Actualitate Recomandări

Centrul After School din Subcetate, în casă nouă

Primăria Bistrița a asigurat un spațiu pentru activitățile After School destinate elevilor din ciclul primar în anul școlar 2016-2017 în cartierul Subcetate, Str. Busuiocului nr. 8. Aceste activități sunt destinate în special elevilor care au domiciliul în acest cartier, precum și altor doritori. Anul trecut cursurile s-au desfășurat după un program bine stabilit, alternând pregătirea suplimentară a elevilor cu  jocuri și activități educative.  

În anul școlar 2017-2018, municipalitatea pune la dispoziție un sediu nou în care se vor desfășura aceleași activități. Elevii sunt așteptați de luni până joi, în intervalul orar 13:00 -16:00, la adresa noului sediu din str. Bujorului nr. 4, parter, cartier Subcetate, anunță Primăria.

Activitățile vor fi susținute de cadre didactice voluntare din învățământul primar de la școlile din municipiu.

Întreaga activitate a Centrului After School este susținută de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud împreună cu Palatul Copiilor Bistrița.

Foto: Primăria Bistrița

5 comentarii

  • Felicitari! Ar trebui si o conditie pusa pentru asistatii sociali din zona: daca nu-si trimit copiii la after-school sa piarda alocatiile si ajutorul social. Copiii asistatilor au o sansa, prin educatie, sa depaseasca statutul in care traiesc parintii lor.
    Ceea ce am scris mai sus nu este prevazut in lege, dar ar trebui de urgenta umblat la legile care incurajeaza traiul unor neispraviti din alocatia copiilor si ajutorul social si le condamna copiii la aceeasi soarta.

  • bine ca la aia de acolo se poate ……..!!
    eu la scoala unde este copilul meu [aici in oras] nu se poate face , adica se face dar pentru o caruta de bani [e luna. mi s-au cerut cca 500 de lei. cu mincare cu tot.

    rusine !!!

    • De la acest segment asteapta ciuma rosie voturile. Oricum se pot desemna de pe acum si isi pot face încălzirea pentru o lunga dar mai ales penală opozitie ( da, da vouă ciresarilor (roşiilor) vă sună ceasul).

    • Solicitati Primariei sa finanteze din fondurile proprii program after school . Cadrele didactice fac o munca, nu usoara si e firesc sa fie platite , ca nu au nicio obligatie sa va educe gratis copilul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.