Social

Centrul social-educativ ”Grigore Pletosu”, inaugurat. Victor Ponta, la eveniment

Centrul social-educativ ”Grigore Pletosu” al Bisericii Ortodoxe, situat pe str. Alexandru Odobescu din Bistrița, acolo unde funcționează și Școala Primară “Sfântul Stelian”, a fost inaugurat oficial.

Clădirea, monument istoric de secol al XIX-lea, unde a funcționat în trecut liceul de muzică, a intrat în proces de reabilitare totală la finalul anului 2017, iar lucrările efectuate au fost realizate cu sprijinul Guvernului României prin Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Primăriei Bistrița. Au fost reconfigurate suprafețelor utile, astfel încât beneficiarii să desfăşoare activități educative în condiții optime și la standarde ridicate.

La eveniment au participat IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat o slujbă de binecuvântare, PS Benedict Bistrițeanul – Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, oficialități, preoți, cadre didactice.

Prezent la festivitate, fostul prim-ministru Victor Ponta, în prezent consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, a primit din partea IPS Andrei ”Ordinul Sf. Pahomie de la Gledin” pentru contribuția adusă la realizarea edificiului. Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, i-a fost conferit Certificatul eparhial de ctitor. Preotului Tudor Mudure, coordonatorul proiectului, i-a fost oferită Crucea Transilvană pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

”Nu sunt aici nici în calitate de consilier al premierului, nici de fost premier, sunt în calitatea mea de om care prea des a gândit că în România nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, iar IPS Andrei vrea să îmi dovedească de fiecare dată că nu am dreptate, că faptele bune sunt totuși apreciate, că se poate porni într-un proiect în care nimeni nu crede la început. Aici este o clădire în care dacă nu investeau oameni cu har și cu dar probabil că acum era un magazin al unei firme străine sau un bar în care se găseau băuturi alcoolice și droguri. Acum sunt copii, profesori, ce își poate dori cineva mai mult? Chiar și cei care dau cu pietre în Biserică și spun că nu face destule lucruri bune ar fi bineveniți aici să vadă că Biserica face, prin sprijinul autorităților, pentru că e datoria autorităților să sprijine aceste proiecte: școli, spitale, ajutarea celor în nevoie. Sunt bucuros și onorat să fiu la Bistrița, mulțumesc tuturor celor care ați considerat că o faptă bună rămâne totuși o faptă bună întotdeauna. La Bistrița au fost mereu oameni altfel decât în alte părți ale țării, oameni care țin minte lucrurile bune și le uită pe cele rele”, a spus Victor Ponta.

”Este un sentiment de satisfacție și de mândrie că inaugurăm cea de-a treia școală în ultimii 33 de ani: Școala Generală nr. 5 finalizată după 1990, Liceul Logos și astăzi aici, a treia școală inaugurată după Revoluție. Unii o să se bucure, alții o să critice și o să ne spună că aruncăm banii pe la popi, alții spun că vor spitale nu catedrale, din fericire nu suntem toți bolnavi deodată, dar de Biserică, Duh Sfânt și hrană pentru suflet avem nevoie cu toții. Lumea să aprecieze ce e bine și să critice fără nicio rezervă ceea ce e rău. Fiecare critică îmbunătățește ceea ce noi ne străduim să facem. Acest centru este o școală minunată, am salvat un monument istoric. Ce poate fi mai frumos decât ca aici să se desfășoare activități educative, sociale și culturale”, a afirmat Radu Moldovan.

