Unii români din Diaspora sunt foarte nemulţumiţi că, în ţara pe care au părăsit-o acum nu ştiu câţi ani, nu s-a schimbat nimic, vezi Doamne. Ba s-a schimbat! Timp de 11 luni într-un an, suntem liniştiţi, fără ei. Străzile sunt mai libere, instituţiile funcţionează normal. La halul în care ne-a invadat Diaspora în această lună, de acum ar trebui să plecăm cu toţii în august în vacanţă şi să o lăsăm pe ea să-şi facă de cap prin ţărişoara noastră pustie. Probabil vor fi mai puţine victime pe şosele decât dacă stăm cu toţii acasă cu scopul de a le face pe plac unora ca ei, plini de ifose în ţara natală, marginalizaţi în cele adoptive.
Judeţul din care o treime din populaţie a plecat să muncească pământurile altora, să îngrijească bătrânii şi copiii străinilor pentru bani cu care să facă şi ei o mică aroganţă în această viaţă – constând în casă cu două etaje în loc de unul şi tanc în loc de o maşină normală – nu are cum fi în luna august decât invadat.
Străzile sunt full de dimineaţa până noaptea, în hipermarket-uri nu poţi arunca un ac, pe la instituţii cozile ies în stradă, toată lumea e nevoasă şi supărată pe ţara noastră şi pe noi, neputincioşii, europeni de rangul doi, care nu am fost fost capabili să facem din ea nici Spania şi nici Italia şi cu atât mai puţin Germania şi Austria.
În timp ce ei, românii curajoşi, pupaţi de politicieni prin toate zonele dorsale fiindcă fac economia să duduie şi, evident, tot ei decid cine trebuie să fie Preşedintele României, sunt cetăţeni europeni de rang întâi şi au mai multe drepturi decât noi, ceilalţi. De exemplu, au dreptul să ne stâlcească într-un hal fără de hal limba pe motiv că au uitat-o. Niciunul din categoria asta nu are puterea să recunoască faptul că nu a ştiut niciodată nici să scrie, nici să vorbească româna corectă. Apoi, au impresia că ne umilesc dacă la hipermarket umplu singuri toată banda cu tot soiul de cumpărături banale în cantităţi mari pe care le duc la ţară, pretinzând că le-au adus din străinătate. Nu o dată am văzut indivizi care scoteau teancuri de bani legaţi cu elastic, îi numărau în văzul lumii şi plăteau uitându-se nu la casieriţă, ci în jur dacă nu cumva stă cineva cu gura căscată, mut de admiraţie. E acea specie care circulă prin oraş în şlapi … de firmă, ca să fim bine înţeleşi.
I-am ascultat pe cei care dau năvală la Paşapoarte – câte 200 pe zi – ţinând lecţii despre cum ar trebui să fie ei serviţi pe loc şi gâdilaţi în tălpi (deşi nu văd cum ţi s-ar putea emite pe loc un document de tipul acesta), despre cum statul român ar trebui să mai angajeze încă nu ştiu câte zeci de funcţionari, să facă nişte clădiri imense în care ei să stea confortabil. Dacă stăteam să iau notiţe de la ei, aş fi scris mai mult decât într-o zi de cursuri la facultate.
Pe unii dintre ei i-am întrebat de ce mai vin acasă dacă e chiar aşa de rău, de ce nu renunţă la cetăţenia română (este posibil lucrul acesta) şi nu devin cetăţeni italieni, spanioli, etc. Nu am primit niciun răspuns, asta pentru că, de fapt, cetăţenia e greu de obţinut, iar în al doilea rând, să fii cetăţean al unei ţări din UE e destul de scump, mult mai scump decât dacă eşti român.
De exemplu, poate deveni cetăţean german o persoană care „domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului german de cel puţin 8 ani şi are drept de şedere permanent, dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul german”, „are asigurate în Germania mijloacele legale pentru o existenţă decentă şi nu a solicitat niciodată ajutor social sau Arbeitslosengeld II, este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat, în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean german. Are cunoştinţe de limba germană de nivel B1 (cu testul B1 promovat) şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie germană în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială (cunoştintele vor fi verificate în scris prin Einbuergerungstest), cunoaşte prevederile Constituţiei Germaniei.”. Câţi dintre cei pe care îi vedeţi pe la cozi, la Paşapoarte, Înmatriculări sau Evidenţa Populaţiei credeţi că ar corespunde criteriilor de mai sus? Câţi ar lua testul de limbă, dar pe cel de cultură şi civilizaţie străine în condiţiile în care nu ştiu nimic despre cele din ţara de baştină?
Nu vreau să generalizez şi să spun că toată Diaspora e la fel, dar aş vrea, la fel de mult, ca nici Diaspora aceasta să nu facă un sport naţional din a ne huli ţara şi pe noi, cei rămaşi aici.
Invaziei de august nu cred că i-ar face faţă cu mai mult succes nicio altă ţară în care ar năvăli hoarde întregi cu căţel, purcel, mama soacră şi verişoara nevestei, toţi puşi pe harţă. Veniţi, fraţilor, pe rând, sau staţi acolo unde e mai frumos şi mai bine. Vă asigur că nu ne supărăm deloc. Dimpotrivă!
Aveți dreptate,D-na Cristiana ! Ăștia-s,cum se mai spunea pe la noi : „și cu cureciul uns și cu slănina întreagă…! ”.
Măi fraților,dacă nu suntem de nasul vostru,de ce nu plecați în concediu în Dubai și în alte destinații exotice ? Mai lăsați-ne dracului cu ifosele voastre de românași emancipați,că mai știm și noi ce faceți pe-afară și cât de greu o duceți …! Nu ne mai amețiți cu aerele voastre de UE -ști! Este și motivul pentru care țara noastră este pe punctul de a fi vândută străinilor.Cu Iohannis ne-ați ars pe toți … Dacă v-a fost atât de drag,de ce i-ați făcut un Cotroceni pe-afară ? Ajungem să ne rugăm lui Dumnezeu să vi se termine concediile și să ne lăsați în pace cel puțin 11 luni pe an !
Si Iohanis tot 11 luni e plecat, diferenta fata de diasporezi este ca el 11 luni e in vacanta afara si o luna la munca in tara. Nu are ce face, trebuie sa stea o luna si in tara ca sa verifice daca renovarile se fac la standardele lui.
Pacat ca sanatatea mamei nu ma lasa sa plec si sa nu ma mai intorc niciodata. Situatia in tara e dezastruoasa…servicii publice de curatenie aproape inexistente..
.( Vina emigrantilor…sac)
Preturi mari …la 600 euro salariul minim in Italia..analizele costa 50 euro…
In Romania… Salariul minim 200 euro… Analizele costa 57 de euro…. (Vina emigrantilor…)
Sac.sac..sac…
O cartela de telefon o incarci cu 10 euro dar platesti de fapt 12 euro… Vina celor care pleaca (emigreaza) in alte tari…
SA VA FIE RUSINE ca va bateti joc de neamul romanesc… Voi..
Da. Voi cei ce a-ti ramas acasa si v-ati vandut tara pe nimic… Doamna… Cere scuze intregului neam romanesc… Ca nu faci altceva decat sa dai tot in cel necajit care nu a mai rabdat si si-a luat lumea in cap ca sa scape de mizeria …in care voi cei care fac tam-tam ne-ati bagat… Rusine !!!
@Carmen. În ce v-am băgat eu? Nu vă cunosc şi nici nu sunt interesată. Dacă oamenii ar urmări binele comun şi nu doar pe cel personal ar face precum cei care au studiat în străinătate, dar eu revenit apoi acasă ca să schimbe ceva prin puterea exemplului personal. Dvs. ce aţi încercat măcar să schimbaţi în ţara asta? Eu tocmai am vorbit cu nişte doamne respectabile care gătesc pentru săraci şi sigur nu eraţi printre ele. Aţi plecat din ţară pentru binele personal şi tot căutaţi vinovaţi, dar nu suntem noi aceia. Fiecare doarme cum îşi aşterne.
Tocmai pentru că fiecare doarme precum își așterne nu ar trebui să vă învinețiti de oftica, doamna Cristina, și să vă legați de diaspora. S-au terminat subiectele din țară?!? Cei care au plecat, au făcut-o ca să ofere o viață mai bună celor rămași. Nu mai dezbinați poporul cu opinii personale, țineți-le pentru șuetele la cafea.
Domnule, roagă-te mai degrabă ca cei care – chipurile, te deranjează , să aibă un loc de muncă stabil , să trimită bani în țară și nu cumva să se întoarcă masiv în locurile de baștină pentru a-și căuta de muncă.
Deasemenea , roagă-te să nu formeze vreun Partid al Diasporei care să pună pe butuci Pesedeul și Usălăul pentru următorii 100 de ani.
Fii cuvios cu moaștele pentru ca numitul Ion Iliescu să fie judecat pentru atrocitățile din timpul așa zisei revoluții și ulterior pentru crimele mineriadelor.
Iar de concediile altora nu-ți bate capul când și cum și-l petrec sau unde anume . Nu-i frumos, nu de alta….
Carmen, stiu ca e foarte frustrant ca, dupa cat sunteti de „apreciati si respectati” la Italia, sa veniti acasa plini de figuri si sa fiti primiti si aici la fel. In Italia si in Spania sunteti tratati mai rau decat sunt tratate la noi anumite minoritati. Normal ca dupa ce aduni atatea frustrari int-un an, te gandesti ca te intorci acasa sa te mai racoresti cu niste pupincurisme de la cateva rude mai apropiate si eventual de la niste vecini care se gandesc ca poate le pica o bere sau ceva. Trist pentru voi e ca si aici sunteti tratati la fel si veti fi in continuare, daca veti continua cu isteriile si maimutarelile vostre. Cu ce e mai presus o clinăreasă (in uk) sau o pulitoare (in it), fata de cineva care a ramas in tara? Romanii din tara duc tara mai departe, asta sa va intre bine in cap si sa invatati sa respectati! Voi sunteti niste oaspecti (chiar daca destul de nedoriti), asa ca va rog sa va purtati cuviincios!
Mai tovarasi, dar daca nu plecam noi, nu era inghesuiala?
Sau daca ramaneam in tara aveati mai multe locuri de munca pentru ca nu trebuia sa purtam slapi si cumparam adidasi?
Am invatat aici sa nu mai dam spaga, sa ne cizelam la capitolul administratie, sa ne cerem drepturile si sa platim cum vrem, cash sau cu cardul.
Am plecat de-acolo sa ne facem un rost si sa nu ramanem in mocirla pe care o votati voi an de an de un sfert de secol incoace… PSD.
Ca jurnalista, ma asteptam sa fiti mai destupata la minte si sa nu judecati un om dupa cum se imbraca sau din ce masina coboara.
Sunteti full de pesti si de tigani care isi bat joc de voi in fiecare zi, i-ai gasit dumneata pe aia ce vin sa-si schimbe pasaportul.
Cocalarii din Romania nu mai sunt o problema deja.
De-aia o sa ramaneti in sec XIX, din cauza ideilor preconcepute pe care le aveti.
Trei sferturi din Parlament are dosare penale, toti politicienii sunt cu doctorate plagiate si voi va plangeti ca diasporeanul vorbeste nu stiu cum.
Fa o campanie pentru eradicarea wc-urilor din curte sau pentru eradicarea spagii.
Faceti chestii constructive, nu stati si clevetiti ca babele si ii aratati cu degetul pe altii.
SUNTEM O TARA MINUNATA DAR SINGURA CARE NE URAM NEAMUL : IMIGRANTI NEIMIGRANTI , HOTI , MUNCITORI, MINORITATI ,CREDINCIOSI ,NECREDINCIOSI, SCLAVI IN LUME ( PE TOT GLOBUL ) NOI NE URAM INTRE NOI..
Oare cum credeti ca s-a populat pamantul ?
Sa ti fie rusine !!
In Romania venim pentru ca mai avem persoane dragi ,in varsta,fara ajutor ,care au nevoie de o simpla imbratisare.Nimeni nu vine pentru ”destinatii exotice”.Ajungi mai repede pe luna decat in Romania,pe litoral.
http://www.stareanatiei.ro/2016/08/ajungi-mai-repede-pe-luna-decat-statiunea-venus/
Prea multi frustrati, suparati pe nereusitele lor stau ascunsi dupa telefon debitand mizerii 🙁
SANTEM TOTI OAMENI INDIFERENT DACA ESTI PLECAT SAU IN TARA CARE TREBUIE SA NE REZOLVAM ACTELE…SAU ALTE PROBLEME….CU CE TE DERANJEZ PE TINE CEL RAMAS ACASA??? SINCER PREFER SA-MI REZOLV ACTELE PRIN AMBASADA …. PLATESC MAI MULT DECAT SA MA LOVESC DE IMPERTINENTA UNORA DE EX ASTA CARE A SCRIS ACEST ARTICOL..SAU ALTORA DE ACEEASI TEAPA CARE AU COMENTAT..SI BANII CU CARE VENIM SUNT BANI MUNCITI NU MILOAGA DE SOCIAL …NU PLATIM SPAGA PT PENSII DE BOALA SAU HANDICAPATI MULTI CARE O AU DAR NU PE MERIT…SI NU INTELEG DE CE ATATA RACA CA AU PLECAT IN ALTA TARA ..TOTI PUTETI PLECA…,CINE NU VA LASA..??? FIECARE DIN NOI LASAM ACASA SOTI ..SOTII COPII ..PARINTI BUNICI..PE UNII II MAI GASESTI ..PE ALTII NU…CINE ESTI TU CARE AI SCRIS ARTICOLUL SA JIGNESTI..??? CUNOSTI TU VIATA CUIVA ACOLO DE UNDE VINE SAU CUM ISI CASTIGA BANII???
Ca ești in țara sau ,,afara” tot idiot rămâi in momentul in care ești un pic mai ,,citit” si începi sa împroști cu noroi. Nu toți care vin in țara au uitat limba romană si nu toți care,,trăim afara” suntem niște inculți care au uitat de unde au plecat si vin doar sa își arate ifosele . Cetățenia se poate obține daca corespunzi si sunt si oameni care,, corespund” Ce pot înțelege din acest discurs , monolog sau ce cacat o fi e ca din ciuda extrema gen , sa moara si capra vecinului ” va doare pe voi in cur de alți . Cu respectul cuvenit semnat tot eu.
Sa fi-ti suparata(ti) si angrijorata(ti) e normal.Si eu sant.Desi am doua nationalitati.A-ti avut poate experiente antamplator nefavorabile daaar un ROMAN nascut acasa an Romania e acasa an Romania si cu drag si-ar vedea de casa si rostul lui acolo.Si pt.oamenii de acasa ramasi eu am cea mai mare apreciere si respect.Mai mare de cat pentru orice om peste care dau an drumul meu.Voi tineti Romania an picioare pt.noi.Si noi sunntem(o parte plecata din voi)si voi sunte-ti tot ce nea-ti ramas…E de ras,de spus sau de plans?Raspuns?!(da-m numeste angoasa)
Nu ma lasă educația sa va răspund pe măsură! Dar nici sa nu va răspund nu pot:
1 :Iohanis sau cine?
2 :educaţie sau prostie?
3 :datori prin bănci sau un trai pe măsura muncii?
4 :lege sau bătaie de joc? ( vezi,,n” cazuri. Cel mai recent, tăriceanu .Nu merită cu T!
5 :drepturi sau numai obligații : ( taxe, impozite, etc. )
Şi cate motive ar mai fi………………………………………………………………………………………………………….
Iata ca mai sunt si altfel de romani: http://www.diasporaro.com/o-romanca-face-istorie-la-metroul-londonez/
Pt ca avem inca parinti si bunici ce ne asteapta cu dor,iar cand ei nu vor mai fi:”Adio Romania!” Ramaneti cu nationalismul vostru si plange-ti-va in continuare de noi diaspora,macar noi stim ca se poate trai mai bine si problema nu e tara, ci ocupantii ei!
„cunoscuta” jurnalista si-a dorit sa iasa putin in evidenta ,pt ca restul articolelor pe care le-a scris nu stiu daca le-a citit cineva , asa mai iese putin din anonimat si mediocritate . ar trebui sa-i intelegem frustrarea .
Tu na-ai iteles ca se refera la coada de la permise unde tariceanu a intrat pe usa din spate ca un sobolan infect!
