Social

CFR a lansat prima licitație pentru modernizarea liniei CF Apahida – Ilva Mică

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată Apahida – Ilva Mică (subsecțiunea I a tronsonului Apahida – Suceava), pentru viteza maximă de circulație de 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv de 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Valoarea estimată a contractului este de 34.088.600 lei, sursa de finanţare fiind asigurată în procent de 85%, din fonduri europene nerambursabile și 15% fonduri naționale. Durata contractului este de 23 de luni.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 15.03.2021.

Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecțiunea I Apahida – Ilva Mică, în lungime de 119 km, au drept scop ”identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice”.

De asemenea, contractul prevede și atingerea unor obiective:

► creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe subsecțiunea analizată și pe întreaga secțiune Apahida – Suceava;

►îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerințele europene.

Foto: arhivă, cu caracter ilustrativ

2 comentarii

  • SUNTEM TARA STUDIILOR DE FEZABILITATE! Hartia suporta orice prostii iar firmele „speciale” (nu specializate!) sunt alese pe spranceana pentru sifonarea banului public. #SP , nu cred ca se va moderniza nici „subsectiunea” Apahida – Ilva Mica , cat despre „Beclean – Bistrita ” ( oare o fi „subsectiune”?) nici intr-un caz . Stiti de ce ? Pentru ca nu sunt bani niciodata pentru lucrari serioase dar intotdeauna sunt pentru studii de fezabilitate. Aici trebuie minte multa , ca vedeti cum e cu impactul asupra mediului si cu schimbarile climatice …”La curbe sinele troznesc! ” si daca nu suntem vigilenti problema va fi foarte grava…Am zis.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.