”Acest complex găzduiește multiple activități și este casa unor proiecte dezvoltate și în dezvoltare din dragoste pentru copii și din responsabilitatea noastră de a contribui la educația oferită generațiilor următoare. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, Centrul social-educativ a primit numele primului protopop ortodox al Bistriței, Grigore Pletosu (1848-1934), în amintirea bogatei sale activități pastorale, didactice, edilitare și culturale derulate în județul nostru. Inima centrului este reprezentată de Școala Primară ”Sfantul Stelian”, care a fost găzduită în ultimii doi ani de alte școli. Activitățile derulate în cadrul acestui proiect includ organizarea de cursuri pentru învățământul primar și, pe viitor, pentru cel gimnazial și liceal, dar și un variat program de activități extracurriculare, pentru care le mulțumim colegilor profesori care au acceptat să facă parte din echipa acestei tinere școli și au investit efort și timp pentru acest demers, dar și părinților pentru încrederea acordată. Păstrând registrul de dezvoltare socio-culturală a copiilor și tinerilor prin intermediul educației formale, informale și non-formale, în cadrul Centrului social-educativ ”Grigore Pletosu” vom coordona diverse activități pentru tineri. Intenția noastră, prin acest centru multifuncţional este să configurăm un nucleu de formare şi colaborare între tineri, consolidând o comunitate de practică şi încurajând voluntariatul ca model al creştinismului”, a spus pr. Tudor Mudure.

Lucrările la Centrul social-educativ ”Grigore Pletosu” au vizat: înlocuirea acoperișului, reabilitarea fațadelor, montarea scării de evacuare în caz de incendiu, recompartimentări la interior, înlocuirea pardoselilor, geamurilor, ușilor interioare și exterioare, instalațiilor la interior (sanitare, termice, electrice, sistem de detecție, semnalizare alarmare la incendiu, retea de hidranti interior, rețea structurată voce-date, sistem de supraveghere video, sistem de alarmare la efracție, sistem de sonorizare ambientală interioară și activitați exterioare) montarea centralelor de încălzire, amenajarea curții și a terenului de sport.

Pe lângă latura educativă, centrul va acoperi și filiera culturală și socială. Centrul va avea funcționalitate multiplă, de la școală cu profil teoretic, cu nivel primar, gimnazial și pe viitor și liceal, cantină socială pentru copii cu posibilități precare, la spațiu pentru activități culturale, centru after-school și capelă pentru rugăciune.

Grigore Pletosu a fost întâiul protopop ortodox al Bistriței și profesorul lui George Coșbuc. S-a născut la 9 iunie 1848, în Chintelnic, jud. Bistriţa-Năsăud, și a decedat în 4 nov. 1934, în Bistriţa, fiind înmormântat în curtea Bisericii ”Sfinţii Trei Ierarhi” de pe str. Al. Odobescu. A urmat studiile la Gimnaziului grăniceresc din Năsăud (1863-1871), la Institutul Teologic din Sibiu (1871-1874), continuând la Facultăţile de Filosofie ale Universităţilor din Leipzig şi Budapesta (1874-1878). A fost profesor suplinitor (1878) şi definitiv (1882) de Română şi Filosofie, precum şi catehet pentru religia ortodoxă la Gimnaziul din Năsăud, până la pensionare (1909). Preot în 1892, hirotesit protopop în 1896, din 1909 ales protopop al Bistriţei, iconom stavrofor (1928), membru în Sinodul Arhiepiscopiei Sibiului şi apoi al Episcopiei CIujului, membru în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, asesor consistorial onorar (1903), preşedinte al secţiei şcolare a Astrei.

8 comentarii

  • Cât fariseism, câtă prefăcătorie, câtă minciună!!!
    Biserica ortodoxă română este o organizație privată. Acest ONG primește inițial cadou 20% din cladirea respectivă de la Primăria Bistrița. Apoi primește și bani de la guvern ca să o transforme în școală confesională. Multi-medaliatul președintele al PSD BN, un intim al mitropolitului, amestecă Șc gimnazială 5 – care este școală de Stat (de șc. gimnazială 6 construită tot după 90 a uitat complet că lucra la alte mase pe vremea aia), și Liceul Logos care este privat construit din bani privați cu Școala asta privată construită cu bani de la Stat ca și când ar fi tot una. Nu sunt totuna. De ce nu dă primăria și guvernul bani la toate cultele să-și facă școli confesionale? De ce nu dă CJ și primăriile la toate cultele case de bătrâni construite din bani publici, mașini și clădiri?
    Iar lui Pinochio cineva trebuia sa-i fi spus că înainte să se dea cladirea respectivă BOR, a fost tot școală acolo, liceul de muzică,, reabilitat în anii 90 pe bani de la Banca Mondială, nu magazin de droguri și alcool.

