept , cu sustinerea a 5.000 de bistriteni. Insa DICTTATORUL DRUJBA nu poate fii oprit decat si prin niste mitinguri organizate in fata Primariei asa ca in tarile civilizate si constiente .

  • Jmecherul de Primar se da rotund si prosteste presa si pe bistriteni si anunta ca vor fi pastrati CASTANII seculari. Sa nu uitam o clipa ca in august 1018 la o furtuna scurta de vara a fost rupta o ramura groasa de la cel mai falnic castan din B-ta. Primarul s-a deplasat la fata locului si a doua zi era pregatita taierea copacului. Am primit un telefon , am adunat presa am trimis petitia prin care ceream luarea de masuri ca el sa nu fie sacrificat . Exact asa cum mi-am dorit s-a si intamplat. Cu aceste frumoase proptele, civilizat CASTANUL traieste printre noi. De groaza noastra, a mea si de gura bistritenilor care isi iubesc orasul, primarul a dat inapoi. Cei ce nu cred , rog sa citeasca materialul de pe Timp Online din 4 sept. 2018 cu titlul (Crengile castanului de 100 de ani din Piata Centrala sprijinite sa reziste ) A cui a fost idea si interventia ? O sa va lamuriti . Cretule; mai usor cu lauda si smecheriile !

  • Pai nu ca Niculaie si a adus pilele lui, sefa mai mica de la urbanism care ii in plop nu stiu ce face doar Moni si primaru hotarasc tot.
    A, da stiu ia salariu de peste 10.000 lei
    Si a adus de la partid o domnisoruca care dansa pe mese in baruri si a facut o sefa
    pe Dornei la acel director lingau.
    Dar angajati de la metropolis care nu stiu ce fac la primarie in afara de a comenta favorabil pentru marele viceprimar, si astia pe o gramada de bani.
    Si multi alti cate ii pupa in cur toata ziua.
    Nu o da se schimbe mare lucru , Niculaie ii va inlocui cu ai lui in functie de cum pupa de intens.
    Este omul cu care nu cred ca poti avea o discutie cap -coada, din care sa ramai cu ceva pozitiv.
    Mergeti la audienta si o sa vedeti ca, daca il intrerupeti nu mai stie nimic.
    De fapt aufientele la primarie sunt un fiasco, pierdere de vreme am simtit asta personal.

  • Cu siguranță toate aceste aberații de care râd cei ce ne vizitează urbea, sau văd din când în când isprăvile acestui primar dezaxat, vor fi în curând investigate. Apoi, individul și camarila vor ajunge acolo unde le va fi locul…intr- o zonă mult mai răcoroasă decât e media temperaturilor de iarnă de pe Dealul Cocoș.

  • In vederea cladirilor din centrul vechi ce se va face in privinta fatadelor ,care sunt inpanzite de cabluri care atarna ca o panza de paianjen ?Ce se va face in privinta anexelor si lemnariilor ilegal construite care sunt un focar de infectie si un adevarat pericol in caz de incendiu ?Indifernet de primarul care va castiga in viitor ar fi foarte bine daca se vor rezolva temele ridicate mai sus intrucat primaria are toate parghile de a interveni cu avertismente , amenzi sau chiar a incepe dosare penale intrucat majoritate cladirilor sunt in zona protejata a monumentelor istorice .Dorim sa avem turisti straini dar ce sa vada in curtile cladirilor ….la ce sa faca pozea la ruine ?De ce sau putut transforma celelalte burguri ?Schimbarea trebuie sa vina de la noi nu de la BUCURESTI.

  • Acest Nero al Bistriței a venit la primărie în urma unui incendiu și lasă după el pustiul și scrumul din stepele asiatice. Probabil că din acest motiv a și ales drept simbol al orașului struțul. Deontologii știu că Bistrița, precum Kamceatka, sunt cuvinte de origine slavă. Se pare că și maistărul-strică la fel.

  • Ce face primarul?
    Pleaca la schii in Italia sau Austria.
    Pe partia asta gaura neagra a Bistritei schiaza Guta cu angajati de la partie, asta cand nu planteaza panselute.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.