Dragi oameni ,
Cum e treaba asta au plecat romanii din tara de dragul de a se” fali „si sparge in „figuri” cand se intorc in tara ?Cati dintre ei au plecat cu gandul „la anul cand ma voi intoarce o sa fiu cel mai bengos , cel mai cocalar, cel mai cel …”?Cei care au ramas in tara ce viata duc ?Pot spune ei drept ca e bine in Romania ? Ca ai o viata fara grija ca iti vor ajunge bani pana la urmatoarea leafa? Da stiu, veti spune romanul e descurcaret si asa a fost tot timpul .Hai sa va spun , pana acum ceva vreme eram un om care muncea pt familia lui si pt a asigura un trai mai bun pt copil. Am plecat din partile natale dupa 36 de ani in alte locuri in Romania cu serviciul am muncit numai noi stim ca apucati sa facem un ban pt noi. Ne am intors pe plaiurile natale dupa alti 9 ani si am inceput o afacere pt noi.E acum vine partea frumoasa . In tara noastra scumpa si draga daca vrei sa faci un lucru cinstit esti lasat sa -l faci ?Din cunostiinta de cauza stiu cum este sa fi avut o afacere sa vrei sa lucrezi pt tine si familia ta , si sa nu fi lasat in pace . De ce ? Pt ca cei care sunt deja in domeniul in care tu ai afacerea sunt avari , invidiosi, lacomi ca esti unul nou din bransa si le iei bani de la gura .Dar cel mai important ca aici vreau sa ajung nu poti face o afacere pentru ca nu ai oamenii sa lucrezi. Pare greu de crezut dar asta este realitatea la noi la romanii. E mult mai usor sa stai pe un ajutor social decat sa castigi un ban cinstit. De ce sa muncim ? De ce sa avem responsabilitati ? No mai bine stau pe un ajutor social ( pe care il beau la birt in 2 zile ) apoi vedem noi din ce traim pana la sf lunii.Indiferent cine zice ca nu exista om care sa nu vrea sa lucreze , spun sincer ca greseste.De ce ?Pai cei care vor sa munceasca sunt dusi de mult din tara . Au plecat oamenii asa de nebuni ca aci se plictiseau nu? Va intreb acum si aici , stie si are dreptul cineva dintre noi sa-si de-a cu parerea de ce pleca unul altul?Cine suntem noi sa -i judecam ce drept avem noi sa -i luam la rost ca se intorc aici si nu raman acolo? Cati dintre noi pleaca cu inima franta printre straini doar pentru faptul ca aici in tara noastra NU poti face lucruri cinstite mai bine zis NU esti lasat in pace si nu poti supravietui . Cati pot spune ca cei care au averi le-au facut pe bani cinstiti? Stiti si voi la fel ca mine ca aici o mana spala pe alta . Acum la ora actuala ma numar printre romanii care au plecat , si nu am plecat pt ca aveam o situatie grea ,nu am plecat pentru ai oferi copilului meu un alt viitor , alte oportunitati , o alta mentalitate ,o alta gandire. A fost o decizie grea de luat dar care am luat-o in speranta ca acolo unde mo duce Dumnezeu sa-i ofere copilului meu sansa de a deveni un om cu drepturi dar si cu obligati . Sa-l invete ca trebuie sa respecti orice om indiferent de statutul lui social ,sa-l invete ca toti suntem egali si avem aceleasi drepturi.Si acum oamenii buna va mai spun doar atat hai sa ne uitam fiecare la el in batatura si sa nu mai purtam grija altuia pt ca numai Dumnezeu stie cum traieste fiecare dintre noi .Semnat „un Roman plecat din tara , dar cu dor de tara.
Mai oameni buni…..sa nu ne mai coborim la nivelul doamnei .Se plictiseste si dinsa si ce s-a gindit …..sa iasa si ea cu Loredana Chivu la KanalD.Vrea putina publicitate …habar nu are cum este diaspora.
Aveți dreptate nici eu nu sint de acord cu aceasta diaspora care stabilesc soarta celor care ramân, dacă sint atit de intersați de ce nu se întorc.
Dar cu care a fost bine până să vină Johannis …?Asta nu a putut strica mai mult ca ceilalti in 26 ani.Daca vreunul din ei era bun trebui a să se vadă ceva de pe urma lor,dar nu se e de decat in conturile lor.TOTI SUNT LA FEL DE HOTI SI LA FEL DE PARSIVI….așa că judecatii pe toti la fel.
Autoritatile romane ar trebui sa se poarte bine cu toata lumea. Administratia romaneasca are salariu datorita taxelor primite de la cetatenii romani.
Prietene,noi toți care muncim in străinătate suntem CETĂȚENI ROMÂNI,așa cum ești și dumneata și avem aceleași drepturi în România. Cum tu ne judeci pe noi de ce sa nu te judecam și noi pe tine?după părerea noastră „tu”ești un om îngust la minte care nu a ieșit din cătunul unde locuiește și are un venit de 500 de lei ,ești un frustrat și un ofticat.P.S nu eu cred ăsta despre tine,noi ceï care muncim în străinătate credem.
Cand un nebun sare in latrina…hop alți nebuni dupa el…
foarte foarte corect!!! mai mult chiar, unii dintre ei te scuipa in cap si arunca mizeriile in mod ostentativ pe jos, probabil din dorul de a arunca fara sa fie sanctionati, nu acorda prioritate la pietoni, tot ii dau cu la noi in Spania, si lanoi in Italia e nu stiu cum…..80% dintre acesti diasporeni nu se vor civiliza niciodata, nu vor veni niciodata cu ceva de imbunatatit aici la noi, vor doar sa fie priviti de parca ar cobori din ceruri.Acolo cei mai multi nu indraznesc nici macar sa ridice privirea din pamant, aici sunt superiorii celor care din varii motive au ales sa ramana sa munceasca demn la ei acasa.bravo pentru articol, desi sunt sigur ca muuuulti se vor simti !!!:::))) si va vor scrie!!
acu un minut in fata la chioscurile de la Billa, fix, da fix pe trecerea de pietoni un romanas sosit din Frantia, a considerat ca poate opri sa poarte un dialog cu un pretenas care il asteapta la o bericica. Imi pare rau ca nu i-am deschis portiera din spate, sa trec pe bancheta si sa ies pe partea cealalata pe trecerea de pietoni!!! sigur ca a plecat in scartait de roti franceze, o rabla smechera si scartaitoare!!!! asa se comporta foarte foarte multi.Cei cu bun simt nici macar nu sti ca au venit din afara!!!
Raduleeeee esti fabulossss
Bine punctat,Radu…..asa sunt mare majoritate dintre ei,ii vad mereu prin preajma,chiar daca nu stau in Spania sau Italia, unde 99 % sunt exact asa.
Nesimtirea e caracteristica romanilor in general, dar intr-adevar la cocalari (unii dintre ei plecati la ‘munca’ afara) este mai dezvoltata… E de ajuns sa te uiti in trafic, de exemplu, ca sa vezi asta. E o chestie generalizata, nu specifica celor care se intorc in tara din cand in cand.
Un articol la fel de patetic ca si cel/ cea care l- a conceput.Cei care se întorc și nu știu să vb. corect românește o fac pt ca nu au știut niciodată.Sistemul educațional este distrus ca de altfel aproape tot.Au ajuns în funcții de conducere analfabeți,spagari,curve.Totul e politizat.E super ,,ok,,ca au venit americanii să vă educe.Limba noastră e un amalgam de engleză și română.Am observat multi politicieni cu buze tuguiate din cauza pupatului în fund….La loc de cinste este șpaga,nepotismul si prostia.Incercam să vă spunem că se poate si altfel,ca se poate si mai bine,ca lucrurile pot fi si frumoase in tara asta dacă le facem ca noi nu ca alții.Problema este de fapt invidia? Invidia pt ca 4 milioane au plecat să susțină cu banii trimiși alte câteva milioane? Singurul loc pe care îl iubesc e tara mea dar mi- as dori ca oameni care gindesc atît de urît să își schimbe mentalitate.Sinteti o jignire pt specia umană ,,doamna,, jurnalista.Ati luat cumva din universitatea pe care ați terminat- o ură pt oameni si acest neam?Nu generazati situații pe care nu le cunoașteți.Faptul ca in marketuri sint mărfuri scumpe de o calitate mult inferioară celor din occident e numai vina celor care tac si înghit.Faptul ca un funcționar public te tratează ca pe un rahat în țara ta și mai e si plătit din banii contribuabililor….e vina celor care tac.Noi am învățat să nu tolerăm abuzurile.Si am mai învățat ,,stimata doamna jurnalista,,ca oamenii trebuie să se respecte și să se iubească indiferent de etnie,grad de cultura,culoare politică etc.Romania moare încet cînd cei ca dv. scriu asemenea ineptii……
Se vor simnti???Asa ca tine??Oricum unele persoane ca tine nu le ajung la uniii nici la degetul mic la persoanele din diaspora .
Cap ai…minte ce iti mai trebuie…
Diaspora de langa noi sau boala de a imita. Cel mai la indemana exemplu este tocmai primarul Cretu, care s-a saturat de personalitatea orasului si nu odata si-a exprimat dorinta ca Bistrita sa semene ba cu Viena, ba cu Moscova, ba cu Sibiul sau Brasovul. Si astfel, prin tot felul de interventii, unele total neinspirate, orasul Bistrita risca sa devina un mare kitsch. Mulajele de struti, merele de plastic sau ouale gigant au impanzit orasul. De altfel primarul Ovidiu Creţu a mărturisit că s-a inspirat din cele văzute la Zagreb, unde mai multe ouă de mari dimensiuni împodobesc cea mai mare piaţă din capitala Croaţiei. Chiar si in privinta fantanilor arteziene Cretu recunoaste ca a vrut sa imite Roma.
Vezi: http://www.timponline.ro/la-bistrita-ca-la-roma-cretu-artezienele-vesele-si-atragatoare-facem-si-altele/
toni cam puți a băs !
Va deranjează ca se poate și mai bine ? Voi nu vreți…ăsta e problema.. Meritați fiecare guvernant…..fiecare primar , care va minte an de an.. Se poate și mai bine de atât dragi români..
dna Cristiana,
la fel se simt si cei din Constanta, in sezonul estival, cand toata taranimea provinciala da navala pe ei.
Frustrari sunt multe…si avantaje… asta e… e o luna pe an! si nu putem spune decat Toparceanu… Ce sa fie? Nu-i nimic. A trecut Acceleratul…
Iara noi, oameni cu minte nu avem decat sa marim tarifele si preturile in aceasta perioada…oricum e mai ieftin ca in afara…si „acceleratul” oricum o sa comenteze ca-i scump!
Nemtii, francezii si alti investitori…stiu asta…si maresc preturile la rafuturi…vorba aia…nu-i prost cine cere…prostu-i cel care da!…dar lor le convine oricum…
Pai mai Zoro , cei din Constanta abia asteapta sa vina sezonul estival si odata cu el”taranimea provinciala” pentru ca ei din asta traiesc ,din turism si chiar se supara cand e vreme rea si nu vine taranimea.In aceasta perioada isi fac stocul de „provizii” pt iarna. Deci sa nu incurcam sticlele cu borcanele.
pai hai sa facem si noi ca si constantenii!!!!!
Altfel avem numai frustrari in cap!!!
Total de acord! Ca fosta constanteana!
Nu este mai ieftin ca afară. Eu nu îmi permit să mă duc pe litoral în țară, dar în Grecia merg în fiecare an, cu oferte de 300 sau de 500 de lei cazare și transport cu autocarul prin câte o insulă. Curat, civilizat.
D-na Cristina, scrieti acelasi articol in fiecare vara. Nu cred ca e cazul sa va intreb de ce?
da ma UCULE…. ca in fiecare an e la fel cu concediile!!!! de aia scrie saraca’ jurnalista…
Si Cristiana stie ca cei care-i citesc articolele si ii dau like-uri… sunt diasporenii… in cota mare!!!! si crede ca poate sa le schimbe mentalitatea… cand is’ in ROMANIA
….d-na in cauza are o mare problema….ori e platita bine sa reactioneze cu ostilitate fata de diaspora…e o problema politica la mijloc….desi nu diaspora l- ales pe J., diaspora a fost doar cortina de fum….oricum, avand in vedere viteza cu care tara asta se duce de rapa, turism la pamant, industrie si agricultura autohtona ignorata, cea functionala apartine multinationalelor…cred ca e dificil sa renuntam si la sumele alea destul de substantiale, care, vara sau de sarbatori, intra in circuitul nostru economic….
…si apoi, chiar nu ne-am saturat de atitudinea asta specifica tip”sa moara si capra vecinului???”’ o persoana care munceste, e o persoana care munceste…indiferent unde o face…daca face agricultura in Spania, tot asta ar fi facut si acasa, dar pe bani mai putini….nu vad de unde apare dispretul asta agresiv…da , stim ca sunt si cei care fac si meserii mai putin nobile, dar asta ar fi facut si acasa….si sunt destui care o fac, unii ii vedem la tv….si femei , si barbati, si politici…si ziaristi…
MArianaaaa, turismul…DA e la pamant…dar diasporenii, cu fitele si comportamenul lor de taran carpatin nu ne promoveaza….din contra…. ne dau in cap si la ce avem!!!
Propun ca diasporenii sa vina in tara si sa fie modesti…MODESTI…atat…sa aiba bun simt… sa ne invete ceva bun!!!
Daca ei vin cu fite, va dati seama ca taranii de aici atat asteapta…
@Ucu Pentru că istoria se repetă în mod ironic. Totuşi, nu scriu acelaşi articol, ci articole diferite pe aceeaşi temă
Mariana, daca sunteti tratati cu ostilitate e doar vina voastra. Invatati sa respectati si veti fi respectati! Nu veti mai fi considerati ultimii oameni nici in tarile unde lucrati, nici cand va intoarceti in tara. Nu va mai comportatii ca o turma inepta!
De ciuda ca nu e in diaspora si ca nu se poate lauda si ea :))
A terminat cu proxenetii,coruptia si cu toate peoblemele important.Inainte de a scrie articolul ar fi fost bine sa se documenteze cu niste cifre de afaceri din luna august si sa le compare cu restul anului.Dar deh…..e mai usor sa faci valuri decat sa fii realist!
PS: cucoana schimba-ti meseria ca ca esti patetica!
eh … pentru unii strugurii sint intotdeauna acri 🙂
propun ca daca un roman pleaca din tara mai mult de 11 luni pe an ca la reintoarcere sa de-a exament de convietuire …
va spun sigur ca vreo 20 de ani nu o sa mai vedem nici un diasporean prin bistrita!
o sa fie o linisteeeeeeeeeeee…!!!!
Si tu sa dai examen de limba romana scrisa…imbecil…
Esti un analfabet ipocrit!!!
Da , o sa fie o liniste de.. MOARTE! Idiotule! Lasand asta la o parte, ar trebui sa se faca o distinctie CLARA intre Romanii care au plecat definitiv, si cei care au plecat „la lucru” pe o perioada …nelimitata. Primii, reprezinta Diaspora nu ceilalti. Si tare mi-e teama ca necioplitii de care vorbesti fac parte din ultima categorie, care, guess what, sunt tot „taranii” (citeste, mojici, needucati, parveniti, etc) din Romania. Doamna Cristina ar trebui sa renunte la mentalitatea pe care o afiseaza cu atata mandrie si de care , de fapt ar trebui sa se rusineze . Cat despre joburile pe care le fac Romanii in alte tari, ei bine nu vad nici o rusine in a sterge la fund un batran neputincios, care plateste pentru asta, Se numeste „care”. Poate ar trebui ca fiecare Roman, de la taran la politician, sa lucreze cel putin un an in vest sau chiar in state ca si Canada sau USA, ca sa le piara aroganta si sa invete ce inseamna sa muncesti si sa respecti munca. Imi voi da numele real, mai jos, pentru ca stiu ce vorbesc si nu mi-e teama de marlani.
si saracie…!
Aveti dreptate! Ei nu contribuie la sistemul national de pensii dar parintii lor primesc pensie din contributia noastra iar uni isi lasa si copiii la scoala aici sa fie educati tot din contributia noastra,vreau sa aiba numai drepturi peste tot si aici si afara !!!!
….parintii lor primesc pensii pentru care au platit o viata….asa cum si noi platim, desi vor fi copiii nostrii cei care ne platesc pensiile…
nu e corect sa ne legam chiar de pensionarii lor…ei nu au nici o vina.In rest singurul lucru util ar fi ca in luna august sa nu se lucreze nici la noi, asa….ca la ei…in strainezia, in august institutiile publice au concediu!!! si atunci nu ar mai fi atata puhoi pe institutiile noastre in luna august nu:?
