Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 23 iulie s-a aflat şi proiectul privind aprobarea preluării din administrarea Ministerului Transporturilor, prin CNADNR SA, în administrarea Consiliului Local a sectorului de Drum Național – Varianta de ocolire a Municipiului Bistrița km 0+000-6+900.
Gheorghe Tuță (PNL) a menționat că ar fi o mare greșeală luarea în administrare a acestui drum. ”Domnul primar vrea să ne prostească să o luăm înapoi, fără a fi îndeplinite obiectivele”, a spus Tuță.
”E un proiect absurd, CNADNR să se ocupe să reabiliteze drumul”, a afirmat Maxim Gagea (PER).
”Nu ne spânzură nimeni dacă nu o preluăm, din moment ce CNADNR nu și-a îndeplinit obligațiile. Când vom avea altă centură ocolitoare și o putem considera pe aceasta drum interior, o putem prelua”, a afirmat Sorin Hangan (PNL).
Primarul Ovidiu Crețu a spus că era de datoria sa să vină în fața consilierilor locali cu acest proiect, pentru a respecta o hotărâre de Guvern din 2011, chiar dacă personal nu este mulțumit de lucrările de reparații făcute de CNADNR anul trecut: ”Nu cred că CNADNR se va ocupa de ea. Așa cum a fost lăsată de izbeliște din 2006 până în 2014, tot așa va fi și de acum, iar noi nu vom putea face nimic”.
Proiectul, care trebuia să întrunească 14 voturi pentru, a primit 12 pentru, 7 împotrivă și 1 abținere, și împotrivă, astfel că a fost respins.
„În 2006, s-a aprobat transmiterea din domeniul public al municipiului Bistrița și administrarea Consiliului Local în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor a segmentelor de drum județean DJ 173 B de la km 0+000 la km 2+050 și DJ 151 de la km 126+712 la km 131+682, în vederea realizării lucrărilor pentru varianta ocolitoare a orașului Bistrița. De asemenea, a fost împuternicit primarul municipiului Bistrița să efectueze demersurile necesare pentru prelungirea variantei ocolitoare a orașului Bistrița, de la intersecția DN 17 C km 0+743 până la DN 17 km 67+900, la ieșirea din localitatea componentă Unirea. Printr-o adresă înregistrată la Primăria Bistrița, CNADNR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj – Departamentul Întreținere, solicită acordul Consiliului Local cu privire la preluarea sectorului de Drum Național – varianta de Ocolire a municipiului Bistrița km 0+000-6+900, din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea Consiliului Local. Având în vedere că au fost realizate lucrările pentru care sectorul de drum a fost transmis în administrarea Ministerului Transporturilor, se susţine acest proiect”, se arată în raport.
Preluarea sectoarelor de drum se face în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 84/02.02.2011 privind retransmiterea unor sectoare de drum naţional, situate în intravilanul unor municipii, din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, precum și ale Ordonanței Guvernului României nr. 43/28.08.1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Adaugă comentariu