Actualitate

Ziua Armatei la Bistrița: Expoziție de tehnică militară, ceremonial, retragere cu torțe. Restricții de circulație

Primăria Bistrița anunță că miercuri 25 octombrie accesul auto pe strada 1 Decembrie, tronsonul dintre intersecțiile cu străzile Crinilor și Petre Ispirescu, va fi restricționat între orele 13.30-14.30, pentru a se putea asigura buna organizare a manifestărilor dedicate Zilei Armatei României. Riveranii și participanții la trafic sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să folosească trasee alternative.

Cu ocazia Zilei Armatei, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” organizează:

– ora 11.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu – expoziţie de tehnică, echipamente militare şi armament

– ora 14.00, ceremonie militară dedicată acestui eveniment, la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş din Bistriţa

– orele 19.00 – 20.00, ceremonie de retragere cu torţe. Aprinderea torţelor se va face în curtea Protopopiatului Ortodox Bistriţa, militarii urmând să se deplaseze pe traseul: Protopopiatul Bistriţa – Pietonalul Liviu Rebreanu – Piaţă Centrală-Primărie – Str. Gheorghe Şincai – Str. Gării – B-dul Republicii – Str. 1 Decembrie – Str. Avram Iancu.

”Ziua de 25 octombrie – Ziua Armatei României este o zi înscrisă în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, o zi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român”, informează Brigada 81 Mecanizată.

Foto: arhivă 2016

1 comentariu

  • Glorie ARMATEI ROMANE ! La MULTI ANI ! Traiasca toti MILITARII si familiile lor ! Politrucii care tin cuvantari sa se grabeasca numa si sa dea 2% din PIB ARMATEI ca -i bai .Juma din voi estia de dupa 89 habar nu aveti ce inseamna un stagiu militar. CULCAT ! SALT INAINTE !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.