Ma Radule, ai perfecta dreptate…dar problema la noi este alta… IN ROMANIA TREBUIE SA LUCREZE AUTORITATILE!!! Diasporenii nu vin acasa doar de dragul parintilor…vin sa-si rezolve si acte…asta-i marea problema…. ei nu pleaca legal dincolo…si nu fac aproape nimic legal acolo… si din an in an isi mai fac cate un act in regula in functie de situatie…
NU TU LE PLATESTI PENSIA LA PARINTII NOSTRI MAI DRAGA MARIANA, ACESTIA AU CONTRIBUIT LA TIMPUL LOR PENTRU A PRIMI ACEA AMARITA DE PENSIE!!! CE CONTRIBUTIA VOASTRA MAI DRAGA??!!! COPIII NOSTRI SINT INTRETINUTI DIN BANII TRIMISI DE NOI, IAR PARINTII NU AU MURIT INCA DEOARECE LE TRIMITEM NOI BANI SA ACOPERIM LIPSURILE…..DIN PENSIE…., IAR CEI CARE AU MURIT, TOT NOI LE-AM PLATIT INMORMANTARILE SI POMENILE, NOI DIASPORA!! VORBITI DE PARCA AM FI DOUA POPOARE DISTINCTE, INSTIGATI LA URA SI RASISM CU ACEST ARTICOL, UITATI CA DIASPORENII S-AU NASCUT IN ACEEASI TARA, SI CA NU DE BINE AU LUAT DRUMURILE PRIBEGIEI!! SA VA FIE RUSINE ROMANILOR CARE GANDITI ASA!!!
Parintii lor au muncit pentru pensia pe care o primesc (si aia de rahat) , gaina cu 2 neuroni.
Haideti ca nu e chiar asa!Sunteti sigura ca stiti de unde provin banii pentru pensie si alocatiile la copii?
Mai Nina draga. Da maica’ta nu a platit la stat pana a intrat in pensie??? A platit si ea pt altii, la fel cum o faci tu acum
Ce .. esti, nino! Crezi ca ma.. ar avea de unde lua pensie, daca n-ar veni banii de-afara?
Acoperi pe dracu ! Aia sunt primul investitor in tara aia de asistati siciali aka PUTORI!
Mai Gabi, daca nu stiai iti spun acum ca sistemul de pensi functioneaza pe principiul ajutorului intre generatii, deci noi care mai muncim acum in Romania alimentam acest „buget de pensii” de unde ia pensie si mama mea si mama ta ,pentru ca din banii cotizati de ei au luat pensie bunicii nostri!!!! Sper ca ai inteles cum stau lucrurile,iar daca am fi mai multi care sa cotizam aici si nu la bugetul altor tari ar fi mai multi bani si poate ar avea de unde creste si pensiile .Deci in concluzie eu platesc pentru pensia parintilor iar TU NU!!!! Daca am pleca toti cine dracu ar mai cotiza sa aiba si parintii nostri o pensie ,asa mica cum e !!
Părinții noștri primesc pensie din propria lor contribuție, pentru ca au si ei niște ani de munca in spate. Si in afara de faptul ca sistemul de învățământ e gratuit, școala nu ii creste, nu le da sa mănânce copiilor si nu ii îmbracă. Toate astea se realizează pe banii parinților trimiși in țara, bani care intra in circuitul tării!
Nu contesta nimeni ca au contribuit si au dreptul la pensie, dar crezi ca banii respectivi au fost pusi intr-un loc secret, de unde se iau numai cand se platesc pensiile? Nu, pensiile se platesc din contributiile celor care muncesc in tara, la randul lor, ei vor primi pensie de la cei care vor lucra si vor contribui in acel moment. Daca maine nu ar mai lucra nimeni angajat in tara, din ce bani credeti ca s-ar mai plati pensiile?
Sistemul de invatamant e gratuit pentru ca il platim noi, cei din tara. Sau credeti ca e gratuit pentru ca profesorii lucreaza voluntar, rechizitele le trimit fabricile gratuit, intretinerea spatiilor, dotarile, utilitatile si tot ce se consuma, toate astea pica din cer sau cineva le plateste?
Le da copiilr si sa manance, lapte si corn.
Mai dar multe se mai pot face cu banii trimisi de voi, care intra in circuitul tarii. :))) Incredibil cat de tare v-ati lipit de lozinca asta!
Bunica mea ar muri de foame din kktul de pensie care-l platesti tu……(a muncit o viata)…noroc ca nu moare de foame si plateste impozitele la statul roman din banii care-i trimit eu….din diasporaaa…..
Hmmm….
Ma intreb: parintii astia de care vorbesti tu, nu au contribuit o viata la fondul de pensie?
Nu oare contributia lor de o viata, plateste pensia misera pe care o primesc?…
Sau (convenabil) uitam ca si ei au lucrat o viata…
Bine ca nu doare prostia. Ai urla fara oprire.
Voi platiti pensiile parintilor nostri???doamne cata prostie …..parinti nostri au muncit in tara asta atatia ani cat voi nu aveti de viata…si-au platit taxe la stat sa primeasca o amarata de pensie …si noi trimitem bani in tara sa va sustinem frustratilor
Iar lozinca cu banii?
Nu zice nimeni ca nu au muncit si ca nu au dreptul la pensie. Atat doar ca banii de pensie se platesc din bugetul de asigurari sociale, care se alimenteaza de la cei care muncesc acum si platesc contributii. Puteti sa trimiteti voi si 1000 de miliarde de euro pe an, ca taxele (care or fi) de pe acei bani, nu intra in bugetul de asigurari sociale. Greu cu diasporezii astia.
Cu ce bani ne sutineti voi? Voi ii sustineti pe lenesii din familiile voastre, pe care i-ati lasat acasa. plus ca ne-ati lasat si copii sa vi-i scolarizam si sa avem grija de ei pe banii nostri.
Si in primul rand ca voi nici nu ati reusit sa trimiteti atatia bani cati a investit statul in voi, sa va poarte la scola pana in clasa a IV-a, cand ati implinit 18 ani si ati plecat la lucru in strainatate. Nu mai vorbesc despre cei dintre voi care ati facut scoli speciale, acolo s-a investit mult mai mult. Sunt multi diasporezi care au comentat aici si care au absolvit scoli speciale, gen Sfanta Maria. Nu e o rusine ca doar atat ati putut sa invatati, eu vreau doar sa spun ca statul a investit mult mai mult in voi, in cei cu nevoi speciale.
citizen 75,STATUL,dragul de el,incaseaza …taxe …de la lenesii nostri…ptr ca lenesii nostri platesc impozitele ptr case,CAS,isi platesc medicamentele,isi platesc taxele ptr studii,fac cumparaturi in magazinele din tara…ecc.Insa vazand ca aveti cunostinte vaste de economie,luminati-ne pe noi needucatii din diaspora,ce taxe intra la Buget de la medicii care nu isi fac meseria fara spaga ,de la chelnerii care pleaca acasa cu bacsis mai mare decat salariul unui medic statal,de la functionarul care nu poate sa iti elibereze un document decat dupa ce printre documente gaseste si plicul,sau de la politistul care te iarta de amenda de 200 Ron daca platesti la negru 100,ecc?!
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca ptr noi nu v-a trebui nimeni sa alimenteze statul roman,noi pensiile le vom primi di tarile unde suntem „marginalizati”,insa sigur le vom introduce in circuitul economiei romanesti vazand ca 80% nu renuntam la cetatenie si ne pregatim sa murim ACASA.
Parintii lor primesc pensia din contributia pe care EI parintii au facut-o timp de 35, 40, 45 de ani! Diaspora reprezinta cel mai important investitor „strain” trimitand in tara intre 7 si 8 miliarde de Euro pe an. Nu va doriti sa ne intoarcem.
D-na Cristiana Sabău, probabil știți că vă apreciez ca jurnalist dar de data asta îmi tremură bicicleta de nervi! Nu confundați Diaspora cu turismul economic, vă rog frumos , sunt două categorii absolut diferite! Unii am părăsit țara din motive politice – regimul comunist, regimul fesenist cu mineriadele și sloganele gen „Moarte intelectualilor!” , deci nu am plecat de dorul lelii sau cu ambiția de a ,,produce” pentru o ladă cu 4 roți și o pagodă în Bârgaie. Ne-am riscat viața de multe ori , am ajuns enciclopedii ambulante în materie de supraviețuire și nu numai, în sfârșit…Am vrut un trai mai bun și cu asta basta. Mai multe detalii ar umple un letopiseț , fără doar și poate .
Statul român însă , a moștenit de la regimul comunist aceeași ,,durere în bască” față de românii de dincolo de granițe când vine vorba de cel puțin 2 aspecte: dreptul de vot ( rezolvat în parte printr-o lege recentă ) și chestiunea actelor de identitate – extrem de greu de procurat la consulate și cu un cost pe măsură.
D-na Sabău, o excursie în așa-zisa Diaspora v-ar fi lămurit mai bine despre situația acesteia și evident , articolul de față ar fi fost mult mai obiectiv.
Opiniile sunt subiective, ştiţi şi dvs. Fireşte că există multe faţete ale adevărului şi sunt convinsă că ni le vor spune cei care gândesc diferit, inclusiv dumneavoastră. Le citim cu interes, vă asigur
Gogule… ai perfecta dreptate referitor la durerea in basca a autoritatilor…dar, crede-ma, adica stii…nici voi nu sunteti in regula…
Toata lumea isi risca viata zilnic, nu doar voi…si noi cei de aici incercam sa facem bine acestei tari. Ideea este ca multi dintre voi…veniti in Romania ca intr-o tara bananiera…ca voi castigati 2-3.000 euro/luna…Frate…vin straini care castiga de 3 sau 4 ori suma innaintat de mine…si nu fac fitzele voastre… si ei le castiga pe bune… nu la negru ca 90% dintre voi!!!
daca vrei sa-ti sapi un veceu in curte nu gasesti nici o persoana disponibila……si daca gasesti iti spune ca are studii superioare si el nu sapa,,,
la care intelectuali te referi?
Gogule ai uitat că pe vremea regimului BĂSESCU-UDREA s-au închis spitale și au fost alungați medicii peste hotate ??
@Cristiana Sabău
Absolut corect , adevărul este mereu undeva la mijloc și nu suntem noi , oamenii , în posesia adevărului suprem. Mulți dintre românii de afară și dintre cei rămași în țară au ,,probleme” cu educația și comportamentul civic.
@Zorro
Este o opinie personală și nu susțin că am dreptate. Poate nu am. Sultani de Brunei ocazionali există o sumedenie , și ,,plecați” cât și ,,rămași”. Vara și în preajma sărbătorilor , mai ales. După care…se dau loviți.
Cu toate astea , obținerea actelor de identitate ar trebui să fie o rutină banală indiferent de situație sau perioadă și nu un coșmar.
,Stimata doamna ..daca statul roman ar facilita viata prin imbunatatirea calitatii serviciilor in ambasade , micsorarea taxelor consulare sau micsorarea teancului de acte care este cerut cand iti faci un document intr-o misiune diplomaticaa ,multi romani ar prefera sa isi aduca parintii si copii in tara unde locuiesc decat sa se duca in Romania ,unde cheltuie 3 salarii intr-un concediu doar pe mancare si transport …iar daca vor sa mai dea o fuga si la un medic roman,ii mai trebuie inca trei, ca altfel nici nu le deschide usa …si apoi cine mai are incredere intr-un sistem sanitar care omoara oameni pe capete ???Cat despre comportamentul unora…nu ii bagati pe toti in oala asa cum fac si strainii …pt un roman prins la furat ,toata Romania e locuita de tigani .Sunt curioasa a cui politica o faceti ??
e greu sa fii obiectiv, Gogule. trebuie sa privesti ambele fatete, sa le compari, sa te documentezi pentru a putea interpreta rezultatele. ori, lumea vrea repede tapi ispasitori pentru „degringolada” de august. nu-i mai usor sa-ti sufleci manecile si sa dai pe tastatura, tot ce-ti iasa in cale la momentul respectiv? invocand si eventualele discrepante in feng shui-ul celor in vizor.
paiul domnul meu, paiul din ochii altora impreuna cu moartea caprei vecinului si datu’ cu parerea despre lucruri pe care nu intotdeauna le stim, sunt sporturi pe care daca cineva vreodata le va oficia vom fi campioni incontestabili.
foarte bun
as da nu un like 100 se poate???
Stimata doamna,
de ce va ofuscati dumneavoastra asa de tare impotriva romanilor din mediul rural care s-ar comporta la fel si daca ar fi trait in Romania.
De ce nu luati exemplu de la ´bucurestenii´ adoptati de pe toate coclaurile tarii care procedeaza la fel ca in ograda lor si isi taie porcul sau gaina in fata blocului sau poarta slapi de firma care se potrivesc cu tricoul si ochelarii de soare tot de firma.
Tot timpul va legati de Diaspora si ii acuzati de toate relele din tara. De ce nu ii trimiteti inapoi in catunele lor pe toti cei care au infectat Bucurestiul cu lipsa lor de respect fata de bunul public?
Nu neg faptul ca unii nu s-au civilizat in tara de rezidenta asa cum nici absolventii de bacalaureat din zilele noastre nu au invatat sa scrie si sa se exprime corect si nu au un minim de cunostinte generale despre istoria si geografia Romaniei, ca sa nu mai vorbim despre limba si literatura romana.
Nu vi se pare ca exagerati putin si dati dovada de aroganta si frustrare?
Acesti ´diasporeni´ cu ifose de ´UE-sti´, ca sa-l citez pe un antecomentator, muncesc foarte, foarte greu si in luna august dubleaza sau tripleaza vistieria tarii. Da, acea vistierie pe care politicienii aia pe care d-voastra ii doriti la guvern, au golit-o fara pic de rusine.
Dar ce spuneti despre romanii care viziteaza Europa si au ifose de roman destept si mai bun ca toti la toate?
Recunosc ca si eu dau peste astfel de ´diasporeni´in luna august, si admit ca nu dau dovada de cele mai elegante maniere si comportament civic, si imi displace sa-i aud vorbind in italiana sau spaniola, dar nu cred ca e cazul sa loviti iarasi in Diaspora dupa insultele publice ale unor plagiatori si persoane care au ajuns in politica si functii tocmai datorita acelorasi pupaturi in partile dorsale ale unora.
Nu ii mai acuzati pe ´diasporeni´ca ei l-au ales pe Iohannis cand el deja fusese ales de catre 5 milioane de alegatori din tara. Ar fi bine sa lasam la o parte
´goana dupa popularitate si aceasta agresivitate publica´ lovind in oameni care chiar si-au castigat un loc intr-o societate in care sunt acceptati asa cum sunt ei, in timp ce societatea din tara lor de origine ii respinge.
Chiar suntem satui de persoane care ne judeca si ne privesc de sus. Ciao! Adios! Auf wiedersen! Au revoir! Hasta la vista! etc.
Cel putin nu ne acuza ca tot noi , cei plecati , santem vinovati de padurile ce sant distruse in fiecare zi , de spitalele infecte unde viermi si infectiile mananca pacienti de vii , de coruptia clasei politice , de lipsa autostrazilor care ar reduce cel putin la jumatate din accidentele de circulatie si aglomeratia de care santem invinuiti noi cei din strainatate . Cat despre cei ce numara bani sa vada lumea cat sant ei de bogati si toate celelalte exemple negative cu care a asociat diaspora autoarea acestui articol se numeau ( figuranti ) acum 16 ani cand am plecat eu din tara si cred ca genul acesta de persoane se comporta la fel indiferent unde traieste in Romania sau afara . Eu cred ca sa fii OM nu e la indemana oricui si ca oameni frumosi sunt atat in Romania cat si in strainatate si generalizand nu faceti altceva decat aceasi greseala ca televiziunile din Anglia , Spania , Italia etc ,cand arata tiganii la cersit si spun ca sunt Romani . Am sa inchei spunand ca greselile de ortografie si gramaticale care sigur le are acest comentariu nu se datoreaza ifoselor sau faptului ca traiesc in strainatate si am uitat intentionat limba romaneasca asa cum autoarea si alti multi antidiaspora tind sa creada ci simplului fapt ca nu am invatat destul la scoala cand a trebuit .
Am vazut mai multi cocalari „locali” cu teancu-n mana decat diasporeni, care muncesc pe banii aia, nu fura. Dar madam are o alergie (la cal) in luna august si confunda pitipoancele si cocalarii cu diasporenii.
http://m.cugetliber.ro/stiri-social-hai-sa-facem-celebru-un-gunoi-nesimtire-fara-limite-un-turist-isi-goleste-portbagajul-de-mizerii-intre-costinesti-si-tuzla-imaginile-zilei-296641
Aproape toti cei din diaspora sunt niste … care nu se pot civiliza… au plecat in vest dar nu au invatat nimic din ce au vazut acolo si s-au intors tot cum au mers… dar cand romanul se da italian iar prietena lui ii traduce in italiana atunci merita filmat si dat la tv …
Se duc boi si se intorc vaci!
„Aproape toti”?
Romanii care traiesc in strainatate pe care eu ii cunosc au doctorate in fizica, chimie, medicina, etc. Au facut studii postuniversitare in strainatate. Ei lucreaza pentru ESA, NIKON, UE, TNO, ASML, NASA, PHILIPS, Carl Zeiss, diverse universitati (ex Delft, Berlin, Gent, Paris, Grenoble, s.a.m.d.) luand titlul de Profesorul Universitar al anului in tara in care profeseaza. Sunt medici in spitale de renume. Coordineaza proiecte internationale si de milioane. Fac cercetare a caror rezultate sunt folosite pentru eradicarea unor boli sau pentru ca noi oamenii de rand sa putem avea telefoane pe care putem citi mesajele de mai sus.
