Centura este plină în continuare de gropi „frezate”, dar acestea vor fi astupate în cursul săptămânii, anunţă şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Alexandru Slavita.
Întrebat de Timp Online de ce au fost create în mod voluntar aceste gropi din moment ce drumarii au ştiut că nu le pot astupa imediat, Alexandru Slavita a spus că firma ARL Cluj, cea care lucrează pe centură, a închiriat o freză de la o altă companie, iar în timp ce aceasta lucra i s-a defectat staţia de făcut asfalt, motiv pentru care a lăsat şoseaua brăzdată mai bine de o săptămână.
„Eu sunt în concediu, însă, din câte ştiu miercuri se vor apuca de turnat asfalt şi joi vor termina. Centura iese anul acesta din garanţie şi acum, pentru a se face recepţia finală, trebuie să facă nişte remedieri pentru a o aduce la o stare mai bună. A fost o adevărată discuţie cu gurile de canal, cu compactări, tot un circ a fost. O parte din reparaţii le facem noi, o parte le fac ei. În sfârşit, joi se va acoperi şi va fi ok. Sunt 600 de metri pătraţi şi 60 de tone de asfalt, deci nu e o catastrofă. Freza a fost închiriată, a stat două-trei zile, iar ei au întârziat cu asfaltul că au avut o defecţiune la staţie, deci asta a fost”, a spus Slavita.
În ce priveşte marcajele, Alexandru Slavita a spus că, pe DN 17 de la Tureac până la limita cu judeţul Suceava a tras linii pe asfalt DRDP cu un utilaj închiriat, iar de la Tureac spre Bistriţa va face lucrările o firmă desemnată prin licitaţie. Acum este etapa contestaţiilor, iar dacă nu vor exista probleme, atunci se vor trasa linii şi pe restul drumului însă începând cu 20 iulie doar.
poi daca omu-i in concediu… il doare la basca de gropi… rupesi-ar gatu-n ele de nesimtiti platiti din banii nostrii
Sunt un bistritean venit acasa in vacanta; va spun sincer: n-am intalnit in tot drumul spre Bistrita asa asfalt „bun”! Se pare ca doar la noi e asa; e pacat pt ca dezoltarea si atragerea turistilor in oras merg mana-n mana cu un drum bun!
romanul cand munceste nu gandeste…. asta e morala… nu are cine sa-i traga la raspundere pe astia care lucra cum ii duce capul… in oocident in tarile civilizate a doua zi se si astupau ce s-a razuit la noi se astupa cand vor prostii… greata te apuca cand vezi ce salarii au incompetenti… prin oras s-au razuit vechile treceri si asa au ramas…. urla incompetenta pe strazile din oras