Social

Cea mai veche locuință din Feldru, cu pereți din piatră, dispare după 180 de ani

Cea mai veche casă din Feldru, construită între 1842-1843, și în care au trăit patru generații va dispărea. Urcați pe acoperiș, proprietarii au început să o decoperteze cu ajutorul vecinilor. ”Nimic nu e veșnic în afară de suflet”, a comentat fostul primar al comunei, Ștefan Sîngeorzan, care a filmat întreaga scenă.

”Cea mai veche casă din Feldru și-a găsit și ea sfârșitul.

În acele vremuri, o casă se ridica cu multă, multă trudă, cu sprijinul vecinilor, rudelor, cu multă clacă.

Azi am văzut din nou pe vecinii badea Vasile Scridon cu soția Ana, Vasile Nechiti cu soția Ana, toți cu probleme de sănătate, trecuți de 77 de ani, cum s-au urcat pe casă să dea o mână de ajutor lui Vasile și Viorica, ultimii locuitori ai acestei vechi case.

Pereții groși de peste 80 de centimetri, din piatră, lemnul de stejar, tăiat în luna februarie, pe lună plină, arată parcă are 18 ani, nu 180.

Ehe-he, câte povești faine s-au depănat de cele 4 generații care au locuit aici, uneori 3 familii într-o cameră ș-o tindă, dar cu iubire și dragoste”, a scris Ștefan Sîngeorzan.

7 comentarii

  • Mosu’ casa aceea a fost proprietate privatã! De când proprietarul nu poate dispune de bunului sãu si trebuie sã se cãciuleasca la statul român? O vrea statul român? Sã o cumpere statul la pretul pietii si apoi sã facã în casã muzeu, centru de promovare a turismului, dispensar, etc. Dovedesti o mentalitate de dinainte de ’89 si probezi ca ti-ai ales bine numele sub care postezi.

    12
    18
  • Fără cuvinte mă lasă modul în care se anunță cu lejeritate și aproape cu bucurie sfârșitul unui monument istoric autentic de zici că e o budă din fundul curții.

    14
    6
  • @tanarul:
    Tinere, mai ai multe de învățat în viata.Te-a luat de data asta gura pe dinainte.
    Unde am scris eu ca trebuie sa se caciuleasca la statul roman?
    Ah, ca înscrierea în obiecte de patrimoniu vine cu niște responsabilități asta e adevărat. Dar este și o chestiune de mândrie personala a proprietarilor care se vor mândri cu o asemenea casa.
    Revenind..E păcat când exista o astfel de abordare: demolam ce e vechi și frumos și construim o hadosenie plina de polistiren, pvc și rigips. Dar asta este statul roman. Nu are grija de patrimoniul sau.
    Ca și un sfat, tinere, pune mana și citește ceva în vacanta asta. Îți va ajuta mai târziu.

    23
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.