Epitetul pe care l-ai folosit in generalizarea facuta nu ii caracterizeaza, dar ii jigneste.
Oana, poti fi sigura ca nu la categoriile respective s-a referit articolul. Sunt sigur ca daca le vei spune despre articol, chiar vor aprecia articolul si nu se vor regasi in el. Sunt sigur ca nu se vor simti deloc jigniti. Fa o incercare si intreaba-i!
ai stat tu la … lor de stii ca sunt toti asa ?
Fitele astea sunt ciclice ca si anotimpurile. Putini sunt cei care nu critica. Asta e nimic. Stați sa vedeți la alegerile viitoare cum vor face scandal ca nu pot vota. Ca noi am modificat legea electorala pentru ei dar ei habar nu au. Sunt preocupati acum de critica si fite. Abia aștept . Atunci fițe și ,,tragedii,, de genul ,, îmi pasa”. Atunci ar fi interesant un articol dna Sabau.
Fii sigur ca nu ai dat cu nasul de pizma si rautatea excitata de televiziunile lui voiculescu in romanii de acasa.
Ma simt jignita citind un articol atat de aberant. Da, sunt nemtoaica de origine romana. Si da, testul de cetatenie l-am terminat in 3 minute fara a face nicio greseala si da, toti prietenii mei romani au doctorate terminate in Germania, USA, Canada, Franta etc. si lucreaza ca profesori universitari, doctori, ingineri, cercetatori etc. Si la fel de adevarat e ca daca ramaneam in tara as fi sfarsit intr-o companie straina, lucrand pe nimic si nu ca acum in Germania, la univeristate. Si de ce nu as fi reusit ca afara?Pentru ca nu as fi avut pilele si banii necesari pentru a ajunge sa lucrez la universitate. Am vazut cum merg lucrurile in Romania inca de cand studiam in tara. Toate pupilele cu pile au ajuns sa lucreze la univeristatea din Iasi. Uite asa, pentru ca mama e X si tatal e Y! Si tot ele/ei au luat si burse in strainatate- pe meritul parintilor, se intelege. Asa, aici in Germania, am studiat si prin merite proprii am ajuns sa lucrez ca asistent univeristar…Daca tot aveti atata timp pentru ironii si invective, de ce nu scrieti ceva despre modelele de conduita care exista in societatea romaneasca? Cu modele precum Ponta, Draguseanu, Maruta si alti semidocti, nu e de mirare ca generatiile tinere de romani sunt cum sunt! Avem rata cea mai ridicata din UE la abandon scolar, avem peste 300000 de copii lasati in urma de parintii care lucreaza in strainatate (se intelege, nu de bine au plecat), avem un numar alarmant de mare de de analfabeti si analfabeti functionali, si lista continua…de ce nu scrieti despre originile acestor situatii? Jurnalism nu se poate numi ce faceti.
Subscriu și eu în totalitate la ce a spus doamna Cristiana Sabău…
Ti-a fost „profesoara de limba si literatura româna „cumva? Pentru ca din cîte stiu eu,trebuie sa predici prin puterea exemplului iar doamna ,nu da prea mult exemplu. …toate acele lucruri „negative”despre diaspora nu sunt altceva decít reprimirea frustrarilor unei realitati cotidiene din Romania.Daca doamna „ziarista”ar fi fost, pe deasupra, si profesoara de limba româna,alta mentalitate ar fi avut,CONSTRUCTIVA nu destructiva.
Bistrita nu este singurul oras invadat de turisti in lunile de vara. Acest lucru se petrece an de an si in orase precum; Copenhaga, Stockholm, Oslo etc. Efectele pozitive ale acestui fenomen intrec cu mult efectele negative iar bani cheltuiti in Romania dau de lucru la o multime de omeni precum cei de la: Aeroportul Cluj Napoca, Total TAXI, Crama Veche, Terasa Jupanul, Terase de pe pietonal, Orange Romania, Atelierul de Cafea, Baile Figa, CFR, Pensiuni Turistice, Cimitirul Vesel, Muzeul Victimelor Comunismului de la Sighet, Mocanita pe valea Vaserului, Muzeul satului Maramuresean, Manastirea Barsana, benzinarii, inchirieri de masini, Kaufland, magazine de haine si incaltaminte, frizerie, croitorie, magazine de artizanat etc.
Daca nu ar fi „enervantii” de turisti multe firma si-ar inchide activitatea, iar putinele locuri de munca din Bistrita ar fi si mai putine.
Am stat in Romania 12 zile si nu am intalnit nici un roman din diaspora care sa fi fost badaran sau necioplit.
E normal ca toti cetatenii romani sa aiba drept de vot la alegerile prezidentiale. Eu nu am votat ultima data, insa sunt de parere ca Presedintele Romaniei trebuie sa fie un om calm, diplomat, cumpatat, un mediator si in nici un caz nu trebuie sa fie „un presedinte jucator”.
Foarte multi au plecat in vest ca acolo e civilizatie.Dar ma intreb a venit vreo unu civilizat de acolo.Faceti dna cristina un reportaj cu uni ce traiesc acolo sa vedem si noi in ce civilizati traiesc acolo poate invatam si noi ceva de la ei.,…..
Pt. reportaj e nevoie de probe si dovezi, nu de gargara psd-ista….
Articole scrise în registrul acesta de reproș și diviziune în clase de români , nu fac bine nimănui, nici celor plecați nici celor rămași. Fiecare cu realitatea lui.
Primo, dna Cristiana Sabău, toți ca oameni care și-au schimbat localitatea de naștere, facem parte dintr-o diasporă, comunitate.
Dumneavoastră ați ales să părăsiți Teaca.
Oare de ce?? De bine? Nu era mai bine să căpăliți vița de vie, pe care s-a așternut paragina…retoric desigur.
Apoi, uitați un alt aspect.
Cei care se întorc în august nu sunt extratereștrii cu ochi oblici și piele verde.
Sunt frații, surorile, verișorii, nepoții familiei. Familia.
Care de bine de rău, aleg destinația România să-și viziteze familiile și prietenii. Trimit bani atunci cînd este nevoie și pot, plătesc taxele pe pământuri, taxele abuzive de pașapoarte și notar, fac să meargă economia construind case. Casele mari de ce crezi că sunt construite? Pentru că visează încă, familii mari. Desigur viața le cam reduce speranțele la zero.
Pentru că și ei muncesc la un ritm infernal 11 luni pe an, doar ca să se simtă poate o lună pe an ACASĂ, unde nu sunt restricții. nu se simt discriminați pe motive de accent sau limbă, unde pot să sărbătorească , să aparțină la o comunitate, să reînoiască cu o identitate pierdută.
Pentru asta da, trebuie să apară ca și câștigători, unii cad în cealaltă extremă, închiriază mașini scumpe, cumpără haine de marcă.
Dar asta îi face mai răi, sau mai buni decât cei care au rămas. Evident că nu.
Apoi, v-ar plăcea să stați 3 zile la coadă într-o vacanță pentru un act , pe care reprezentanțele neperformante ale României( de altfel vă sugerez foarte serios să vizitați un consulat sau ambasadă română, sau măcar să vă informați de problemele existente, de la personal, promovoră clientelare, cheltuieli inutile) nu poate să-l livreze civilizat.
Dumneavoastră v-ar place să pierdeți 3 zile din 10 cât patronul vă acordă concediu, umblând între ghișee?
Nu cred, deși aveți 11 luni libere pe an să faceți acest lucru, când ghișeele n-ar fi teoretic aglomerate.
Apoi ca și jurnalist, datoria dumneavoastră ar fi să vă informați și apoi să trageți concluziile.
Care e activitatea economică din Bistrița în perioadele de vară. Dar de Crăciun și Paște? Sunt supărați comercianții..ar închide prăvăliile.
Din contră.
Care e oferta culturală și artistică.. în această perioadă?
Și apoi, nu e normal ca oamenii respectivi să aibă parte de servicii de calitate pentru banii lor? Dacă cheltuiesc mii de euro în România ar trebui să accepte servicii a rabais? Nu vedeți ironia, cei care au rămas, patrioți de-a dreptul, preferă să meargă prin Bulgaria , Grecia etc..și nu la Mamaia de exemplu. De ce? Pentru că ei cunosc calitatea îndoielnică. Citiți presa națională, veți vedea ofertele cu gândaci și igrasie vândute la preț de vacanță de lux.
Cei care dau avize și like-uri cum e dl de la Inspectoratul de Construcții sau cel ISU se freacă pe mână când intră o șpagă mică..cu care și-au construit vilele sau întreținut odraslele la facultate…dar na pe Facebook sunt patrioți mândri. Câtă ipocrizie umană.
PS. Am cheltuit o sumă anul trecut care mi-ar fi permis să văd orice destinație în lume singur, sau două destinații familiale într-o regiune apropiată.
Am ajuns la Băile Figa. Frumos, dar jegos. Salvamari absenți, părinți neglijenți. O fetiță în fața mea se îneca. La 5 ani. Când am scos-o din apă, a vomat. Adulții la capătul celuilalt al parcului.
Apoi tot felul de strămbători din nas.
Exemplu, comand o ciorbă. Evident îi duceam dorul.Aud comentarii GRATUITE la masa alăturată că cică aș fi sărac, dacă aș fi avut bani aș fi comandat carne…și asta de la oameni care meniul ultim -esquisite – culinar este un grătar pe disc cu cartofi pai.
Vivre et laisser vivre, pentru că ați învățat franceza. Deși vă garantez că prin Franța, după cei cinci de facultate și practică în România, probabil ați fi foarte frustrată să comandați un croissant.
Nu mai judecați extrem de ușor pe alții în termeni așa de categorici.
Magistrala expunere!
Atat la articol cat si la majoritatea comentariilor nu am decat o singura observatie. Atat cei din Diaspora cat si cei din Tara jigodii de Romani ca totdeauna. In loc sa puna impreuna umarul sa schimbe ceva in Romania se impart in doua haite si se musca de cur unii pe altii, unii mai idioti ca ceilalti.
Bravo . Acesta este comentariul anului.
Cucoană. ..oare esti sănătoasă la cap ? Tu ai citit ce ai scris ? Ar fi bine sa ceri scuze tuturor românilor .Sa-ti fie rusine.
Stimata doamna Cristiana Sabau , sper ca acest minunat articol sa fie scris la misto pentru a prinde putina notorietate ; dar daca ganditi in felul acesta aveti probleme mari de gandire , sociale s.amd . Ps. ” Incropind un asemenea articol nu stiu cine mama dracului te.a mai angajat pe tine/dumnevoastra ca si jurnalist. Halal si multa stima („Halal ” nefiind nume propriu din tarile arabe )
….. concluzia ?? ….la ce a scris Doamna …..
Chiar va rog doamna Cristina sa ne vizitati in strinatate sa vedeti cum ne castigam existenta si cat de integrati santem in societate si cum respectam si santem respectati in impresele unde lucram , in orasele unde locuim , cum platim impozite aici precum si in Ro si cum copiii nostri studiaza aici in tari straine fiind premianti facant studii universitare si mastere si dand dovada ca sant cei mai buni in ceea ce fac; As ruga sa va documentati mai bine inainte de a generaliza :
am auzit ca sunteti foarte respectati :))
toti strainii isi scot palaria in fata voastra
pana si impresele in care lucrati sunt impresionate de voi
Stimata doamna Cristiana Sabau, se pare ca v-ati facut un renume din a-i acuza pe romanii din diaspora de toate relele din Romania. Prima data am crezut ca sunteti doar neinformata (ceea ce deja era destul de grav, pentru un ziarist), dar acum imi dau seama ca de fapt sunteti ignoranta ca o capra, pentru ca cele mai multe dintre criticile Altetei Voastre, regina precupetelor, dovedesc ca sunteti o biata fatuca de provincie care, desi n-a vazut lumea decat de la televizor, isi da cu parerea despre ce crede modesta sa experienta si inteligenta ca ar fi dincolo de limitele tristei sale existente in oraselul anonim in care lancezeste. Faptul ca recidivati, insa, ma indreptateste sa cred ca sunteti si nimfomana, pentru ca nu v-a ajuns, vad, penetrarile orale si anale a milioane de diasporeni de data trecuta. Poate de data asta. S-aveti pofta!
Cristiana e respectata in oras. Voi oare sunteti respectati in locurile in care traiti si munciti? Eu nu am auzit-o pe Cristiana sa se planga ca nu o respecta nimeni, dar pe voi va aud tot timpul ca va plangeti ca ce rai „e strainii” ca au ceva cu voi si ca va injosesc si nu dau 2 bani pe voi. Oare toti sunt prosti si rai si numai voi sunteti ok? Nu va da de gandit faptul ca atatea popoare nu va mai suporta? Oare nu e si vina voastra? Nu vedeti ca sunt mai respectati refugiatii decat voi? Mult mai repectati sunt cei din tarile africane si din tari mult mai sarace. Analizati-va un pic si ganditi-va, poate veti realiza ca o parte din vina o aveti si voi. Pe unii dintre voi ii aud si ca le e reusine ca sunt romani. Mie mi-e rusine ca astfel de oameni sunt romani.
Da, cam as a e…
Cristina spune-ne si noua te rog ce tari ai vizitat tu….Ca de adaptat în alta tara ca sa poti locui acolo măcar o perioadă scurta …ma indoiesc ..cu asa mentalitate…
Articolul e scris la adresa pitipoancelor si a cocalarilor, sau a tututor celor plecati din Romania, la munca in afara?
Daca o sa ma vezi facand ceva din ce enumeri tu in articol, ai dreptul de la mine, sa ma scuipi in fata. Daca nu, pot sa te scuip eu pe tine?
A generalizat, dar cocalarii si pitipoancele de care spui sunt vizibili, reprezentativi si deosebit de deranjanti.
corect, insa eu nu dau nici macar un stuchit pe ea…
Buna,
Va dau dreptate ca o parte din românașii care se întorc in vacanța au plin de aere si de figuri,dar nici cu cei rămași in țara nu mi rusine deloc!Eu sunt o persoana simpla si modesta,persoanele din țara in care sunt stabilită sunt simpli,chiar daca au foarte multi bani nu se comporta ca ,,țațele” de la noi din țara! Ce văd eu cand merg acasa?Doar ,,doamne” pline de figuri de abia le ajungi la vârful nasului si care doar se plâng ca noi ăștia plecați le dam foarte mult de lucru si dumnealor nu au timp sa stea la povesti cu colegele de munca!!! Si pe care abia de reusesti sa le pui o întrebare fără sa le iriți !!vi se pare normal????
Va întreb doamna,in România daca trebuie sa va începeți programul de munca la ora 09 si terminati la 17, câte pauze aveti?de ce in timpul programului de munca doamnele care lucrează in instituțiile romane chiulesc aproape din ora in ora sau poate mai des?lucreaza toți o luna doua pe an foarte intens si se plâng! Oare cum ar fi daca ar fi cozile alea in fiecare zi???oare cum ar fi daca in fiecare zi ati da de câte 10 tembeli care abia vorbesc limba ta si trebuie sa ii ajuți ca este de datoria ta???lucrurile acestea se întâmpla in fiecare zi in instituțiile belgiene!!si nu trebuie sa ii suporte pe cei de aceeași nație,ci pe romani,pe negri,pe marocani,pe chinezi si plus altele…
Pentru persoana care spunea ca instituțiile de stat din alte tari sunt închise in august verificați informațiile care le spuneti,va informez ca nu este cazul peste tot!
Din comentariile unora reiese cât de mult ne urâți!Multumesc!
Si daca mergem casa, Noi dei di Diaspora, reusim sa va imbunatatim viata pentru cateva saptamani pe an, sa face economia sa mearga( tot anul tanind cont ca trimit banii acasa la cei ramasi) si sa va face sa munciti si voi un pic pt pasapoarte, inmatriculari, etc ….. reducand pauzele si punandu-va creierul in functiune pentru a rezolva 2-3 probleme!
Dar voi ne tratti cu aroganta, ne vorbiti de parca sunteti la curul vacii si ne infruntati fara pic de respect si rusine.
Eu UNA nu ma dau in „barci” nu deschid portofelul(folosesc foarte des cardul), vorbesc ROMANESTE mai bine ca DV. draga DOAMNA si sunt un simplu Inginer, care nu face valtoare in jur pentru facultatea facuta, pentru salariul primit sau pentru vacantele exotice. Cei ramasi casa tot timpul imi prezinta forte fastuos unde au fost, unde vor merge, cat castiga, ce functie au. Si pentru ascet lucru, EU CEA DIN DIASPORA, nu m-am suparat si nu am jignit pe nimeni. Nici roman ramas acasa, nici roman plecat la munca.
Suporati-ne cateva saptamani, caci in restul timpului NU VA DERANJAM.
Inginer in ce, draga Alina? In prostie? Nu esti capabila sa te exprimi in limba muma-tii macar. Si de suportat sa te suporte tot muma-ta ca eu nu am de ce sa te suport.
Buna,
Va dau dreptate ca o parte din românașii care se întorc in vacanța au plin de aere si de figuri,dar nici cu cei rămași in țara nu mi rusine deloc!Eu sunt o persoana simpla si modesta,persoanele din țara in care sunt stabilită sunt simpli,chiar daca au foarte multi bani nu se comporta ca ,,țațele” de la noi din țara! Ce văd eu cand merg acasa?Doar ,,doamne” pline de figuri la care de abia le ajungi la vârful nasului si care se plâng ca noi ăștia plecați le dam foarte mult de lucru iar dumnealor nu au timp sa stea la povesti cu colegele de munca!!! Si pe care abia de reusesti sa le pui o întrebare fără sa le iriți si fără sa se considere buricul României!vi se pare normal ca dumnealor sa se comporte așa?
Va întreb doamna,in România daca trebuie sa va începeți programul de munca la ora 09 si terminati la 17, câte pauze aveti?de ce in timpul programului de munca doamnele care lucrează in instituțiile romane chiulesc aproape din ora in ora sau poate mai des?lucreaza toți o luna doua pe an foarte intens si se plâng! Oare cum ar fi daca ar fi cozile alea in fiecare zi???oare cum ar fi daca in fiecare zi ati da de câte 10 tembeli care abia vorbesc limba ta si trebuie sa ii ajuți ca este de datoria ta???lucrurile acestea se întâmpla in fiecare zi in instituțiile din alte state!si nu trebuie sa ii suporte pe cei de aceeași nație,ci mai rău pe romani,pe negri,pe marocani,pe chinezi si plus altele…in alte părți de ce oameni pot fi oameni ??de ce?
Pentru persoana care spunea ca instituțiile de stat din alte tari sunt închise in august verificați informațiile care le spuneti,va informez ca nu este cazul peste tot!
Din comentariile unora reiese cât de mult ne urâți dar va multumesc!
Lipsa totala de imaginatie, alt subiect in afara de diaspora mai aveti? Pupati cur constra cost sau doar condusa de ura ?
Un articol josnic si cu tenta politica!!!
Invata sa scrii asa cum gandesti dupa care scoate-ti palaria si invata sa mergi sanatos!
Mda! Romanii au plecat in lume presupunand ca le va fi mai bine lor si familiei lor.
Insa, ajunsi in strainatate, lucrurile se schimba iar asteptarile avute la plecarea de acasa raman numai un vis frumos.
Mia de euro promisa de cei ce I au sfatuit sa plece in lume ori cei ce I au dus la munca, devine o suma de nimic ce nu le ajunge nici sa traiasca pe aici.
Este plin internetul de persoane ce se plang ca cineva i a inselat, nu i a platit si tot asa.
Ce diaspora? Astia reprezinta diaspora? Strang tot anul ca sa poata veni in august acasa. In august se lucreaza putin … iar astia ce numara teancurile de bani, sunt nevoiti sa plece acasa in luna asta pentru ca nu au unde sa munceasca. Iar banii aia pentru multi inseamna bani stransi cu greu ori imprumutati .
Iti vedeti cu masini in Romania. .. In Germania poti cumpara masina fara avans dupa 3 luni de contract. Am vazut sute de romani ce nu isi permit combustibilul ori asigurarea.
Si totusi sunt si oameni ce s au integrat si traiesc decent. Dar pe astia din urma este mai greu sa ii observi
Eu nu cred ca se refera la cei integrati si care traiesc decent, care sunt la fel ca si cetatenii tarii in care traiesc. Aceia nici nu considera ca fac parte din asa zisa „diaspora”. Probabil toti cei care ne-am saturat de diasporezi avem si noi rude si prieteni care s-au stabilit si muncesc in strainatate, dar putem sa criticam diasporezii deoarece rudele noastre nu fac parte din renumita diaspora.
Se vede si in comentariile de mai sus, ale unor diasporeni, ca ii considera pe cei din tara ca le-ar fi inferiori. Oare nu avem si noi dreptul sa traim linistiti in tara noastra daca ei si-au luat tara inapoi?
Vin peste noi in august si nimic nu le convine, fac mizerie, asculta manele la maxim, sunt prost crescuti, conduc si parcheaza aiurea, fac tot posibilul sa dea spagi ca sa isi rezolve mai repede problemele. Pe urma se oripileaza ca e mizerie, ca peste tot se aud manele, ca se da spaga si multe altele.
Daca le pute asa de tare tot ce e aici, nu inteleg de ce mai vin. De ce vin sa se trateze aici in spitale si la doctori daca se plang ca e mai scump si conditii proaste?
Cand aud si faza ca ne trimit ei noua bani si ca fara ei am fi vai de capul nostru, atunci chiar ca le spun tot ce simt eu pentru ei. Voi v-ati facut-o si v-o faceti cu mana voastra. Credeti ca strainii sunt tampiti ca nu dau 2 bani pe voi? Nu puteti sa ziceti ca suntem rai sau necivilizati daca va spunem cum sunteti, noi va vedem in acelasi fel in care va vad nemtii, englezii, francezii, italienii si spaniolii.
Fenomenul social-economic “diaspora” al romanilor este unul complex, având multe faţete şi întrebări, cunoscute sau necunoscute. Cine sunt românii care au plecat? Ce educaţie şi cultură au avut? De ce au plecat? Cum s-au integrat acolo sau cum se înţeleg între ei? Cum pot să ajute România de acolo unde trăiesc şi muncesc? Ce au învăţat acolo şi cum pot produce schimbări în ţara de origine? Ce comportament psihosocial au când revin ocazional în ţară? Cum relaţionează ei cu cei lăsaţi acasă? Cine îi cresc, îi educă şi îi protejează pe copiii lor sau cine îi susţin vârstnicii lăsaţi în ţară?… Jurnalista Cristiana SABĂU a prezentat opiniei publice doar câteva aspecte cu scopul de a gândi fiecare dintre noi la această problemă… Într-un bloc vecin din Cartierul Decebal trăieşte de câţiva ani singur un pensionar, badea Ion, care, tăcut şi liniştit, coboară în fiecare dimineaţă să îşi cumpere o franzelă albă. Soţia dansului nu mai trăieşte, unicul copil s-a însurat şi s-a mutat în Spania. După ce îl salut, îl întreb dacă are veşti de la copil… Nu spune nimic şi lăcrimează… Atunci îi înţeleg drama interioară pe care o trăieşte un om simplu transbordat din satul natal şi forţat în comunism să lucreze în oraş. CINE ÎL MAI AJUTĂ ŞI ÎI MAI ALINA DUREREA LUI BADEA ION?
„Veniţi, fraţilor, pe rând, sau staţi acolo unde e mai frumos şi mai bine”.
Cu asta mi-ati pus capac doamna. Nu mergem in tara de dragul de a ne arata tancurile si slapii din picioare, o facem pentru ca acolo ne-am nascut, acolo avem pe cei dragi si profitam de fiecare concediu sa-i vedem, constienti ca aia poate fi ultima data cand ne pot privi. V-am mai frunzarit ceva articole, cam toate cu aceeaiasi tenta antidiaspora. Va deranjeaza ca inca mai avem drept de vot si va dati cu presupusul in niste chestiuni care va sunt complet necunoscute. Va faceti publicitate de Craciun, Paste si luna august cu stergatorii de funduri italiene, spaniole sau mai stiu care, fara sa aveti curaj sa spuneti ori ignorati, ca multe femei din acelea au studii superioare si fortate de imprejurari au ajuns sa faca asta.
De ce august?
E luna cand in majoritatea tarilor se dau concediile si nu ai posibilitatea sa alegi. Cei care merg si stau 200 la pasapoarte, zilnic, o fac in general pentru copiii sub 14 ani si daca sunt mai galagiosi, poate au copilul pe care trebuie sa-l tina in brate ore intregi iar doamna de la ghiseu oricat ar fi de indreptatita isi gaseste sigur timp pentru a raspunde la telefon lasandu-te cu nervii intinsi la maxim pentru inca un sfert de ora cu copilul ajuns la capatul rabdarii sau isi gaseste timp pentru cafea care de regula o lungeste pana are temperatura mortului.
Presupun ca doamna ziarista se refera numai la o anumita categorie de romani plecati la munca prin alte tari….la cei care analfabeti au fost si inca sunt , la necizelatii care asa au fost din nastere si nu pentru ca fac parte din diaspora, la cei fara respect pentru munca altora , care asa au facut si in tara, caci asa s-au nascut si asa au crescut , in familii care nu i-au invatat care sunt valorile unui om, ci au fost indoctrinati ca numai banul iti da valoare si ca aceasta creste in functie de suma pe care o afisezi (neaparat) cand esti vazut in magazine sau localul unde toata lumea te cunoaste…..sigur ca pe toti nesimtitii si prost-crescutii si analfabetii ii vedeti, pentru ca zicala cu prostul care nu e fudul inca se mai poarta…..nu ii veti vedea niciodata pe cei bine crescuti si care considera ca valorile umane sunt respectul, buna educatie, onestitatea si cultura….pe acestia va garantez ca nu ii veti vedea…..acestia vin in tara in liniste, cu avionul, chiar daca munca pe meleaguri straine le-a facilitat achizitionarea unui automobil , fie el de mai veche generatie, calatoresc tacuti in autobuze extrem de aglomerate ( acum vorbesc despre capitala) desi au facut „aroganta” sa vina in cu totul alta perioada decat cea mentionata in articol, stau linistiti si civilizati la cozi interminabile la institutille statului, desi, repet, au ales alta perioada decat luna august, ca sa ajunga la un ghiseu unde o duduie plina de ifose ii arunca un „ce doriti?” pe un ton rastit…..se „plimba” linistiti de la un ghiseu la altul, fara sa comenteze, desi ar fi dreptul lor sa o faca, si nu pentru ca sunt diasporeni ci pentru ca din taxele lor acea duduie isi castiga painea…..vorbiti de respect….eu personal, cat am trait in tara , nu am vazut niciun dram de respect al lucratorilor la stat fata de romanul de rand care ii plateste salariul….nici macar o umbra, nici macar zambetul fals si mimarea faptului ca ar vrea sa te ajute asa cum fac cei din afara…..sincer, asa cum spunea cineva aici, ca suntem marginalizati in tarile de adoptie, eu prefer falsitatea acestora ( vorbesc despre Anglia aici) , dar problemele imi sunt rezolvate in cateva minute…..prefer sa merg la medic aici, caci nu dau spaga si sunt multumita de asta…..am fost in tara acum doi ani, in luna septembrie si pot sa spun cu mana pe inima ca in momentul in care a aterizat avionul inapoi in tara de adoptie, abia atunci am simtit ca sunt acasa….si tot de acum doi ani, de cand m-am intors aici, am inceput sa imi planific concediile in alte tari, caci asa cum spunea @modusoperandi, cu banii cheltuiti in Romania in 2 saptamani , puteam face un concediu sau doua in alta parte a lumii, cu servicii de calitate si respect fata de banii cheltuiti la ei , si nu in alta parte….cand ne sfatuiti pe toti romanii din diaspora sa venim pe rand sau sa stam aici unde e mai bine , asigurandu-ne ca nu va suparati deloc, nu faceti altceva decat sa ne indepartati de tara „voastra”, asa cum sustineti ca este Romania, tara celor ramasi acolo din patriotism sau demnitate…..nu ca as crede ca banii mei ar sustine economia care e oricum pe duca datorita demnilor politicieni ce va respecta profund, dar cred ca banii tuturor romanilor plecati ajuta …..
Si, ca incheiere, as vrea sa va reamintesc un lucru, ceea ce vedeti si comentati dvs. si toti sustinatorii dvs., printre care am observat multi aroganti si analfabeti, sunt romanii care s-au nascut cu fite si aere de superioritate, pe cei care vin aici NUMAI SI NUMAI sa epateze in Romania cu telefoane de u.ti a generatie si BMW -uri ….intre noi fie vorba, „beemveú” e luat pe 600 de lire de la un pakistanez care s-a plictisit de el….nesimtitii si cei plini de ei, incultii si cei care nu stiu a scrie romaneste, nu pentru ca traiesc in alta tara si au uitat limba romana, ca sincer, nu au avut ce uita din moment ce nu au stiut niciodata a scrie si a vorbi romaneste ( tinerii care scriu mesaje gen ” c faki? Kum mai e vm p la tn? Hai bine ft, hai k plek akum, nb, mai vb, poop !” nestiind ,desigur, ce inseamna „poop” in engleza ; sincer, m-am cam chinuit sa inteleg acest mesaj, ma bucur ca don’soara in cauza nu face parte din cercul meu super restrans de prieteni) ….. si da, aveti dreptate, s-a schimbat ceva in tara, e din ce in ce mai rau……..si mai cred , asa cum am mentionat la inceput, ca tot ceea ce scrieti pleaca din invidie, regretati ca nu ati avut „cojones” , cum spune spaniolul, sa faceti ce am facut noi….si sa mai stiti ca noi, romanii multi cu bun simt, suntem marginalizati si batjocoriti in strainatate nu de localnici, ci de romanii astia pe care ii vedeti in luna august in Romania….articolul varsa putin venin la adresa noastra, a romanilor cu bun simt…..aveti grija sa nu va muscati limba !
Perfect si la obiect spus!
Bravo Daniela!
Corect, Daniela! Bine zis!!
Daniela, sunt de acord cu tine, mai putin la partea cu taxele.Spui ca din taxele noastre sunt platite acele „dudui” de la ghiseu.Eu am de peste 10ani alta cetatenie deci nu vin in RO la nici un ghiseu , dar nici nu imi amintesc sa fi plătit vreodată taxe in Romania(dupa ce am plecat, fireste).
Sunt cei de acasa care vor sa fie mintiti. Cand le-am spus ca Elvetia nu este mai frumoasa decat Valea Oltului mi-au raspuns ca sunt ciudata. Cand le-am spus ca Sardinia nu este ce pare mi-au aruncat in fata dezamagirea lor. Imi aduc aminte si acum ochii larg deschisi cand le-am spus ca dupa 8 luni petrecute in Italia vorbesc limba italiana doar la nivel mediu. Se asteptau sa le spun ca vorbesc PERFECT…..Toti ma intreaba de ce nu-mi fac casa si de ce nu-mi cumpar masina. De cont nu va mai spun de cate ori am fost intrebata.
Cat despre integrare nu mereu sunt ei cei care nu ne integreaza, suntem noi care ne izolam pentru ca stam mai bine intre noi. Nu te poti frecventa cu oricine. Personal vorbesc cu ei de suprafata, ne ajutam in caz de nevoie, dar in oras prefer sa ies cu prietena mea romanca.
Detalii:
– cele scrise de Cristiana Sabau se aplica unei parti din totalul disporei, nu sunt toti la fel, dar acele specimene exista si fac totul sa iasa in evidenta
– la nivel individual, totul tine de educatie, „7 ani de-acasa” si faptul ca nu s-au dus la scoala cand trebuia (cum recunoaste mai sus unul dintre ei)
– etalarea „averilor” este o caracteristica a majoritatii romanilor, face parte din mentalitatea noastra pacatoasa, nu e o eticheta care apartine neaparat diasporei
– In ceea ce priveste „ghertoiala” de pe sosele, parcatul pe trecere de pietoni, manelele la maxim etc – Politia Locala si Rutiera ce pazesc. Deducem ca nu se aplica legile. In Vest nu fac aceste prostii din frica de amenzi. Acolo fiecare metru de strada si trotuar e vazut din dispecerat, exista politisti in civil si pe sosele, si pe trotuare
– La Pasapoarte – cred ca totul tine de organizare. Daca sunt numere de ordine si nenea gardianul isi face treaba de a le permite accesul la ghiseu in ordinea numerelor, iar cei de dupa ghiseu isi fac treaba, nu vad ce probleme ar fi. Presupun ca si acolo exista camere video de supraveghere si se pot identifica problemele
– Multumim diasporei pt banii trimisi in tara!
Stai linistit, ca si „afara” se mai trezeste cate unul sa opreasca masina in mijlocul drumului si sa blocheze traficul pe o straduta ingusta cu sens unic. Culmea: nu e roman!! Sa nu generalizam, totusi.
Doar așa din curiozitate, nu am învățat să vorbim româna corectă sau nu am învățat să vorbim româna corect?
Bine punctat…
Corect ar fi „nu am învățat corect limba română „
Amandoua sunt bune,doar depinde ce sau unde pui in context. Se pot da multe exemple.
Interestant cum enunțul „nu vreau să generalizez” apare doar la finalul articolului, după ce 90% din articol generalizează. Nu cred că doamna Sabău înțelege prea bine conceptul acesta.
