Actualitate

Ce vor găsi pe bănci bobocii în prima zi de şcoală? Nimic! Ce spune inspectorul Smaranda Florean

Cu toate că noul an şcolar bate la uşă, manualele digitale promise de minister elevilor de clasa I şi a II-a se lasă aşteptate. Procedura de atribuire a fost contestată. Aşa se face că cei mici nu vor avea, cel mai probabil, în prima zi, pe mese, nimic. Inspectorul pentru învăţământul primar, Smaranda Florean, spune că nu e nicio problemă fiindcă, oricum, nu se predă din prima din Abecedar.

Începând de anul acesta, pe bănci ar trebui să îi aştepte pe elevi manuale noi, după programe şcolare modificate, dar completate, de data acesta, şi de forma digitală. Când este întrebată când vor sosi, Ana Jimborean, responsabil cu distribuţia manualelor ridică din umeri. Nu ştie ce să le răspundă nici directorilor care vin după cărţi, nici părinţilor care o întreabă.

„Ştiu că vor fi manuale digitale, dar nu am primit nimic. E contestată procedura de atribuire. Poate că cei mici vor primi un CD. Mai bine o întrebaţi pe doamna Florean”, ne-a spus Ana Jimborean, responsabilă din partea ISJ cu distribuţia manualelor.

Inspectorul pentru învăţământ primar Smaranda Florean spune că singura problemă este că, în prima zi de şcoală, copiii nu vor avea cărţi pe bănci: „Problema cu manualele se va rezolva. Dacă nu vor ajunge în primele două săptămâni, vor ajunge în a treia. Oricum, copilul de clasa I nu are nevoie de Abecedar, deşi ca şi simbol ar intrării în şcolaritate şi al obişnuirii cu cartea. Sunt de acord că e prima zi de şcoală, dar important e că nu are nevoie de carte decât după ce se obişnuieşte cu şcoala. Eu zic că aceste manuale vor ajunge, important este să fie de calitate şi compatibile cu tot ce înseamnă noua abordare în învăţământul primar şi, de aici, eu zic că lucrurile vor merge cum trebuie. În prima zi, important estze ca elevii să fie primiţi cu zâmbetul pe faţă de învăţătoare, cu o vorbă caldă şi cu plăcerea de a-i fi alături învăţătoarei în clasă. E foarte important acest lucru”.

Întrebată dacă bobocii vor primi manualele în format digital, imprimate pe CD sau DVD, Smaranda Florean a spus: „E şi varianta electronică. Cele două edituri care au câştigat licitaţia până acum au prevăzut o astfel de variantă. După contestaţii lucrurile s-ar putea să se schimbe. Eu cred că învăţătorii vor fi formaţi să le utilizeze, va fi un soft şi va fi nevoie de o anumită logistică pentru utilizarea lor. Eu, deocamdată, zic că va fi nevoie de un computer în fiecare clasă unde copilul să poată utiliza manualul digital. Sunt computere în fiecare şcoală. Sunt cabinete de informatică la care au acces şi învăţătorii”.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că „introducerea manualelor digitale reprezintă un pas necesar spre modernitate” şi că, având în vedere că cei mai mulţi elevi „trăiesc în era digitală”, în următorii ani toţi elevii vor beneficia de astfel de manuale noi, înclusiv în format digital.

„Faptul că din această toamnă elevii claselor I şi a II-a vor avea manuale noi, inclusiv în format digital, marchează o nouă pagină în istoria educaţiei româneşti. Acesta este un moment important în evoluţia şcolii şi în dezvoltarea societăţii româneşti”, a explicat oficialul.

„Mecanismul în sine se construieşte în aproximativ un an, iar derularea lui corespunde ciclurilor de studii. Procesul a început deja. Toamna aceasta vom avea manuale noi, inclusiv în format digital, la clasele I şi a II-a. Vom continua cu programe şi manunale noi pentru celelalte clase. Spre exemplu, noile programe de istorie, la care se lucrează, vor permite elevilor să înţeleagă mai bine conceptul european de ‘unitate în diversitate’, prin analizarea ideilor şi momentelor ce au stat la baza formării identităţii naţionale româneşti, dar şi prin înţelegerea rolului nostru în Europa şi în lume. După cum aţi văzut, încă din clasa pregătitoare şi apoi clasa I şi a II-a, disciplina Limba şi literatra română se intitulează ‘Comunicare în limba română’, iar Matematica – ‘Matematică şi explorarea mediului’, care arată exact modalitatea de predare interdisciplinară. Din anul şcolar 2015-2016, vom avea programe şi pentru clasele a III-a şi a IV-a”, a precizat Pricopie. Mai mult, acesta a mai spus că examenele naţionale vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA. „Nu respingem conceptul de abordare interdisciplinară a examenelor, dar nu îl poţi aplica fără pregătire prealabilă. De aceea, primul an în care vor fi susţinute examenele după modelul evaluărilor PISA va fi 2019″, a explicat atunci Pricopie.

1 comentariu

  • rusine.rusine.rusine. bine ca au popii pe masa. din banii nostrii. mancai-ar ……..! oricum nu va lasa Dumnezeu toate astea nepedepsite. sper.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS