Proiectul de modernizare a staţiilor de cale ferată este derulat prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, cu finanţare asigurată în proporţie de 85% de la Comisia Europeană şi 15% de la bugetul de stat.
Staţiile, printre care şi Bistriţa Nord, care au trecut prin acest program de modernizare, începând cu clădirile, liniile, peroanele, sistemele de instalaţii, până la construcţii de pasarele, scări rulante sau rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, oferă acum călătorilor condiţii moderne de tranzit, confort şi siguranţă în gară şi pe tot parcursul călătoriei, informează CFR pe site-ul său.
În martie 2012 au început lucrările de modernizare a Gării Bistriţa Nord, valoarea totală a investiţiei fiind de 56.536.000 lei. Ea trebuia să fie gata până în vara lui 2013, însă din vina constructorului, firma Copisa, care a întârziat cu execuţia, după cum spunea anul trecut directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, Marcel Boloş, termenele au fost reeşalonate.
„Lucrările de modernizare a staţiilor de cale ferată pornesc de la schimbarea faţadei clădirilor, continuă cu modificarea circuitului în interiorul clădirilor şi se extind până la redimensionarea perimetrului exterior al gărilor pentru a asigura confortul, siguranţă şi fluiditatea mixului de călători. Am dorit să transformăm gările într-un spaţiu modern şi adaptat atât cerinţelor pieţei, cât şi nevoilor clienţilor noştri, călătorii”, a declarat directorul general al companiei, Macarie Moldovan.
CFR SA a finalizat şi recepţionat în perioada 2013 – 2014 lucrări de modernizare în 11 staţii de cale ferată, valoarea totală a contractelor fiind de 239,6 milioane lei.
Bravo!
Acum ar trebui facut ceva si pentru fluidizarea circulatiei auto in zona Garii Bistrita prin construirea unei pasarele peste calea ferata care sa lege strazile Garii si Tarpiului. Apoi macar acum ar trebui modernizat si pasajul pietonal subteran pe sub calea ferata situat langa supermagazinul Billa, care practic face si el parte din ansamblul garii Bistrita, cu acelasi tip de finisaje folosite si la pasajul nou dintre peroanele din gara . Altfel ar fi un contrast prea mare intre gara modernizata si acest pasaj subteran, singurul din oras lasat in paragina de prea multa vreme. Pentru a creste gradul de functionalitate al pasajului de la Billa, acesta ar putea fi prevazut chiar si cu scari rulante. Reabilitarea pasajului subteran pe sub calea ferata este foarte necesara avand in vedere ponderea mare a circulatiei pietonale dinspre oras atat spre zona industriala si cimitir cat si la APIA unde vin numerosi cetateni din zona rurala a judetului care sosesc in Bistrita cu trenul apoi strabat pe jos drumul de la gara, trecand prin pasaj.
E greu sa faci pasarela peste 9 linii cf. Nu exista spatiu se incadrare, rampa de acces peste pasaj ar incepe de la B-ul Republicii, ingropand accesul din B-ul Decebal. E prost gandita de la inceput sistematizarea Bistritei ,ma refer la anii 60-70, cand au inceput constructiile si industrializarea ei.Nu au lasat loc de intors si daca gandim in perspectiva, peste 20-30 de ani Bistrita revine la ce a fost in 1960 si atunci nu mai este nevoie.
cred că un pasaj se pretează
@ doru
ce inseamna Bistrita anilor ’60?
mersi
Dacă facem o comparaţie cu cît a costat amenajarea pădurii se vede de la o poştă cum se cheltuiesc banii.
Bravos, in sfarsit o gara moderna pentru Bistrita..
Dar ce nevoie aveam sa se faca o constructie asa de mare si sa coste asa de mult? 12,5 milioane de euro pentru o statie imensa din care pleaca 23 de trenuri pe zi.. Eu zic ca se putea construi o gara frumoasa si utila cu cel mult jumatate banii.. Iar de restul se mai facea o gara la Beclean, de exemplu, pe unde trec de 3 ori mai multe trenuri…
Am vizitat recent gara. Am fost incantat de ceea ce am vazut, mai putin de modul in care s-au asezat scaunele din sala de asteptare (toate cu fata inspre ghiseele pentru bilete). Consider ca ar arata mult mai bine si ar fi mult mai util ca acestea sa fie asezate in randuri perpendiculare pe axa longitudinala a salii si cuplate cate doua randuri (spate la spate, dupa modelul salilor de asteptare din aeroporturi). Astfel, persoana care va sta pe unul din acele scaune va avea posibilitatea sa priveasca si inspre ghisee si inspre peron, in acelasi timp va avea contact vizual si cu persoana asezata pe randul din fata sa (toate acestea aduc o stare de confort mult mai mare). De asemenea va fi mai accesibil/optimizat spatiul in vederea intretinerii si curateniei. (P.S. Daca tot nu avem autostrada, ce bine ar prinde ca macar acceleratul Iasi-Timisoara sa „viziteze” si gara noastra!)
da e frumoasa gara acum, dar cam scump ptr. ce trenuri sint acum. mai trebuie facute 1.zona autogarii, 2pasajul,3gara de la mecanica si 4si nu ultima gara Saratel(care este vai mama ei). daca se fac astea …….eu ma inclin si-mi scot si palaria. pina atunci vorba aia ::una hirundo not facet ver.
Am mers zilele trecute după cineva la Gară. Bre, PUTE fix ca gara aia din anii ’60! Acuma, să reabilităm gara pentru că pute a pişat, e un pic exagerat… Tre spălată! Zilnic! Büdös román.