Ideea construirii Centrului de vizitare a Parcului Naţional Munţii Rodnei a apărut în anul 2008 când au intrat în competiţie pentru realizarea lui Primăriile Rodna (Bistriţa-Năsăud) şi Borşa (Maramureş). A câştigat ultima. Consultanţii au decis să-l ridice în Pasul Prislop întrucât, spuneau ei, este cel mai vizitat punct din PNMR şi are cea mai mare vizibilitate. Proiectul este în valoare de 2,5 milioane de euro, iar CJ Maramureş a asigurat o confinanţare de circa 600.000 de euro.
Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei a primit finanţare prin Programul Operaţional Sectorial Mediu pentru proiectul “Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei”. Finalitatea acestui proiect este construirea Centrului de vizitare din Pasul Prislop. Vizitatorii, al căror număr este estimat la 4000 în fiecare an, vor putea viziona diverse filme tematice despre flora şi fauna din parc, vor putea porni în drumeţii însoţiţi de ghizi.
Datorită peisajului extraordinar din Parcul Naţional Munţii Rodnei, aici se practică mai multe tipuri de turism: de recreere pentru cei care doresc să parcurgă trasee montane, bucurându-se de priveliştea deosebită a zonei; turism curativ pentru tratarea diferitelor afecţiuni, prin intermediul curelor în staţiunea Sângeorz-Băi, turismul cultural prin vizitarea bisericilor şi mănăstirilor din lemn, vestigiilor istorice (ruinele bazilicii dominicane din secolul al XIII-lea), a monumentelor şi muzeelor, caselor memorative(Liviu Rebreanu şi George Coşbuc), turismul ecvestru prin parcurgerea călare a unor zone de interes turistic deosebit, cum ar fi Poiana Narciselor, Lacul Lala, Vârful Ineu, Ineuţ şi Roş şi turismul rural, agroturismul şi ecoturismul datorită unor gazde primitoare, care oferă mâncăruri tradiţionale, într-un mediu rustic, perfect pentru recreere şi odihnă.
Parcul Naţional Munţii Rodnei a fost vizitat anul trecut de circa 30.000 de turişti, însă marea lor majoritate a preferat să intre în aria protejată prin judeţul Maramureş, respectiv prin localitatea Borşa. Vârful e atins în iulie-august când, în parc, ajung în medie 300 de turişti zilnic. Din păcate, Bistriţa-Năsăud nu-i vede la faţă şi nu are mai nimic de câştigat de pe urma lor.
Parcul Naţional Munţii Rodnei este al doilea parc naţional din ţară cu o suprafaţă de 47.177 ha. El se întinde de la Vest la Est, pe o lungime a crestei principale de aproximativ 55 km (de la Pasul Şetref până la Pasul Rotunda), iar de la Nord la Sud, pe o lungime de 25 km, de la Pasul Prislop până în localitatea Valea Vinului – judeţul Bistriţa Năsăud.
Din punct de vedere administrativ, suprafaţa parcului se întinde pe raza judeţelor : Bistriţa-Năsăud – 80% şi Maramureş – 20%, fiind înconjurat de o “salbă” de 17 comune limitrofe. Deşi Bistriţa-Năsăud ar trebui să fie poarta principală de intrare în parc, acest lucru nu se întâmplă, raporturile fiind inversate. 80% dintre turiştii care au vizitat parcul anul trecut au preferat să intre în el prin nord, zona Borşa (Maramureş) şi abia 20% prin sud, respectiv prin Telciu, Romuli, respectiv Năsăud, Rebrişoara, Sângeorz-Bai, Anieş şi Rodna.
Sursa foto: Facebook
Șșșșt! Nu le da idei!