Demersul Asociaţiei de Prietenie vine ca urmare a bunelor relaţii de colaborare existente între municipalitate şi Institutul Confucius din Cluj, care a mai organizat la Bistriţa, în anul 2011, un scurt curs de iniţiere în elementele de limbă, cultură şi civilizaţie chineză cu durata de 2 luni. Reuşita activităţilor, dar şi solicitările persoanelor interesate, au determinat asociaţia să reia colaborarea, partenerii chinezi propunând trimiterea unui cadru didactic la Bistriţa pentru o perioadă de minim un an de zile care să predea cursuri de cultură şi civilizaţie chineză adresate atât elevilor, cât şi adulţilor.
În acest sens, Institutul Confucius din Cluj-Napoca propune înfiinţarea unui Centru de predare a limbii chineze în Bistriţa, care va desfăşura programe şi activităţi legate de limba şi cultura chineză prin susţinerea de cursuri, precum şi testul de chineză pentru tinerii elevi (YCT) cât şi pentru adulţi, caligrafie şi taichi, activităţi culturale legate de limba şi cultura chineză. Colaborarea va fi statuată printr-un contract de cooperare care urmează a fi semnat de către toţi partenerii. Contractul va intra în vigoare în momentul semnării lui şi este valabil pentru 2 ani, cu posibilitatea de prelungire.
Municipalitatea va oferi un spaţiu locativ pentru profesorul detaşat.
Obligaţiile Institutului Confucius: numirea unui profesor care va fi detaşat la Bistriţa şi plata salariului acestuia; punerea la dispoziţia cursanţilor cărţi de limbă chineză, materiale audio-vizuale şi multimedia, autorizaţia de a folosi cursuri online; organizarea unei Ferestre de Cultură Chineză în cadrul şcolilor şi liceelor unde se vor desfăşura cursuri.
Obligaţiile Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud: nominalizarea unităţilor de învăţământ/instituţiilor conexe care vor gazdui cursurile de Cultură şi Civilizaţie Chineză; organizarea unui număr de grupe de cursanţi pentru a acoperi norma profesorului detaşat (12 ore/săptămână); responsabilizarea directorilor sau directorilor adjuncţi ai unităţilor de învăţământ/instituţiilor conexe nominalizate de a se implica în mod activ de buna desfăşurare a cursurilor de Cultură şi Civilizaţie Chineză; asigurarea unui mediu propice predării de cursuri; asigurea tuturor facilităţilor necesare (calculator, proiector şi difuzoare pentru cursuri).
Obligaţiile Asociaţiei de Prietenie cu R.P. Chineză – Filiala Judeţeană Bistriţa-Năsăud: sprijinirea organizării cursurilor grupelor de adulţi, sprijinirea organizării activităţilor culturale, acoperirea costurilor cu permisul de şedere al profesorului detaşat şi suportarea cheltuelilor aferente cazării.
Foto: arhivă
Interesant. Vreau si eu. Cind, unde, cum.???
Primare (Cretu), a castigat ponta si psd-ul alegerile, si noi nu stim !? Mai bine importati ceva ceaiuri din China, ca rau mai visati de o vreme incoace !