Stimata doamna!Am citit cele scrise de dvs si avand in vedere ca fac si eu parte din diaspora m- a deranjat putin.Nu zic ca nu aveti dreptate,dar trebuie sa privim mai multe aspecte.In primul rand trebuie sa stim sa facem o diferenta intre generatiile de emigrati.Eu fiind de 10 ani in Italia si facand parte dintr- o asociatie culturala care se implica si se sbate pentru promovarea limbii, culturii si civilizatiei romane va spun ca exista o mare diferenta intre primele generati de emigrati si cele dupa intrarea Ro in UE.Primele generatii sunt persone integrate,cu bunul simt,umile.Se implica,te ajuta,au buna vointa si asta ma refer cand e vorba de organizat ceva.Apoi mai exista si ultimele generati ajunsi in diaspora cand deja era totul mult mai usor.Era destul sa gasesti un servizi si totul era OK fiind in UE.Eu sunt casatorit cu o Italianca si suntem stabiliti in Italia.Totusi nu am uitat de Romania si ma implic in diverse actiuni de voluntariat.Anul acesta am fost cu sotia pentru prima data dupa 8 ani.Am fost in iulie.Am incercat sa las loc de buna ziua peste tot.Problema documentelor este una f mare.Am avut noroc ca nu a trb sa umblu pentru documente dar cred ca trb simplificate lucrurile.Un alt aspect este acela ca dupa intrarea Ro in UE o parte din ,,infractorii” Romaniei au iesit in afara.In luna August se intorc cu masini si plini de fitze.Noi suntem o fam normala ,cu o masina norma la.Stim ce inseamna sa ai o masina scumpa di cat cheltui ca sa o intretii.Multi dintre ei se ocupa doar cu furatul,cersitul si vin in tara si se dau mari si tari.Bunul simt il purtam cu noi peste tot FIE ca suntem in afara,fie ca suntem in tara.Eu am incercat sa fiu un exemplu pt altii,am lasat loc de buna ziua si niciodata aici in Italia nu a fost tratat ca o sluga sau injosit pt ca sunt roman.Asadar cred ca statul roman ar trb sa faca ceva mai mult pt diaspora,pt ca o parte din ei chiar merita mai ales ca au ales sa investeasca in Romania,iar cei ci fitze nu o sa reuseasca sa se integreze in bici un loc
Stimata doamna Sabau.
Imi permit sa iau pozitie din calitatea mea de cetatean european care ,,spala cururi”, sau care munceste pamantul sau in constructii si care va deranjeaza pe dumneavoasta in luna august si nu numai cum ati afirmat.Am plecat acum 24 de ani din Romania a fost alegerea mea dar nu mi-am uitat graiul si nici tara.
A jignii oamenii care isi castiga existenta intr-un fel sau altul este lipsa celor sapte ani de acasa,Sigur ca nu avem toti scoli inalte ca si dumneata am vazut dupa cum va exprimati ce scoli inalte ati absolvit.
De ce dati vina pe Diaspora pentru toate neregulile din administratie si nu numai.
Deci Presedintele nu a fost ales numai de cei din afara
Apoi Domna draga se vede si se regaseste felul dumnitatale de a gandii pete tot aproape in Romania,Daca pacientii nu se spala ,,la cur” se vede ,este dureros dar adevarat-se umplu de viermii,deci a spala ,,cururi” este o necisitate ,o problema de igiena,apoi roaga-te Domna draga sa nu imbatranesti sau sa te imbolnavesti ca pe dumneata nu stiu cine o sa te spele.
Banii pe care romanii din afara ii trimit in tara salveaza bugetul si tin in spate Multi trantori .
Daca vin sa faca 200 de pasaporte pe zi nu fac aceste pasapoatre pe gratis.
Daca merg la cumparaturi unde este problema ? le platesc
Daca isi fac case cu doua nivele ce va deranjeaza? cumpara materiale de constructii aduc bani in tara si este un flux
Apoi ma intreb cine va palteste sa ne improscati cu noroi? Domna draga! habar nu ai ce gust amar are painea de strain cateodata, o sa spui ca noi ne-am ales ai dreptate asa este dar atunci cand vin acasa nu-mi impune ce sa fac si am dreptul sa cer si sa ma pretentii atata timp cat platesc anumie impozite si in tara de origine.
Eu va invit in baza dreptului la replica in luna septembrie la un post de televiziune in Bistrita ,pentru ca nu accept sa jigniti si sa aruncati cu noroi in noi,
va intrbati retoric ce facem noi Diaspora sau bistritenii pentru Romania.Apai Domna draga facem foarte multe.Sa ami traesti dumneata si familia inca o viata si nuai reusi sa faci cate am Facut noi pentru Romania.Si sa mai sti ceva: Romanii merg sa munceasca nu sa ia ajutore sociale si cand cer acest lucru inseamna ca au dreptul.
Nu ti convine ca este aglomerat orasul in luna august pleaca in concediu.ai prea mult venin in penita si ma intreb pe cine slujesti?
Daca acest articol ar fi fost scris de un strain ,de o persoana care nu a trait in Romania nici macar o zi, poate ca as fi inteles de ce scrie asa ceva. Draga doamna iti doresc doar sa ajungi sa fii nevoita sa traiesti departe de tara ta, de familia ta, de tot ce iubesti mai mult, sa fii nevoita sa iti lasi copii acasa sa fie crescuti de altii in timp ce tu incerci sa le oferi o viata mai buna. Doar atunci cand
vei fi in pielea noastra sa iti poti permite sa scrii ceva despre noi si sa ne judeci. Cu ce este diferita o femeie care face curatenie in alta tara fata de una care curat in tara noastra frumoasa? Simplu…este platita mult mai bine, are parte de mai mult respect , nu este doar o femeie de servici, cu banii care ii primeste intretine doua case doamna scriitoare de doi lei, pentru ca noi care traim in afara intretinem doua case , doua familii si incercam sa ducem o viata normala in acelasi timp. Draga doamna scriitoare de doi lei iti doresc sa fii in locul nostru doar o zi.
Ma bucur enorm de mult,Cristiana ca i-ai pornit! Si de-o parte si de cealalta! Uite-asa o sa invatam toti cite ceva! Bravo!Felicitari!
va inselati .Nu,, ne-a pornit „Doamna demult are ceva impotriva celor care lucreaza inafara, dar se pare ca a fost absenta la unele ore de deontologie profesionala. Asa ne scoliti si educati cum suntem am promovat Multi dintre noi imagine frumoasa a Romaniei ,si daca Doamna ar avea si la propriu interes sa vada cum sunt bistritenii integrati si ce fac pentru Romania ar vizata comunitati romanesti din Austria de exemplu ca nu este asa departe sau chiar din Spania.
Doamna isi dezapreciaza cei 7 ani de acasa pe care toti diasporenii ii au in bagaj. Doamna este pierduta ca toti „comunistii de bine” a caror lume dispare. Din pacate nu vine cu nimic interesant in afara de venin. Educati-va si terminati cu votatul de comunisti ca apoi sa dati vina pe Europa, diasporeni, martieni sau alte naluci
Draga,somesanca si Roxana,va cam contraziceti in opinii! ?Voi chiar nu pricepeti ce se intimpla,cind veniti in concedii? E clar ca nu toti,dar majoritatea dau pe dinafara! Au un comportament necivilizat si binenteles,cei care nu sint plecati ,asteapta un pic de bun simt,respect reciproc si a.m.d.Unii deranjeaza prea mult! Exemplu-Ieri pe strada mea a trecut un tinar cu nr.strain cu o viteza colosala,de ramii mut! Oare dincolo face tot asa? Nu cred! Exemplele pot continua…Despre asta e vorba! Adica ,chiar,nu faceti ce vreti(vorba somesencei),ci ,faceti ,cind veniti ,ce este bine si n ormal,adica sa aveti pe „cei 7 ani de acasa”!
ce se intampla cand venim in concedii?va furam mancarea de pe masa? in Romania sau Bistrita nu sunt accidente in cursul anului numai cand vin romanii care lucreaza in afara in concedii? Nu va este rusine sa aruncati vina si frustarea in carca altora?
Nu spunem ca exista padure fara uscaturi dar nu trebuie generalizat,apoi educatia se face in primul rand acasa si in familie .Cu ce ma contrazic eu? aveti habar cum este sa lucrezi 14 ore pe zi fie la spalat de cururi cum spune doamna sau la cules capsuni sau in contructii? Adevarul doare ar trebui sa mai lasati balcanismele si vaicarelile si sa vedeti barna din ochiul vostru.
Asta este dezbinare ,
Somesanca cu banii ei cica salveaza bugetul de stat. Oare are habar cate taxe plateste un autohton care munceste aici, si cat merg in taxe banii trimisi de ea in tara? Tare le place unora dintre cei plecati sa sustina ca ei ne intretin.
Lozinca asta o spun toti diasporezii.
Haideti sa facem un calcul sa le aratam cum sta treaba.
salariul mediu brut 2681 lei = 601 euro
numar mediu de salariati > 4.500.000
salariatul primeste 424 euro pe luna net (salariul mediu)
angajatorul + salariatul platesc taxe de 314 euro lunar => 1,413 miiarde euro pe luna => 16,956 miliarde euro pe an
toti salariatii din tara baga in consum 1.908 miliarde euro pe luna => 22,896 miliarde de euro pe an
deci aproximativ 17 miliarde de euro pe an direct in taxe si aprox 23 miliarde euro pe an in consum
diasporezii trimit in tara aprox. 3 miliarde de euro pe an :))
pe urma vin pensionarii, nu conteaza ca iau de la buget, au contribuit la vremea lor
pensia medie este de 200 de euro pe luna
numarul pensionarilor > 5.300.000
rezulta ca baga in consum 1,06 miliarde de euro pe luna => aprox. 13 miliarde de euro pe an
deci salariatii + pensionarii baga in consum aprox. 36 de miliarde de euro pe an + aprox. 20 de miliarde direct in taxe (pensiile peste un anumit plafon se impoziteaza)
pe urma firmele cu impozitul pe venit, pe profit, tva, impozit pe dividende, contributii pe dividende, impozite si contributii pe alte venituri
mai avem impozite pe terenuri, case, masini si multe alte taxe
cei din tara 20 miliarde de euro doar din taxe si contributii pe salarii si pensii, direct in contul statului + 36 de miliarde euro in consum + multi alti bani din ce platesc firmele
Incredibil, dar toate astea se fac din aia 3 miliarde care ii trimit diasporezii pe an :)))
Inca ceva, anul asta trebuie sa trimiteti 5 miliarde de euro in plus, sa putem acoperi gaura facuta de guvernul meu prin atragerea de fonduri structurale in valoare totala de zero euro.
Poate tanarul traieste in Romania(un cocalar cu masina straina,cumpărată din strainatate) si inca nu si-a schimbat numerele de la masina…dar de…comunismul care ne-a învățat sa-i băgăm pe toti in aceași oală…
Am vazut acolo ca ai raspuns precum nu vedem binele comun. Pai cretinoooo care lucrezi pe 3-4000 de lei la te miri ce ” Institutie de stat”, daca noi astia care ne rupem carca sa avem ceva acasa, nu ar trimite bani in tara, sa ii cheltuie parinti, copii s.a.m.d. pe scoli, medicamente, mancare etc. cu ce pastele ma’tii ti’ar platii aia salariu? Futu’va muma in curu de lipitori si pupincuristi, vin cand vreau acasa LA MINE IN TARA, si cer si fiu tratat cum mi se cuvine pe banii mei, indiferent ca e la pasapoarte, la buletine sau la aprozar la coltul blocului, pentru ca intru in cladirea in care lucrezi tu, cu sotul si cu amantul in acelasi birou ca sa va dau bani, nu sa va cer. Tu la ce o vizitezi pe ma’ta la comuna? Ca ai plecat de acolo cand te’ai maritat, la ce pastele ma’tii te mai duci acolo?
Asemenea comentarii nu se cenzureaza? Sau cum se aproba comentariile? Hai sa ma apuc si eu sa scriu, in ordine, toate cuvintele din afara Dex-ului, gen p…, f…. etc sa vedem dc imi aprobati comentariul.
Dl Ion: bunul simt nu se cumpara cu bani. Nici de o parte, nici de alta!
Uite cum un comentariu intareste ideea articolului. Interesant mod de gandire, e tara lui si a ma-sii, de aia nu incapi de ei, ca e totul al lor.
Cel fara de nume si identitate la postari.Nu am afirmat ca eu cu banii mei sustin bugetul.Mai bine v-ati documena putin sa vedeti cati bani trimit romanii din Diaspora anual in Romania.Si noi platim taxe, impozite, si apoi fratilor ce vina avem noi pentru toate neregulile din administratie.Noi avem dreptul sa votam doar Presedintele si deputatii si senatorii pentru diaspora.Voi va alegeti cei care se presupune ca va reprezinta in parlanent si senat pe ei trebuie s-ai trageti la raspundere nu pe noi.La fiecare patru ani aceiasi Marie cu alta palarie.
Asa este ! Bine punctat. Ba mai mult, ar trebui luati toti si izbiti de peret, in frunte cu Ponta si Iliescu – ca se trezeasca. Veti ramine in veci o natie de spagari si hoti cu buda-n fundu-l curtii.
Citesc….citesc…..si…nu-mi vine a crede. Oare cine vrea sa imparta Romania in doua? Ma intreb daca si acest articol nu-i mana vreunui politician. Romanii se urasc. De ce? Cate neamuri nu avem plecate in strainatate? Cate neamuri n-au ramas in tara? Cei plecati si-au lasat casa, masa si familia pentru a se imbogati. Au plecat pentru bani. Cei ramasi le duc dorul, dar si-l oblojesc cu speranta ca mama, tata, sotia, sotul, fratele,sora sau copilul va veni cu bani multi si vor ridica casa si-si vor construi gardul de la drum. Cate sperante si de o parte, dar si de cealalta? Cate vise, cate vise? Unii s-au descurcat mai bine, poate asa le-a fost norocul, iar altii mai greu. Cei ramasi in tara muncesc pe salarii de mizerie pentru a le umple grofilor buzunarele, cei plecati din tara au salarii mai mari (nu conteaza cat, atat timp cat este un ban muncit) dar oare ei cat au pierdut? Sa-ti vezi copilul de Paste sau de Craciun nu-i usor.
A cui este vina? A tuturor. Nu mai avem un gram de nationalism in noi. Cei de la conducere ne-au sters cu buretele din minte si din inima acest cuvant. Toti ne laudam ca ne iubim tara si ca ii umplem visteria…..Cum? Muncind in tara pe …200-300euro. Cum? Ștergând la fund englezul, italianul sau germanul? Poate asa-i. Dar, daca am vazut ca sunt atatea nedreptati de ce nu ne-am unit si nu am iesit in strada? De ce sa nu iesim in strada? Jos politicienii care ne-au vandut tara. Sa plece din tara toti mafiotii de francezi, austrieci, germani, americani…..si rusi care si-au pus stapanire pe bogatiile tarii. Nu mai avem gaze, nu mai avem petrol, nu mai avem carbune. Toate astea sunt in Romania, dar nu-s ale romanilor. Am zis ceva? Nu. Ne-am strigat durerea in strada? Nu. Atunci fratilor, ne meritam soarta.
Nu-i de ajuns grofilor, politicienilor si nesimtitilor ce ati facut din tara noastra? Nu-i de ajuns? Acum vreti sa ne si….. uram? Vreti sa ne luati si sufletul? Vi-l dam, dar oare-l puteti lua?
Este adevarat ca sunt multe cazuri ca in exemplele enumerate in articol, dar din pacate este scris foate superficial si unele comentarii la acest articol sunt mult mai pertinente decat ce a incercat sa faca autoarea. Este foarte usor sa blamezi Diaspora, care tot datorita presei a ajuns sa fie vazuta de dimensiuni uriase comparativ cu actuala populatie din Romania. Puterea nu este a Diasporei, asa cum de multe ori se afirma gresit, puterea este a Romaniei. Normal ca cei plecati in afara tarii ajung sa vada ca la altii se poate, si si-ar dori ca si in Romania sa fie mai simplu sistemul. Trebuie sa recunoastem ca ritmul de dezvoltare al Romaniei este foarte incet, aproape stagnant, comparativ cu alte tari. Poate nu ar trebui sa fie privite ca pretentii exagerate a romanilor care vin din afara, ci sa existe un pic de curiozitate legat de cum reusesc altii sa rezolve problemele mai simplu. Sunt extrem de multi romani educati, cu bun simt, care incearca sa isi creeze viitorul in alta parte decat in tara care i-a dezamagit, romanii astia ajung sa ii impresioneze pe cei din noua tara. Dar de cele mai multe ori romanii se concentreaza si acorda prea mult timp specimenelor descrise in articolul de mai sus, si in loc sa evidentieze si sa scoata in fata oamenii care ar trebui apreciati, care sunt o adevarata pierdere pentru Romania. Dar asa cum demonstreaza si articolul scris de Cristina Sabau, e mai simplu sa ii bage pe toti in aceeasi oala. Iar prin oameni care ar trebui apreciati nu ma refer numai la cei care fac performanta in diverse domenii, olimpici etc. Sunt extraordinar de multi oamenii care pur si simplu au un job normal, au principii de bun simt, educati, binevoitori, cu siguranta fiecare dintre voi are cel putin o cunostinta sau ruda in situatia asta in Diaspora. Ei sunt cei mai afectati de specimenele descrise in articol, mai afectati decat cei ramasi in Romania care trebuie sa ii suporte 1 luna pe an (cum zice autoarea), din cauza prejudecatilor pe care le formeaza in randul strainilor despre romani. Frustrarile exista din plin si in cazul celor ramasi in Romania, cum e Cristina Sabau, dar si in Diaspora, nu este usor. Dar ar fi mult mai usor pentru toata lumea daca am arata mai multa bunovointa si mai putina critica la adresa celuilalt. Cristina, poate articolul tau ar fi avut mai mult succes daca il scriai mai focusat, cu mai putine generalizari sarcastice.
Lui John nu-i mai da numeni o replica? Halal exprimare! Se vede de unde vine!S-a saturat lumea!
http://www.tion.ro/vrei-sa-iti-schimbi-buletinul-in-timisoara-cozi-incredibile-la-evidenta-populatiei/1677809 ====> Diaspora e de vina.
Oare in restul de 11 luni nu sezizati aceiasi stare generala,caruturi pline cu mancare si bautura,nu sesizati lipsa de educatie si bun simt,credeti ca doar ”Diasporenii” va strica formele de relief ale societatii.
Cand nu aveti subiecte , devin o problema cei din Diaspora, adica ‘prostimea’ cum incercati sa o prezentati, deoarece ‘fruncea’ adica d-voastra si restul din tara reprezentati intelectualitatea de rasa(Vax).
Cand o sa invatati sa respectati oamenii, o sa primiti respect.
Manelizarea a fost generata in tara, analfabetismul la fel, lipsa de simt civic, lipsa de educatie rutiera,spiritul smecherasului , vocabularul de tip becalian, emisiunii tv de tot rasul lumii cu toate otrepele societatii……vorbiti despre societatea in care traiti ca fiind Edenul invadat de diavoli, daca va luati ochelarii cu dioptrii supradimensionate de la ochi si priviti societatea in ansamblul ei, observati ca romanii diasporeni si romanii sadea sunt in aceiasi oala, iar proportia de prostie,nesimtire si bun simt se afla in proportii egale in ambele tabere.
Cad tinerii merg la Ibiza indiferent de gradul de inteligenta sau de educatia primita in statele lor , au un comportament destrabalat, animalic si uneori lipsit de ratiune…..De ce?
D-na sau D-soara Cristina Sabau faceti erori si d-voatra ii acuzati pe diasporeni si nu acuzati societatea in care traiti pt problemele cauzate in perioada lunii August si a oricarui an din 1990 incoace.
Oare ”prostimea” plecata in strainatate care munceste greu , dezonorabil precum ii acuza ”intelectualii” din tara,muncesc pt straini si contribuie acolo, cum credeti ca se simt cand platesc vignieta si iau prima groapa, cum simt cursul scazut al euro doar ca are tara diasporeni de primit, cum simt cazarea scumpa , cum simt benzina scumpa, cum se simt ca trebuie sa plateasca spagi pt a rezolva repede problemele deoarece concediul este scurt.
Daca d-voastra stimata adepta a scrisului ”liber”, ganditi ca diasporenii v-au distrus Augustul, bucurati-va, vine ”prostimea” sa ajute PIB-ul , sa investeasca in case pt a avea statul ce impozita, sa ofere spaga la doctori pt batranii lor, sa-si duc copiii in vacante sa-si vada tara, sa-si invete copiii sa isi iubeasca tara si pe ”intelectualii” ce o populeaza.
Oamenii pleaca din tara lor, nu pt ca sunt tradatori ,prosti sau tarani, pleaca pt o viata mai buna, asta nu inseamna ca isi uita obarsia, traditia, neamul.
Sictir Madam si nu uita ce spunea Brancusi la intoarcerea in tara.
Oameni buni, dacă ieri îmi tremura bicicleta de nervi citind acest articol- care între noi vine vorba ar fi trebuit să fie mai degrabă o dezbatere și un schimb de opinii, azi m-am trezit fericit și împlinit. Să vă spun de ce.
După vreo 2 decenii de pribegie și colindat lumea în lung și în lat, pot să afirm că am ajuns la o concluzie referitor la starea națiunii. A națiunii române, firește. Sau ce, doar președinții, regii și împărații au dreptul să susțină o pledoarie pe această temă de Crăciun sau Revelion?
Deci, noi românii am avut un noroc extraordinar că ne-am ,,așezat” pe teritoriul acesta balcano-danubiano-pontic și nu în altă parte, pe vreo insulă din Pacific de exemplu. Vă dați seama că ne-am fi mâncat reciproc cât am zice ,,pește” , la propriu bineînțeles . Sigur că da!
Și azi continuăm să ne mâncăm, la figurat de astă dată , deoarece unii sunt mai ,,români” decât alții, diasporenii vin buluc să-și facă pașapoarte la loc comanda și tulbură ambientul medieval al burgului transilvan , bugetarii mioritici merg la schiat în Tirol sau la plajă în Tenerife cu băsălaga plină de semințe de floare sau bostan, plus ,,aerele” de Ion și Mărie complet oripilați de orice nu reprezintă kitch ori fake.
Așa că, noi suntem români doar atunci când sună imnul și când avem ,,mațul” plin. Suntem o nație divizată în n piese de puzzle , în băsiști, pontisti, macoviști, monarhiști, cu Bac-ul luat , fără el , grași, slabi , frumoși, urâți, etc. A, era să uit…diasporeni cu maniere și fără.
De ce nu vâslim cu toții în aceeași direcție, de ce nu încercăm să facem lucruri pozitive împreună și să oferim un viitor demn copiilor noștri? De ce votăm mereu penali și analfabeți pe bandă rulantă , pe principiul ” las’ că merge și-așa”? Pentru că nu suntem englezi, nemți sau chiar turci?
Vedeți, a fi român nu este o obligație și nici o necesitate. Ar trebui să fie o virtute și o mândrie. Priceput-ați?
Poate, daca ar fii putina intelegere, „dragoste” si respect din partea mea in primul rand, apoi a fiecaruia …consider si cred ca, ori de cate ori am sta intr-un loc aglomerat „am incerca „, ne-am impune in subconstient ca urmatoarele 5-40 de minute sa vbim ceva constructiv…chiar daca suntem foarte presati de timp si de moft…
Romania, noi o formam unul cate unul!.. Atunci cand vorbesti ceva demn cineva te apreciaza , dar cand vorbesti si nici tu nu stii ce ai zis acum 2 minute, ce parere vrei sa am despre tine?
Respect pt cei plecati si RESPECT si pentru noi cei de acasa !!!
Impreuna lasand toate frustratile, parerile negative putem schimba ceva …
Am sa incep eu prima pt ca e AUGUST si mi-au venit neamurile acasa !!! :))
Toate cele bune !
Habar nu ai despre ce vorbesti si habar nu ai ce inseamna strainatatea. In primu rand nu generaliza adevarat ca sunt si unele persoane descrise de tine dar aia sunt cocalarii care dupa 1, 2 ani ajung acasa cu 2-3000€ si se vad zmei ca ei au venit de Europa. Probabil esti frustrata ca nu ai avut si tu ocazia sa pleci din tara sa nu mai muncesti pe 1000 lei si stai cu chirie sau nu ai masina pe care ti-ai dorio iar spre surprinderea ta sunt extrem de multi cu facultati si cu studii mult mai superioare fata de ale tale care au ales calea asta pentru ca in tara nu ai cu cine sa iti ceri drepturile, iar in ceea ce priveste sistemul romanesc care lasa de dorit am sa iti fac o mica descriere. Cand pleci prin Europa si mergi undeva pentru a cere o informatie se face cu bon de ordine iar angajatii care sunt acolo pentru a te informa in ceea ce ai nevoie nu iti raspuns flegmatic cum se face la noi sau sa iti dea un raspuns deala plictisit de sa te faca sa intelegi ca nu vrea sa fie acolo de mai bine te gandesti ca era mai bine sa nu te fi dus, cand mergi la un spital nimeni nu asteapta nimic de la tine ca sa te bage in seama cum se face la noi sau sa vorbeasca cu tine de zici ca i-ai mancat mancarea sau l-ai deranjat de la cafea, s.a.m.d. Sistemul romanesc e putred si corupt suntem inapoiati cu cel putin 20 de ani fata de civilizatia europeana si se mai spune ca suntem in Europa(eventual doar cu numele)… As vrea sa simti si tu ce simt altii care isi lasa familile si prietenii acasa si vin sa MUNCEASCA sa isi rupa oasele pentru a avea un trai mai decent si a putea oferii copiilor ceea ce au nevoie sau sa pleci si cand te intorci dupa un an de zile exact inainte cu 2 zile de concediu sa iti moara un membru al familiei cu, care in urma cu cateva ore ai vorbit la telefon si toate erau bune si frumoase iar cand ajungi acasa sa il gasesti in sicriu ( asta nu ti-as dorio pentru ca e prea dureros). Banii nu cad din cer in strainatate si ai de tras pentru ei multe, ft multe. Sunt multe pe care voi nu le stiti doar aruncati cu vorbele probabil sunteti pusi de cineva sa intoarceti poporul roman in potriva diasporei ori acel singur neuron pe care il aveti cand se trezeste isi face de cap prin creierasu vostru si sa va fie rusine daca voi nu stiti sa va cereti drepturile de cetatean roman nu e vina nimanui cine iasa presedinte noi din diaspora ne facem datoria de cetateni romani la fel ca si voi iesind la vot. Inca o data nu generaliza si inainte sa scrii un asemenea articol gandeste-te ca sunt ft multi doctori, directori de banci s.a.m.d care au ales sa plece din tara pentru ca sistemul isi bate joc de ei si le da niste salarii de mizerie si in general guvernul roman isi bate joc de cetatenii romani.
Foarte bine punctat si virgulat. La final mergea si un „Noi va trimitem bani si noi salvam tara!”
Si uite asa D-na de la litere a inceput revolutia ;). Deci toti romanii de acasa sunt cuminti si harnici si cei din diaspora sunt neciopliti si plini de insolenta 😉 Daca ar fi asa simplu am putea multe etichete pe multe probleme care nu ne plac, nu suntem de acord sau invidiosi sau pur si simplu uram de tot. Miar fi placut ca D-na sa mai adauge si lucruri bune care aduce diaspora in tara, cum ar fi ajutor la caminele de orfani, la spitale, bani gramada in economia romaneasca, etc. Din tara am plecat cu mic cu mare, cu litere si si fara, asa ca imi cer scuze de la D-na pentru cei care au ofensato asa de tare.
Normal ca va rupeti oasele daca nu v-a placut scoala.
Ar trebui sa va facem statui ca va rupeti voi oasele ca sa aveti un trai cat de cat decent?
Cei care isi rup oasele aici si cei care isi „rup” creierul aici, aceia merita respect, datorita lor merge tara asta in continuare.
Nu avem nevoie de voi sa tot trageti frana de mana, merge destul de greu si de lent si fara voi.
Multumim pentru ajutor, dar nu avem nevoie si nici nu vi l-am cerut. Nu este cazul sa va mai credeti voi mari salvatori ai patriei, ca nu sunteti decat niste penibili, chiar mai penibili decat Don Quijote. De fapt, voi sunteti milioane de Don Quijote. S-ar putea scrie o poveste mult mai hazlie, despre cum salvati voi tarisoara noastra.
Daca era ceva de capul vostru ati fi reusit si in tara, puteti intalni exemple nenumarate. Voi ati plecat pentru ca ati esuat si acum va credeti mari oameni de succes ca ati gasit un post de slahor, clinăreasă, pulitoare, santierist si alte cele. Nu, nu ati reusit deloc, ati reusit doar in mintea voastra, pentru ca incercati sa acoperiti esecul din tara cu „succesul” de afara.
Pe mine nu ma intereseaza daca ati reusit sau nu, nu ma intereseaza frustrarile voastre, tot ce vreau e sa incercati sa va comportati ca si cum ati fi un fel de oameni, si nu o turma de oi bete.
Văzând că matale le ai cu avântul proletar și ții morțiș la niște idei răsuflate ca o zeamă de păsule uitată în târnaț de-o săptămână, am ,,decis” să-ți zic o poveste. Cam de genul ,,Suzy și Mery cu cheia franceză în geantă” a mult prea regretatului Saporo.
Dar înainte de asta, ți-am citit câteva comentarii, unul dintre ele un fel de ,,raport economic” care într-un fel mi-a urcat tensiunea. Puteai să consulți un economist neafiliat politic – orice altceva decât pesedist, băsist sau penelist, dar cât de cât habarnist. Te-ar fi lămurit că fără banii Diasporei economia românească ar ajunge o căruță fără roți cu consecințele de rigoare, mai ales pentru bugetari și pensionari.
Să încep povestea. În luna iunie a anui an șters de ceva vreme din calendar, mă pune Curatul- Necuratul să vizitez orașul de baștină , unde pe vremuri eram așteptat cu fanfara în gară și un alai de prieteni și ne-prieteni. Mai lipsea elefantul și baldachinul, după cum dumneata îți poți da seama.
Ei, de data asta am venit tiptil cum s-ar spune , doar eu și nevasta – care nevastă nu a auzit de România nici măcar la școală, darămite…
La aeroport mă aștepta un vecin , Ixuleanu și consoarta, adică vecina. Pe traseul Cluj -Bistrita îmi explică amândoi în termeni generali cât de nasoală este situația în țară, în Bistrița , de parcă ar fi un Mordor locuit de orci. Omul lucra la o instituție care vinde H2O ( mai bine ar vinde fân sau suflete moarte ca Cicikov din cartea lui Gogol ), ca șofer. De la 8 la 9. Dimineața , nu de dimineața până seara , să fim înțeleși . Aveam mai mulți vecini cu asemenea ,,programe prelungite” de muncă deci nimic nou. Până la urmă , aveau nevoie de ,,help” , adică să-i duc cu mine și să le găsesc de muncă , asta am dedus din conversatia avută pe drum.
Zis și făcut, partea interesantă a poveștii…ambii au schimbat n locuri de muncă, fiecare de 2-3 zile deoarece niciunul nu a reușit să se adapteze , au divorțat și evident, s-au întors de unde au venit.
Așa că mai bine să vedem de lungul nasului fiecare, că știm prea bine cine suntem și cum suntem. Bistrita geme de putori și nesimțiți așa cum nu există pădure fără uscături iar cocălari fără frontiere sunt peste tot și noapte bună. Punct.
Sa intreb un economist disaporez, care s-a dus sa lucreze salahor pentru a ajunge in culmea succesului? :)) Datele din calcule sunt de la statistica si se gasesc pe net.
Va dati seama cat de tari suntem, ca din 3-4 miliarde de euro trimisi, noi facem multe zeci de miliarde?
Anul asta va rog sa trimiteti in plus vreo 5 miliarde, ca sa acoperim performanta de la Ministerul Fondurilor Europene, vreo 2-3 miliarde ca sa acoperim proasta colectare si inca niste bani sa il putem trimite pe mut in toate destinatiile de lux.
Am zis eu ca nu exista putori in tara? Cunosc si eu vreo cativa care cred ca sunt mai putori decat orice alte putori.
Am uitat sa va intreb daca in tara in care lucrati sunt localnici putori sau iar suntem noi singura tara care avem si putori?
Pe monitorul meu se vede mai mult avantul proletar al dumneavoastra, dar s-ar putea sa aiba vreun defect monitorul.
exact, la multi dintre ei frustrarea tinuta in ei ani de zile acu rabufneste, pentru ca au reusit sa-si cumpere un BMW
Există putori și aici, cum să nu existe , dar aceștia nu ar îndrăzni să bată obrazul Diasporei din motive lesne de înțeles. Asigurările sociale sunt plătite ȘI din taxele ori impozitele acestora, idem infrastructura , sistemul sanitar , etc. Locuiesc într-o zonă ( o insulă ) unde populația se multiplică cu 4 în anumite perioade ale anului și cred că lumea ar fi și mai mulțumită dacă s-ar multiplica cu 10.
Aș adăuga la categoria ,,putori” , în Bistrița , și pe aceia care în loc de CV au fost angajați datorită unui vițel , miel , cașcaval , băsălăgi cu … etc sau datorită relațiilor lui tata sau mama. Sunt o sumedenie, probabil știți .Am impresia sau suspiciunea că tocmai aceștia se simt ,,deranjați” în luna august…Mă înșel?