    63
    21
  • Intortochiate sunt căile Domnului. Dar totul e bine când se termină cu bine. Cladirea Centrului social-educativ „Grigore Pletosu” Bistriţa a găzduit Liceul de Muzică „Tudor Jarda” până în anul 2012, când a fost retrocedată vechilor proprietari, pe baza unei o sentinţe din 2007. Liceul de Muzică a fost mutat în clădirea fostei scoli gimnaziale nr. 2. situată pe strada Alexandru Odobescu, nr. 8.
    (Vezi: https://rasunetul.ro/povestea-intortocheata-muzicii)
    Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a cumpărat în anul 2015 clădirea în care a funcționat Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, situată pe strada Alexandru Odobescu nr. 2 din Bistrița, cu exceptia mansardei din imobil care era în proprietatea municipalității. De aceea, Arhiepiscopia a solicitat darea în folosință gratuită a spațiului aflat în proprietatea Primăriei Bistrița.
    Lucrarile de reabilitare au început în anul 2017, fiind încheiate pentru a deveni Centrul social-educativ ”Grigore Pletosu” al Bisericii Ortodoxe, care include și Școala Primară “Sfântul Stelian”.

    18
    7
  • Nicio masă fără pește !
    Rechini, bibani, șalăi, guvizi, noi între noi !
    Ce-i mai iubește poporul pe cei mai mulți dintre fariseii ăștia !

    37
    11
  • A vorbit răducu cu ionică să-i bage un pahomie lui pinochio-pogonici că i-a plăcut cum a făcut-o de comandă pe reportera de la digi24. Mistourile astea cu „focile” și „pelicaii” care se uită la „madam care transmite de pe burtă” „place” mult la „oamenii normali” din fantastica echipă roșie, ortodoxă și un pic rashistă. Bine, Ponta, bine tovarășu Prim, bine domnu Mitropolit!

    32
    5
  • Neterminatu’ Ponta nu mai este bagat in seama nicaieri. A venit aici, in Caracalul Ardealului, ca a pus-o de o decoratie cu tovarasii Ionica si Radu. In rest, aceeasi jalnica adunare cu popii timorati, activul local de partid entuziast si copiii nevinovati oropsiti sa asculte si sa nu inteleaga de ce marile realizari ale acestor indivizi cu discursuri bolovanoase ar trebui sa-i faca pe ei cei mai fericiti dintre copii; vor fi remarcat, bietii de ei (copiii) un sacou rosu printre reverende negre iar aceasta imagine va fi singura pe care, unii dintre ei, o vor tine minte pana seara…In rest, minciuna, fatarnicie si uitare. Pe limba lui Ponta, „e multe si e grele, dom’le, e foarte grele!”

    27
    5
  • Ponta e ăla cu „Fă Doino” la „inundații” când se plimbau cu barca ca nu cumva să se ude la glezne?
    El face morală ziariștilor ?
    Monta e cel care a concesionat unul din cele mai prețioase terenuri ale capitalei pentru construcția unei moschei?
    Doar din acest motiv reprezentanții BOR trebuiau să-i refuze participarea la eveniment !

    13
    1
  • Sa nu uitam ca prietenul lui Ponta se afla in Serbia(dl ghita,care a digitalizat ministerele Romaniei),ministrul digitalizarii este baiat tanar de la noi,firmele implicate in noua digitalizare au legaturi cu ghita(din presa).In ce te ai bagat chelnere?In Serbia este China implicata(din presa).DECI?Ne vindeti la Chinezi?

    6
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS