Actualitate

Ce va face primarul pentru ca Gelu Muthi şi Marius Armean să rămână în Consiliul Local

Primarul Ovidiu Creţu este decis să-i păstreze în Consiliul Local Bistrița pe consilierii Gelu Muthi şi Marius Armean care au părăsit PNL ca să se înscrie într-un partid deocamdată inexistent, PLR, aşa cum susţin foştii lor colegi. Susţinut de 13 consilieri locali, edilul a luat o decizie importantă.

Cei 13 consilieri locali care-l susţin pe primarul Ovidiu Creţu – de la PSD, PER, UDMR, independentul Florin Taloş, dar şi Gelu Muthi şi Marius Armean, trecuţi de la PNL la PNM-PLR- au luat joi, în discuţie, adresa Tribunalului Bistriţa-Năsăud înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa sub nr. 81.045/02.10.2014 cu privire la dosarul nr. 2.897/112/2014.

Este vorba de procesul intentat de Prefectul Judeţului Bistriţa-Năsăud cu privire la două decizii ale consilierilor locali ACL. Aceştia au adoptat două hotărâri în care au luat act de încetarea mandatelor lui Gelu Muthi şi Marius Armean care au renunţat la PNL în favoarea PNM-PLR. Este vorba de HCL nr. 92/10.09.2014 şi la HCL nr. 93/10.09.2014 adoptate într-o şedinţă din care PSD şi aliaţii săi s-au retras.

După ce s-a consultat cu primarul Ovidiu Creţu şi viceprimarul George Avram, preşedintele de şedinţă, Alexandru Bria, a supus la vot mandatarea primarului Ovidiu Creţu de către Consiliul Local să iniţieze un proiect de hotărâre prin care să fie revocate cele două hotărâri adoptate de consilierii ACL.

Propunerea a trecut cu 11 voturi „pentru” în ciuda faptului că secretarul municipiului, Floare Gaftone, a sugerat să fie aşteptată o decizie a instanţei întrucât subiectul este unul delicat şi necesită punctul de vedere al judecătorilor.

2 comentarii

    • Argumentul e că PSD a dat dovadă de mare prietenie faţă de PER, brusc, subit şi dintr-o dată. Câteva proiecte iniţiate de ecologişti şi nebăgate în seamă până azi au „trecut” ca niciodată. Domnul primar chiar a insistat să fie votate favorabil. De doi ani nici nu le pune pe ordinea de zi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.