Da , este posibil ca motivele lesne de inteles sunt de genul ca diaspora respectiva nu a speriat Europa, nu zice nimeni despre diasporenii lor ca sunt tigani, pesti, prostituate, hoti, talhari, nu vor alte tari sa inchida granitele sa nu mai intre la ei, nu vor sa ii alunge din tarile unde s-au stabilit, nu te atentioneaza nimeni sa te feresti de diasporenii respectivi si multe altele. Ma gandesc ca si astea ar putea fi unele dintre motivele pentru care nu le bat obrazul. Este posibil sa mai fie si faptul ca nu se comporta ca ai nostri bravi diasporeni cand se intorc in tara, ca nu le arunca in fata chestii de genul ca fara ei ar muri si ca ei ii tin cu bani, posibil sa fie si motivul ca nu fac circ la alegeri si nu le pun muti incompetenti la conducere, o gramada de motive ar putea fi.
Eu nu cred ca numai aceia sunt deranjati, din ce vad eu, foarte foarte multi sunt deranjati, as putea spune ca peste 50-60%, dar nu au curajul sa v-o spuna in fata.
@citizen75
Esti cel mai activ la contre cu diaspora. Nu ti-au dat concediu cei de la PSD ? Take a break, ai facut spume la gura. Va deranjeaza alegerile si faptul ca vom vota ? Da vom vota si chiar daca stam cateva zile la sectiile de votare. Ai gene unguresti ? Vad ca-i dai inainte cu „retragerea diasporei” din tara si tara ramane a voastra. Seamana foarte mult cu „retragerea administratiei romane” din Dacia. Orice popor are uscaciuni, fie ca sunt in tara, fie ca sunt in afara. Dar cei din afara, de bine de rau, vad cum functioneaza o societate normala. Ceva se va prinde de ei, dar din ce am vazut eu in tara schimbarea mentalitatii va fi greu de realizat. Tu esti un exemplu si autoarea articolului. Fiecare popor are cocalarii sai. Se pare ca nu esti documentat ori nu esti in stare sa fii obiectiv. Am vazut atatia turisti straini care se comporta diferit atunci cand se afla in alte tari, incat ceea ce fac romanii cand se intorc acasa, nu-i semnificativ. Dar iti place tie sa-i scoti in evidenta. Defect profesional sau instinctual: un hot de buzunare vede la un sfant numai buzunarele. Asta poti vedea la disapora despre asta vorbesti. Marea majoritate a romanilor pe care am intalnit-o in Romania era foarte dezamagita, depresiva si fara un orizont in viata datorita situatiei in care se afla tara acum. Si asta nu este datorita diasporei tovarase. Fa o pauza si iesi afara din biroul de propaganda. Si nu uita un lucru: tara asta nu-i mosia ta si nici a madamei jurnaliste. Voi doi sunteti argatii unora care va manipuleaza mintile, fara sa va dati seama, eu sunt un om liber si ca mine sunt milioane de romani! Daca ati fost in vacanta in alte tari si ati vazut multe, este un lucru bun, dar este altceva sa traiesti sa sa-ti castigi existenta in acele tari. Asa ca, daca nu ai trait in afara nu stii cu se mananca. In aceasta vara am vazut o mutime de gratare de-a lungul drumului si manele la maxim, dar am vazut foarte multi romani care s-au intors in tara si au vizitata locurile sfinte al Romaniei si nu s-au oprit la maneleala. Nu ati fost in stare in 26 de ani sa construti niste autostrazi care sa strabata Romania. Nu v-a lasat diaspora ? Nu v-a lasat diaspora sa construiti spitale si scoli ? Sa aveti un sistem informatizat de plata a taxelor catre stat ? Ne mor parintii prin spitale si copii in maternitati din cauza disporei ? Este de ajuns sa va dea cineva un mic si-o bere si sa va sigileze viitorul pe urmatorii patru ani! As vrea s-o vad pe jurnalista „pixului” cum prezinta probleme grave cu care se confrunta Romania si nu „deranjurile sale” de mare doamna legate de diaspora. Daca tot sunteti atat de bine organizati, duceti-va 11 luni pe an si rezolvati-va problemele si din curtoazie lasati pe „cocalarii diasporei” sa-si rezolve si ei problemele in luna August. Pentru un pasaport romanesc trebuie sa platesti ce-l putin 300 de euro. Cu acesti bani prefer, daca se poate, sa ajut un batran care are pensie mica si sa platesc mai putin pentru pasaport. Asa ca tovarase take a brake! Nu ma convingi!
@Ion – un comentariu de nota 10.
Nu mi-au dat concediu, ca au zis ca vine diaspora si trebuie sa fim la datorie, la pus comentarii.
Te asigur ca atat genele, cat si sprancenele, imi sunt 100% romanesti.
Unde vad cei de afara cum functioneaza o societate normala? In wc-urile publice, unde lucreaza? la periferiile periferiilor?
Exista si un avantaj, daca te duci in strainatate si nu cunosti limba, tot ce trebuie sa faci e sa gasesti un wc public si acolo cu siguranta vei gasi un diasporean cu care sa poti vorbi romaneste.
Da, se vede cat de liber esti, puti a portocaliu de la o posta. V-au zis smecherii de portocalii ca voi sunteti destepti si ca trimiteti bani in tara si tineti tara, asta doar ca sa va prosteasca, iar voi o sa ii votati oricat ar fura. Pai cum sa nu ii iubiti? Cine v-a mai zis voua ca sunteti destepti? Nici macar parintii vostri nu au avut curajul sa va minta in halul asta. :))
Da mai, daca am fost in vacanta nu s-a legat nimic de mine, trebuia sa ma bag si eu la curatat wc-uri, macar cateva zile, ca sa mi se deschida ochii.
Pai nu basescul vostru a zis tot timpul ca nu avem nevoie de autostrazi si sa ne iasa asta din cap?
Da, mor in spitale deoarece suntem putini care contribuim, asa ca e normal sa fie lipsuri. Si stai linistit ca si in strainatate mor o gramada in spitale. Parintii mei au fost in spitale, au avut operatii si sunt bine sanatosi.
In august as mari taxa pentru pasaport si in tara, tot la vreo 300 de euro, asa nu ar mai fi cozi atat de mari.
Normal ca nu am cum sa te conving de ceva, ca-ti cam bate vantul pe la mansarda.
Mie imi pare rau ca romanii nu sunt uniti, sa va faca sa va simtiti ca in tarile unde lucrati, ca sa nu mai ziceti ca noi nu suntem civilizati. Deci sa ne purtam si noi cu voi, ca si italienii.
O sa treaca si luna august, mai avem cateva saptamani si scapam de voi.
Pana atunci, toti romanii sa fie atenti la romanasii astia din diaspora si sa nu isi lasa lucruri nesupravegheate, sa aiba grija la buzunare.
@citizen75
Cetatene, in primul rand postezi sub peudonim, deci esti ori fricos ori esti la slujba. In al doilea rand nu vad nici-o argumentatie corecta in ceea ce postezi. Sunt numai reacti instinctuale de Gica contra, numai cu bagatul batului in gard nu rezolvi nimic. Eu nu sunt nici rosu, nici portocaliu, nici verde, din punct de vedere politic. Dar eu sunt impotiva hotilor, plagiatorilor, mincinosilor, neprofesionistilor, lichelelor, tradatorilor de neam si tara. Romania este plina de ei!
Cu bugetul sanatatii nu ma convingi. Uita-te la Spitalul de Arsi din Bucuresti. Datorita imprejurarilor am vizitat in aceasta vara mai multe spitale in Bucuresti. Incompetenta totala! Salone aspecial amenajate pentru cei care dau mai multi bani. Actul medical conditionat de spaga. Necoordonare intre medici. Se tipa, se urla. Numai cateva cadre medical si-au facut treaba, restul nimic, numai se plang ca nu sunt platiti cum trebuie. De ce politicienii romani sa trateaza in afara tarii ? Sunt bani pentru sanatate dar nu sunt administrati corect!
Te intreb acum ce ai facut tu pentru Romania? Ca dai din gura si gangavesti cateva replici la adresa diasporei nu-i suficient ! Ce ai facut tu personal ? In afara de scrematuri ca sunteti deranjati de cativa dintre cei care se intorc in tara, in vacanta, spune-mi ce ai facut tu pentru tara?
Eu de cand am plecat din tara am tinut legatura cu cei de acasa la nivel profesional. Am trimis echipamente la universitati, coordonez schimburile de studenti dintre universitatea mea si cele din Romania, lucrez in projecte europene cu universitatile din Romania. Predau la o universitate technica renumita, am fost primul roman aici, si nu scap nici-o ocazie sa prezint studentilor mei istoria si spiritul poporului roman. Multi dintre studenti vin si viziteaza Romania. Am infiintat o scoala de dezvoltare personala, bazata pe principii noi, si vin de cateva ori pe an si predau in Romania. Nu cer decat sa-mi acoper cheltuielile de deplasare. Incerc acum sa ajut un camin de batrani cu cele necesare. Voi incerca sa formez un grup care sa ajute copii din orfelinate la invatatura. Tu ce faci ? Voi astia care va plangeti ce faceti ? Sunteti numai spectatori si stiti numai sa criticati ? Vin in Romania cu drag, este tara mea, dar sa nu veniti la mine cu slogane de genul „va deranjeaza diapora”, ca nu sunteti voi cei care sa-mi indicatie mie, si celor plecati, cand sa revim in tara noastra. Marea problema a Romaniei este ca s-a trezit din comunism intr-un capitalism salbatic, unde se confunda libertatea individului cu fac ce vreau eu. Nu tovarase, ai libertate cand respecti libertatea celorlalti. Asta este problema nr. 1 a romanului. Nu stie ce inseamna a fi liber. iar cei cu bani cred ca pot cumpara totul. De aceea este acest haos in tara. Sa concluzionez: la mansarda stau foarte bine, emotional foarte bine, voi revenii mereu in Romania, fac tot ce pot sa-mi ajuta tara, voi vota pe cine consider eu ca trebuie votat, in trafic ma comport corect in Romania (nu injur, nu claxonez, acord prioritate chiar daca nu ar trebui), nu parchez unde nu este permis, stau la coada (in orice imprejurare), am spalat rahatul batranilor din spitale (in Romania, pe gratis si nu era datoria mea), nu arunc gunoaiele in natura, iubesc tara in care m-am nascut, iubesc trecutul ei, iubesc locurile ei sfinte, dezaprob hotia, parazitismul, lipsa de profesionalism si de interes national al guvernantilor…etc. Acum spune-mi tu ce faci pentru tara ta ? In afara de ati plati taxele!
Nu sunt de acord cu ceea ce scrie in acest articol si nici cu comentariile lui citizen75. Desi la sfarsit se mentioneaza ca autoarea nu generalizeaza, stilul in care e scris articolul spune altceva. Nu sunt de accord ca diaspora sa fie invinovatita pentru tot ce se intampla in August in Romania. Credeti-ma ca am fost jignita de atatea ori din cauza ca am plecat din tara. Practic noi nu suntem doriti de nimeni, Romania nu ne mai vrea, dar nici alte tari nu ne accepta. Oare de ce?
Traim bine 11 luni pe an fara diaspora! Cred ca avem dreptul sa venim acasa sa ne vizitam rudele si prietenii. Cred ca avem dreptul la cateva zile alaturi de cei dragi. Eu sunt atat de dedicata pentru ceea ce fac incat nu am avut vacanta in ultimii doi ani. Iar daca ati urmari stirile, cele mai grave accidente din Romania nu se intampla din cauza diasporei. Este usor sa arati cu degetul la cineva care nu stie ca trebuie sa se apere.
Se presupune ca in Romania e democratie. Avem dreptul la opinie, dar ca fim asa de porniti impotriva cuiva nu este corect. Da, exista Romani buni si Romani rai in diaspora, dar de ce tot timpul exemplele sunt rele, atat in Romania cat si in restul Europei? Spunem de Europeni ca generalizeaza si ne considera pe toti hoti si prostituate, dar noi ce facem? Propria noastra tara ne vede la fel.
Si citizen75, sunt curioasa ca ce lucrezi, din moment ce crezi ca tu ajuti tara ta (pentru ca evident cei din diaspora nu putem sa spunem ca e si tara noastra) iar noi am plecat din tara ca sa spalam WC-uri (pentru ca din cele spuse de tine, noi numai asta facem).
@Iulia
Iti respect dreptul de a nu fi de acord cu mine.
Oare de ce nimeni nu va vrea? Oare a cui e vina?
Eu recunosc ca am exagerat in comentarii, doar pentru a va face sa constientizati ce probleme sunt si unde se poate ajunge daca nu va schimbati comportamentul si atitudinea.
Uitati-va ca pe zi ce trece, populatia e tot mai radicalizata si tot mai dezbinata, asa ca, se va ajunge la mai rau daca nu va veti schimba. Veti ajunge sa va simtiti mai bine in strainatate, acolo unde stim si noi cum sunteti vazuti si tratati.
Nu va cer si nici macar macar nu va recomand sa votati intr-un anumit fel. Nu sunt politician si nu am nicio treaba cu politica. Va cer doar sa nu va mai lasati manipulati ca o turma, sa nu mai facei isterii si sa nu mai fiti agresivi la alegeri, facand diversiuni in interesul unora, care numai binele vostru si al nostru nu il au pe lista.
Mi-a fost foarte rusine cand am vazut ce ati facut la alegeri in 2014: geamuri sparte, altercatii cu politia, ati acuzat ca sunt fraude electorale. Pai in conditiile astea cum sa ne perceapa strainii si ce imagine sa-si faca despre noi?
Daca tu ai zice la toata lumea ca sotul te inseala, chiar daca el nu te-a inselat niciodata si nici nu ai nici cele mai mici probe, atunci cum ti-ar percepe ceilalti familia? Posibil ca doar cativa prieteni apropiati ai sotului ar zice ca aberezi si ca esti dusa cu pluta, in rest toti ar crede ca sotul tau e un nemernic si voi o familie dezbinata. Pe urma va plangeti ca avem imagine proasta si va trateaza rau strainii.
Asta ma deranjeaza la voi, nu ganditi si reactionati ca o turma, pe urma va bașicați ca se generalizeaza. Va respect dreptul la vot si va respect optiunile, oricare ar fi ele, dar sa o faceti in mod civilizat si sa nu va lasati manipulati si atrasi in diversiuni, crezand ca voi salvati tara. Nu vreau sa ne „salvati” cu forta, nu vreau sa ne faceti „bine” cu forta. Noi traim aici 11 luni fara voi si stim mai bine care sunt problemele si ce solutii sunt necesare, dupa cat ne duce capul pe fiecare dintre noi. Daca gresim, noi tragem ponoasele. Nu cred ca v-ar placea ca prin isterie, agresivitate si diversiune, sa vin sa va stabilesc eu, acolo, pe cineva care sa va conduca si sa va influenteze viata, sa va pun un mut retardat, cu IQ de molusca. Si sa stiti ca incompetenta si indifernta sunt mai rele decat orice altceva.
Imi zicea un cunoscut, diaspoerz (ne stim din copilarie, dar el a ramas cu profesionala sau 10 clase, nu stiu exact), ca in tara au ramas doar prostii, betivii si asistatii social, care voteaza usl (atunci turma era impotriva usl). I-am zis ca e un nesimtit si, ca un om fara scoala nu poate sa spuna ca sunt prosti medicii, profesorii, politistii, judecatorii, avocatii, oamenii de afaceri, angajatii de la firme, de la institutii … si toti ceilalti care sunt in tara. l-am intrebat daca si eu sunt prost, daca sunt cumva betiv sau asistat social, mai ales ca eu castig lunar aproape cat castiga el intr-un an. I-am zis ca daca spune asta despre cei ramasi in tara, atunci zice si despre mine. Eu stiam ca de fapt el nu gandeste cu capul lui si ca vorbeste in lozincile pe care vi le-au bagat in cap cei care manipuleaza turma. S-a rusinat foarte tare si, de atunci, de cateva ori cand ne-am mai intalnit, se vedea ca e foarte stanjenit si rusinat de ceea ce a spus. Normal ca tot timpul era si cu lozinca cu trimisul banilor in tara si ca fara voi am fi morti de foame. L-am intrebat daca i-a trimis mie personal vreun ban sau daca i-am cerut vreodata. Eu nu gust nesimtiri de acest gen!
Pe mine lucrurile astea ma deranjeaza, nu ca veniti voi si faceti ceva anume in luna august. E normal sa veniti sa petreceti un mic concediu alaturi de cei dragi. Pe mine chiar nu m-a deranjat niciun diasporez venit in luna august. daca exista nesimtiri facute de catre unii dintre voi, stiu ca sunt cazuri punctuale si nu puteti fi acuzati toti, dar de lucrurile scrise mai sus, va acuz pe toti, din pacate.
Va doresc un concediu placut alaturi de cei dragi! Dar sa meditti putin si la ce v-am spus ca ne deranjeaza, poate reusiti sa schimbati ceva!