Între 3000 și 5000 de oameni sunt așteptați duminică în Lunca lui Ianăș de la Cormaia unde se va ține ediția a VIII-a a Festivalului regional ”Sărbătoarea străbunilor – Măsura laptelui”. Aici vor fi pregătite diferite bunătăți specifice oieritului și vor avea loc întreceri atractive.
”Duminică, în 26 mai, organizăm festivalul nostru regional, ajuns la ediția a VIII-a, la care participă, de regulă, între 3000 și 5000 de persoane. Este cel mai mare eveniment de acest fel din județ și din Transilvania. Aducem toate cooperativele din Ținutul Grăniceresc să pregătească fiecare produse specifice. E un festival care îmbină mersul oilor la munte, Măsura Laptelui, cu diferite concursuri de pregătit mâncare la ceaun, cea mai bună brânză, cel mai bun baci, concurs de frumusețe pentru animale, concurs pentru drujbiști fiindcă și aceasta e o activitate importantă în zona noastră. Când timpul ne va permite vom face transhumanța, cu plecare de la Cormaia, până la Stâna Putredu Moară, undeva trei zile de traseu. Numai la Sângeorz-Băi sunt vreo 12.000 de capete”, ne-a spus Vasile Larionesi de la Cooperativa Sângeorz-Băi.
”Sărbătoarea Străbunilor – Măsura Laptelui” va începe în 26 mai, la ora 13:00.
Iată comunicatul organizatorilor:
Prin acest eveniment sărbătorim împreună moștenirea și tradițiile din Ținutul Grăniceresc, subliniind faptul că aceste obiceiuri străvechi sunt încă vii și prețuite în comunitate.
La festival vor participa mai multe cooperative agricole renumite, inclusiv Cooperativa Agricolă Coșbuc și Cooperativa Agricolă Poiana Ilvei. Aceste cooperative, alături de alte organizații similare din Ținutul Grăniceresc, vor prezenta o varietate de produse locale, punând în valoare specificul și bogăția gastronomică a regiunii.
Un rol important în organizarea evenimentului îl are Cooperativa Agricolă de Gradul 1, Grupul de Producători din Sângeorz-Băi, care este un pilon esențial al acestui festival.
Pe lângă degustarea bunătăților locale, participanții vor avea ocazia să asiste și să participe la diverse concursuri tradiționale, care vor aduce în prim-plan obiceiuri și meșteșuguri transmise din generație în generație. Aceste activități vor oferi o perspectivă autentică asupra vieții și culturii din Ținutul Grăniceresc, întărind legăturile comunitare și respectul pentru moștenirea culturală.
Sărbătoarea Străbunilor Măsura Laptelui este mai mult decât un simplu festival; este o celebrare a identității culturale și a tradițiilor care definesc această regiune unică a României și suntem mândri că acesta are loc de două ori pe ani (Măsura Laptelui și Alesul) la Sângeorz-Băi.
Locația de desfășurare va fi în Lunca lui Ianăș pe Cormaia.
Ar trebui invitata d-na Ursula von der Leyen sa vada si altceva decat ce vede!