Actualitate

Peste 100 de participanți la Workshop-ul Național de Cheerleading, Hip-Hop și Dans Contemporan

ACTUALIZARE Energie, voie bună, dans, entuziasm și multă pasiune pentru mișcare! Toate aceste trăiri au fost surprinse la Bistrița, unde s-au adunat peste 100 de participanți, din 5 județe, pentru prima ediție a Workshop-ului Național de Cheerleading, Hip-Hop și Dans Contemporan.

Dansatorii și sportivii au participat la cursurile susținute de instructori avizați, învățând noi elemente, tehnici, pași de dans cât și o coregrafie.

La finalul workshop-ului, participanții au primit câte o diplomă de participare și tricouri personalizate pentru munca depusă la cursuri, rezultatele obținute, dar și pentru atitudinea și entuziasmul de care au dat dovadă.

Prima ediție a workshop-ului a avut succes, toți cei prezenți fiind foarte încântați de organizare și buna desfășurare a programului și cursurilor, de instructori, cât și de faptul că au reușit să își îmbunătățească cunoștințele în domeniul lor. A fost o experiență nouă și frumoasă atât pentru participanți, cât și pentru organizatori și instructori.
Workshop-ul s-a desfășurat în 4 săli diferite și anume, Sala de Gimnastică LPS (Cheerleading), Casa Ema (Hip-Hop), Sala de Dans ”Top Dance Life” ( Dans Contemporan), Casa de Cultură a Sindicatelor (reprezentația finală).

ȘTIREA INIȚIALĂ Cheers All Stars organizează anul acesta prima ediție a Workshop-ului Național de Cheerleading, Hip-Hop și Dans Contemporan și vă invită vineri, 25 august, să vă bucurați de sport, dans și spectacol.

În cadrul acestui workshop se reunesc din toată țara pasionații acestor tipuri de activități sportive și artistice în vederea îmbunătățirii cunoștințelor lor în aceste domenii. Cursurile vor fi susținute de instructori calificați, cu experiență în acest domeniu și cunoscuți în lumea pasionaților de majorete, hip – hop și dans contemporan.

Workshop-ul se desfășoară în 3 săli diferite și anume, Sala de Gimnastică LPS (Cheerleading), Sala de Sport a Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” (Hip-Hop), Sala de Dans ”Top Dance Life” (Dans Contemporan).

”Urmărim promovarea activităţii de cheerleading, hip-hop, dans contemporan, atragerea si cooptarea altor membrii în practicarea acestor activități, astfel încât participanții la workshop să se înscrie şi la viitoarele workshop-uri, să se înscrie ulterior într-o echipă și să participe la concursuri ce vizează acest tip de activitate”, anunță Cheers All Stars.

Instructori: Cheerleading – Tony Hodges & Oliver Osz (Ungaria), Hip-Hop – Bogdan Boantă (București), Dans Contemporan – Hera Zăuleț (București).

Programul zilei de vineri 25 august:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.